La teatru. Sirene. Confuzzled.

Astăzi pare-se că a fost ziua sirenelor. După ce dimineață – în toiul nopții mai precis – mă frământa ce mesaj transmite corpolenta  voluptoasa J Lo și ce e și cu ce se mănâncă și cât costă dragostea, ziua a continuat, spre prânz, cu activități educative pentru cei mici, în speță Mica Sirenă. La Tăndărică.

Destul de confuzing & puzzling această Mică Sirenă de la Țăndărică… În primul rând blondă iar convențional noi o știm de roșcată, o cheamă Nausica (diminutiv de la latinescul nausea, presupun, deși noi vorbim de-o sirenă, nu-i așa?!) în loc de Ariel, nu are un peștișor pe nume Fabio pe post de prieten și sfătuitor, apoi e prințul Eric care e de fapt Albert și se mai și poartă precum un idiot  netot, apoi sunt pretendentele la inima prințului împiedicat, dintre care cea mai inedită mi s-a părut gheișa care, văzându-se refuzată, încearcă să-și facă hara-kiri cu umbrela cu care tocmai a dansat… Apoi e vrăjitoarea pe care o cheamă ceva cu C dar zău că n-am reținut, prea șocată fiind de imaginea gen Giger-alien (huh?!) și de vocea pe care s-a gândit regizorul să i-o dea… Curat Exorcistul, parol, pentru un spectacol de copii, mie mi s-a părut de-a dreptul hazardat…

Dar nota 10 pentru ideea de redare a subacvaticului, lumini, culori fosforescente, aparat de suflat baloane, sunet, voci. Aici, totul frumos. Per total un spectacol destul de bun, pe care probabil, până prin primăvară, îl vom tot revedea.

image image image