Activități extracurriculare și influențe covârșitoare

Azi, ei bine azi, în loc de clasica alergătură de tip hamsterul în roata perforată, m-am abătut de la regulile “aproape-doar-fructe” și “no-TV” și “fără-lenevit-pe-canapea” și mi-am făcut un sanviș gigant cu de toate (ei, nici chiar și carne!) și m-am așezat turcește într-un fotoliu și m-am uitat la televizor. Deci abateri pe toată linia. Și am văzut o parte dintr-o comedie franțuzească (am spus vreodată că eu ador comediile franțuzești? Probabil că nu. Ei bine, le ador!). O comedie cu Monica Bellucci. Încântătoare femeie, doamne! Bun, și pe lângă faptul că mi-a venit așa un chef nebun de bigudiuri și ruj roz-pal și de rochii cu umerii goi și înflorate, mi-a rămas în minte un dialog foarte haios. Două demoazele povesteau despre iubirile lor (demoazelele au multe coup de foudre, se știe deja) printre care una începută într-un tren, cu ea plângând cu sughițuri până să apară în compartiment un el cu niște ochi superbi și cu care deși nu și-a vorbit, a schimbat o experiență fantastică. El i-a întins un kleenex iar ea… ea.. (iar aici dialogul): Și tu ce-ai făcut? Mi-am suflat nasul mai puternic ca niciodată! Așa aș fi făcut și eu. Iar acum purced în baie să-mi pun părul pe moațe.

Lentile de contact? Nope!

De vreun an încoace urmăresc postările Kristinei Carrillo-Bucaram. Raw-vegană de îndată un deceniu, fostă hiperglicemică, acum vindecată și promotoare a unui stil de viață cât mai simplu și natural.

Și înainte ca interesul fanilor să coboare de la ochii ei la sâni (crucial de știut dacă sunt sau nu naturali!) sau invers, să urce de la epicele ei borcane cu amestecuri fresh și vibrante tot în aceeași direcție, una dintre întrebările pe care oamenii i le-au tot adresat a fost legată de culoarea ochilor ei. Ca atare ea a explicat într-un filmuleț cum stau lucrurile cu ochii ei, care din căprui au devenit, pe parcurs, miere + albastru și un pic de altceva.

Cum ar veni, o alimentație fără grăsimi trans- și de fapt statul departe de tot ce înseamnă procesat aduce, printre altele, ochi tot mai clari. Și luminos colorați. Deci nu, nu se pune problema de lentile permanente de contact. Și nici nepermanente. Ea între două filmări mănâncă un platou de fructe, nu se uită obsesiv în oglindă și mai și cheamă pe cineva din staff. Pentru a-i reconfirma că-i frumoasă. Și pentru a o ajuta să-și caute prin geantă solutia pentru lentilele de contact.

Daaaar, vorbim despre aproape 10 ani. Și despre o frumusețe nu neapărat căutată. Pentru restul, există magazinele de optică menite ab initio pentru cei care purtau ochelari. Restul care își cumpără lentile de contact colorate cu dioptrii dar mai ales fără și rezultă apoi ochi de un albastru turbat, frizând roșul la limita pupilei, dar na, omul e om și reacționează intens la tot ce înseamnă senzațional.

Așadar, cum spuneam, Kristina Carrillo-Bucaram. De urmărit. Măcar pentru ochii frumoși, dacă nu pentru altceva.

kristina-gabrielle-carrillo-bucaram-vegan

De la 1 ianuarie 2015

La aprozar fiind, avem mereu aceeași problemă. Nu se poate plăti de pe card. De înțeles de altfel faptul că tanti cea amabilă și care face și borș de casă nu știe ce mai e și aia un sistem POS, doar până la urmă vorbim despre un aprozar! Aprozarul micuț, de la colț. Să fim sinceri acum, cine cumpără un dovleac și patru gutui nu are nevoie de bani importanți! Nici chiar pentru un sac de gogonele nu se impun prea multe bancnote, deci doamna cea simandicoasă și posesoare de card dar nu și de bani va merge până la cel mai apropiat bancomat. Și va scoate cei aproape 30 de lei necesari.

Ca o parafrazare, la aprozar, ca excepție de la regula general valabilă, ai card dar… n-ai parte. Și cam așa înțeleg că vor sta lucrurile de la 1 ianuarie 2015 și în ceea ce privește accesul la sănătate. Un pic invers, dar ideea rămâne în picioare. Cum ar veni, dacă nu vei avea cardul de sănătate în buzunar când te ia cu amețeală iar paramedicii din ambulanța care vine chemată de vreun bun samaritean nu au cititorul de carduri la ei, e ca și cum nu ai avea cash pentru fructe atunci când ești la aprozar. Deci vrei-nu-vrei, va trebui să-ți aplici două palme, să te ridici, să dai o fugă până acasă, să cauți prin vreun colț de sertar acel obligatoriu card de sănătate și să te prezinți regulamentar la locul faptei leșinului, cu el în dinți, în mână sau în buzunar.

Dar, lăsând gluma la o parte, eu, ca mamă de copil diagnosticat cu diabet, salut introducerea acestor carduri. Mai este mult timp până ce Bogdan va împlini 18 ani și-mi pun toată încrederea în beneficiile stilului de viață vegan, însă cred că un asemenea card și informația decelată rapid de cititoarele de carduri de sanatate vor face accesul la medicație de departe mai puțin riscant și, ca și timp, înzecit mai ușor.

Prea mult drag, din drag…

Noriel e, de departe, magazinul nostru de jucării preferat. Preferat de copii, nu de noi neapărat. Noi nu cred că avem preferințe. Noi doar scoatem banii și plătim. Dar revenind la Noriel, ne place mai ales de când s-a deschis unul aproape sub nasul nostru, ca să spun așa. Acum, suntem clienți și mai fideli decât eram.

N-am cumpărat noi de acolo nici carucioarele sport ale celor mici dar la capitolul jucarii nicoro și accesorii pentru copii nu prea suntem de egalat. Plus la motociclete. Și la așteptat cu sufletul la gură să apară și alte figurine din Ben Ten și din Transformatorii Salvatori, doar nu-i nimic de ratat!

Dacă ne trebuie un hanorac pentru grădiniță, trecem și pe la Noriel. Dacă ne trebuie fructe din Billa, sigur intrăm și pe la Noriel. Dacă îmi trebuie hârtie igienică și șampon de la DM, sigur opresc și pe la Noriel. Face copilul vreo faptă bună, neapărat trebuie recompensat! Cu ce? De unde? C-o jucărie de la Noriel, doar nu cu altceva! Orice drum în Promenada s-a transformat, din câte observ, într-un pretext de-a cumpăra jucării de la imposibilul de evitat Noriel.

Mereu zicem că ne oprim, mereu zicem că s-au strâns prea multe, le mai dăm altora dar parcă e un făcut să luăm iar și iar altele noi. Se cheamă răsfăț excesiv, e clar. Se cheamă o educație greșită, da, e și mai clar. Se cheamă că vrem să avem timp mai mult pentru noi, se cheamă că avem și noi, cei mari, nevoie să respirăm în timp ce ei sunt ocupați, se cheamă toate acestea, da.

Dar, pe de altă parte, se cheamă o parte din copilăria lor. Una de care poate, mari fiind, își vor aminti cu drag.

E.N.E.R.G.I.E.

Mă întreabă lumea ce le dau copiilor să mănânce de au atâta energie. Sau, cu mirare, cum se face că sunt atât de drăguță (a se citi aproape mereu cu zâmbetul pe buze) și de slăbuță (a se citi athletic & toned – sic!), de unde deduc că e ceva suspect cu femeile care au copii și sunt slăbuțe iar dacă mai sunt și drăguțe e clar ceva în neregulă în univers! :-D

Păi mâncăm multe fructe. Foarte multe fructe. Fructe în loc de aproape orice. De dimineață până seara, mai tot timpul fructe. Nu spune nimeni că nu trecem și pe la covrigărie sau că nu umblăm cu pungi de pufuleți în brațe, dar în rest, ne îmbuibăm cu enzime. Literally speaking. Plus că ne petrecem foarte mult timp în aer liber. Și dormim regulamentar. Iar eu nu fumez. Și nu beau cafea. Fie inbox-ul meu plin de oferte de espressoare și sisteme de spumare a laptelui, în loc de Saeco, dacă e să fac investiții, aleg Vitamix. Sau Blentec. Și mă mândresc deja c-un super-Hurom!

Lesne deci de înțeles diferența. Diferența care se și vede cu ochiul liber și se și simte . Dacă ne-apucă cheful de plâns, ne trece repede, dacă ne supărăm n-o ținem așa la nesfârșit, dacă sunt probleme, găsim soluții. Sau măcar le căutăm. Iar dacă nu le găsim, măcar căutarea ne-a scos din starea în care eram.

So, confirm acuratețea spuselor “mens sana in corpore sano”. Live clean. Stay young. Stay free. And live happily ever after! :-P

image

Fruitluck. Pionierat

Dacă în America se organizează Woodstock Fruit Festival, iată că și la noi încep lucrurile să se miște într-o direcție asemănătoare. Adică iubitorii de fructe sau cei doritori să încerce un stil de viață având drept combustibil (aproape doar) fructele se pot întâlni și … manifesta! :-)

Îi spunem Fruitluck. Iar ieri seară a fost o a doua ediție. Nu ne-am strâns sute, mii, ci fix cât degetele de la o mână. Dar orice început este mai greu. Iar ceea ce facem noi, cu mândrie, se cheamă… pionierat!

image

image

image

Benessere

Nu am o viață perfect roz (dar cine are?) însă am început să am o viață perfect echilibrată.

Fac lucrurile care îmi plac și cu cine îmi place, cresc doi copii și sunt în permanență încărcată cu energia lor de neoprit, fac zilnic foarte multă mișcare, fac yoga, mănânc corect – unde mai pui că sunt și vegană! – și, foarte important, îmi rezerv timp pentru a mă gândi. Pentru a mă gândi la ceea ce fac și pentru a-mi găsi fericire în ceea ce am.

Tot ceea ce mi se părea absurd și rizibil până cu nu foarte mult timp în urmă a devenit acum o revelație. În loc de medici si specialitati, caut alternative. Și nu mai oscilez demult între Regina Maria, Hilmi, Medsana, Sanador și altele asemenea, ci poate doar între piețe din care m-aș putea aproviziona mai bine cu fructe și legume…

Nu-mi mai sunt străine multe dintre practicile vechi de întreținere a sănătății, fizice și psihice, și privesc, mai nou, cu foarte mare deschidere tot ce se abate de la stilul de viață considerat astăzi normal. Normal pentru simplul motiv că… este al majorității.

Un set de analize făcut recent, din curiozitate, mi-arată o stare perfectă de sănătate. Adio carență de fier, deși toată lumea a fost îngrijorată că voi renunța la carne (iar carnea, chipurile, e motorul sănătății din obraji…) și bine-ați-venit valori în parametri ideali!

Din al meu (nou) punct de vedere, specialitatile medicale s-ar putea foarte bine restrânge într-una singură, dar inversată. O singură specialitate care să fie departe de constatare și tratare și care să aibă ca unic scop educarea. Educarea pentru revenire la simplu și esențial.

Benessere…

“Da’ nu faci lucrurile după capul tău, nu-i așa?!”

Era iarnă și veneam cu copiii de la cumpărături. “Cumpărături” însemnând o sacoșă mare plină-ochi cu fructe. Mai ales banane. Iată cum suna o discuție purtată cu un vecin din bloc, vecin care văzuse impresionanta cantitate de fructe.

- E adevărat că are diabet?!

- Este diagnosticat cu diabet. (Nu știu dacă a simțit nuanța dar aceste patru cuvinte cuprind esența a ceea ce am gândit eu în tot acest an.)

- Și îi faci insulină?

- Puțină.

- A, are doze mici?

- Nu, conform teoriei i-ar trebui doze mai mari dar eu îi fac puțină. Manâncă multe fructe în schimb! (Și-i arăt, deși nu mai era cazul, sacul din dotare.)

După o pauză de ochi măriți și tentative – eșuate – de familiarizare cu ideea, articulează:

- Da’ nu faci lucrurile după capul tău, nu-i așa?!

Am râs, am împins copiii în liftul a cărui ușă o țineam deschisă și tot râzând mi-am făcut și eu loc să trec. Eu cu fructele mele. L-am lăsat uitându-se întrebător. Se uită și acum, de fiecare dată când ne vede…

Pentru că în tot acest an și un pic ce a trecut, am tot făcut lucrurile de capul meu. A fost un an în care NU am răsturnat internetul citind despre viitorul medicinei și șansele de vindecare pe care evoluția industriei farmaceutice le aduce cu sine. A fost un an în care am încercat să mă feresc de diabetologi, de ideile lor fixe și de îndemnurile lor de-a face lucrurile ca la carte.

A fost un an în care am mers cu pași mici, un an în care am dat înapoi, un an în care am luat decizii care în ochii oricui ar putea părea nebunești. A fost un an în care nu de puține ori am fost catalogată drept “inconștientă” și mi s-a spus că nu îmi pasă. Dacă într-o primă fază calculam hidrații din felia de pâine, paharul de lapte și farfuria de supă și-mi făceam bagajele pentru a ne muta într-un loc unde laptele să vină de la văcuțe sănătoase, pâinea să fie de casă iar supa din legume nestropite, renunțând complet la insulină, ei bine primăvara trecută schimbam tactica, reveneam la insulină și lăsam copilul să mănânce ce vrea, de la ciocolată de casă (făcută cu zahăr!) la câte o înghețată primită în fiecare zi la prânz. Fără excepție. Apoi a venit perioada “fără gluten”. A fost doar o perioadă. Am renunțat complet la zahăr și am îmbrățișat cu pasiunea mierea. Apoi a venit perioada acupuncturii. Presupuncturii de fapt. A trecut și ea. Totul în paralel cu tratament homeopat și tratament naturist. Apoi, la sfârșitul lui iulie, făceam o constatare cel puțin interesantă: într-o noapte în care nu-i făcusem copilului insulină, glicemiile lui fuseseră constante și foarte aproape de valorile normale! Apoi am început să-i dau scorțișoară. Amestecată cu miere. Da, mierea despre care scriam și mai sus. Încă un subiect care a mers mână în mână cu “inconștiența”. La începutul lui august am renunțat la televizor. Fără televizor și fără calculator. Mai multe cărți de povești, mai multe cărți de colorat, toți pereții din casă colorați, bonus masa, scaunele, ușile și așternuturile, dar, la scurt timp, s-a rezolvat problema bruxismului. Nu cred să fi fost o simplă coincidență. Din septembrie am renunțat la pâinea din comerț. Am înlocuit-o cu niște lipii banale, făcute din făină integrală. Am micșorat dozele de insulină. Apoi, cu multe fructe, fără carne, fără lactate și fără a mai cumpăra nimic gata-preparat, am trecut iarna bucurându-ne de glicemii tot mai bune, raportat la doze tot mai mici de insulină.

A fost un an lung și un an scurt în același timp. A fost un an rău. A fost anul cel mai rău din toată viața mea de până acum. Dar a fost anul care m-a învățat cele mai multe lucruri bune. Dacă lucrurile nu ar fi stat cum au stat, nu aș fi fost acum aici. Acolo unde zece voci au spus “nu”, eu am spus “da” și invers.

A fost anul în care, mai mult ca niciodată, am făcut lucrurile “de capul meu”. Dar capul meu este capul unei mame. Este capul unei mame care are copilul diagnosticat cu diabet… un “diabet” pe care, pas cu pas, îl transform într-o amintire.

colaj

Răsturnarea ideii de cofetărie

Pe principiul ziua bună se cunoaște de dimineață iar săptămâna minunată de luni, am început ziua mergând la cofetărie. Dar nu la orice cofetărie, ci la o cofetărie raw-vegan. Mai precis, la cofetăria Ostraw Vegan, cofetărie despre care aflasem zilele trecute și care, din imaginile de pe site-ul Ligiei Pop, mi se păruse un loc uriaș adăpostind o lume gen alice în țara minunilor…

Ei bine, cofetăria nu este nici pe departe uriașă, dimpotrivă, este minusculă, dar acest lucru devine irelevant odată ce începi să guști…

Și-am gustat și-am tot gustat… Bomboane cu ovăz și merișor (au devenit preferatele noastre!), cu prune și cu nuci, cu ghimbir, cu cânepă, apoi pătrățele de ciocolată, tort, înghețată, sunt toate acolo… SPLENDID! Iar faptul că un copil ce până mai deunăzi mânca ouă Kinder, batonașe de ciocolată, jeleuri, bombonele și mai era și familiar cu gustul prăjituricilor de la Ana Pan a fără acceptat fără rezerve schimbarea, spune foarte multe despre ceea ce se poate face îmbinând, cu simplitate, nuci, semințe, fructe, vanilie, miere, scorțișoară, cacao sau alte ingrediente a căror denumire, origine și întrebuințare îmi sunt (încă) străine…

Concluziile ar fi că se poate, că este simplu, că este la îndemâna oricui. Pentru că eu una, deși am tot făcut înghețată raw-vegan, nu mi-am imaginat că se pot face bomboane și tort care să mai fie și comestibile! Da, recunosc, obișnuită fiind cu… obișnuitul, până astăzi am trăit cu impresia că nu poate exista desert delicios în absența laptelui, oului, a zahărului și a untului, a dospitului, fiertului sau coptului…

Și încă o notă importantă: cele trei tăvițe pe care le-am mâncat cot-la-cot nu ne-au lăsat cu senzația aceea de oare ce-o fi fost în capul nostru de am mâncat atât?! ci cu o stare de bine și, foarte important pentru noi, glicemia lui Bogdan a stat în parametri, deși dulciurile pentru “diabetici” le-am apreciat doar din ochi, în catalog! Smile

1 2 3

4  5

6 7

9 10

16 13

Bucătăria la minut. Înghețată

Laitmotivul verii este te roooog, îmi cumperi o înghețatăăăăă??? Sigur că da, cumpărăm. Încurajați de faptul că glicemiile lui Bogdan nu sunt afectate de înghețatele mâncate, cumpărăm. Zilnic. Vreo 2-3.

Dar tot citind secțiunea de ingrediente, am început să mă întreb dacă nu cumva, prea bucuroși de glicemiile constante, uităm esențialul. Copilul mănâncă de fapt prostii. Prostii pe băț, prostii la cornet, prostii la pahar…

Așa că am găsit soluția! Fructe, puțin zahăr brut, scorțișoară și… doi copii împăcați!

1 2 3

9 5 4

6 7 8