Cinci butoane, trei persoane, o cabină, o poză

Fiind cu cei mici în trecere prin Romană, în pasaj la metrou am văzut o cabină în care se fac poze la minut. Știți filme sau clipuri din acelea cu oameni care se distrează nevoie mare pozându-se în timp ce se strâmbă, se uită cruciș, scot limba sau își bagă degetul în nas? Hai și noi, zic, să bifăm și asta pe lista chestiilor pe care trebuie să le faci măcar o dată în viață!

Așa că bag copiii în cabină, le explic că ceea ce avem de făcut e să ne maimuțărim cât de mult putem iar în timp ce ei n-au mai așteptat să le spun și a doua oară, eu am început să citesc instrucțiunile. Ditamai pomelnicul. Când eram la punctul 3, deja uitasem ce trebuia să fac la 1. Zic să sar direct la concluzii. Sar. Și rețin doar partea cu să nu mai bag alți bani peste suma standard, chiar dacă aparatul îmi va cere. Bine, zic, nu bag. Și cum în timp ce eu încercam să pun informația cap la cap cei mici deja începuseră să apese pe butoane și să-și bage degetele peste tot pe unde se putea, zic să fac totuși manevra cu pozarea, nu de alta dar îmi imaginam că din exterior cabina se vede și sună destul de ciudat. Îmi mai arunc o dată ochii pe instrucțiuni, scot banii, bag bancnotele și aștept să îmi apară ceva pe ecran. Și îmi apare. Să mai bag bani. Scot alți bani setându-mi un plafon de maxim 50 de lei. Și dacă nu merge, asta e. Și nici n-am să sun la depanări, așa cum scria pe undeva pe la nu mai știu care punct (dar un picior aparatului tot am să-i trag). Și în timp ce eu potriveam alte bancnote, cel mic lucra din ce în ce mai hotărât la butoane, păi dacă tot e într-o navă spațială, să și zboare cu ea! Și nu știu pe ce apasă dar apare mesajul să ne încadrăm pentru poză. Îmi crește inima în mine de-asemenea reușită nesperată, îl iau pe cel cu butoanele pe un genunchi, îl trag și pe celălalt din zona de pe unde scormonea – pe acolo probabil ies pozele, nu bloca! – și le zic să se uite acolo unde ne vedem. Se uită ei dar nu prea se văd, e prea sus chenarul (unul în formă de inimă, așa a rezultat din apăsările haotice pe care cel mic le-a administrat), văd un mesaj cum că să reglez sus-jos-stânga-dreapta tot din butoane, apăs după o logică ce însă nu a părut să se suprapună și cu cea a mașinăriei, așa că procedez băbește, ridicându-mi picioarele pe vârfuri, așa, ca să ne amintim mai încolo măcar ce culoare avea părul lor în lumina neonului din tavan. Pasez ordin să fie apăsat butonul verde și minunea se produce. Aceasta este poza dvs., doriți să repetați? Nu, nu doresc să repet, doresc doar să plec, și apropo, înotatul prin ploaie de-acum două săptămâni mi s-a părut mult mai interesant ca moment din categoria at least once in a lifetime! Apăsați pentru imprimarea pozei. Apăs. Și se aude un fâșâit, apoi un zgomot ca și cum o trapă s-ar fi deschis, dar poza nu apare pe nicăieri. Și mai ales nu din zona pe care o identificasem mai devreme că s-ar potrivi pentru așa ceva. Mă mai învârt, copiii și învârt și ei, poza nu-i. Le zic să plecăm pentru că probabil n-a ieșit. Dau perdeaua la o parte și ies, mă bucur de aerul din pasaj, foarte răcoros prin comparație cu cel în care stătusem până mai adineauri sperând la o superdistracție (să nu mă mai las păcălită de ce se vede în filme, da?!), mă mai uit o dată la cabină (Bogdan, stai de șase, nu-i voi trage doar un picior, ci o voi vandaliza!) și în timp ce mă resemnam, văd… poza!!!! (Pozele ies prin laterala cabinei, cucoană, dacă ai fi citit cu atenție instrucțiunile, știai!) O iau fericită, le-o arăt copiilor. Haha! O victorie nesperată și o amintire… așa:

DSC_0211__1433834324_89.39.40.202

(iar ei au trăit fericiți și poate mai trăiesc și în continuare)

Cu riscul de-a fi superficială într-un mod ce nu îmi stă în fire și de a rata un final fericit, sărutări pasionale în lifturi, urmăriri cu mașini, deconspirarea unei minți criminale și, desigur, alte nenumărate scene din categoria it’s getting’ hot in here, am ales să las ultimele vreo o sută de pagini din ultimul volum al trilogiei 50 de umbre ale lui Grey necitite. Și așa mi-am consumat prea mult timp și prea multă răbdare pentru o lectură de la care am avut așteptări semnificative, mai ceva ca de la insula lui Houellebecq, scuzată fiindu-mi hazardata asemănare.

Și, ca să fac un rezumat al lecturicii (pentru că e o lecturică, nimic mai mult) aș zice că narațiunea în sine e una destul de reușită, glumele sunt simpatice iar scenele incendiare bine articulate, unde mai pui că probabil nu-i tocmai lesne să produci două mii de pagini de text din care 90% să mustească de erotism și totuși să nu te repeți NICI MĂCAR O SINGURĂ DATĂ. Cu toate acestea, parcă tot Sandra Brown pe care am citit-o exhaustiv în timp ce teoretic învățam pentru bac mi-a lăsat o impresie mai puternică, dar acum cine știe, poate o fi fost și vârsta la care am descoperit-o plus controversa creată la acea vreme, un asemenea gen de literatură abia apăruse pe tarabele pe care cu nu mult înainte abia dacă se găseau Flacăra, Femeia, Contemporanul, Vatra, Sportul, Munca și România literară.

Plus că nu dilemele minore ale Anastasiei mă interesau pe mine, ci descrierea din interior a procesului prin care omul născut dintr-o prostituată narcomană și un tată necunoscut, cu o copilărie în care pieptul și spatele i-au fost folosite pe post de suport de țigară, bătut, chinuit și în care a stat zile în șir lângă corpul mamei lui moarte crezând că ea e doar beată, drogată sau pur și simplu nu face altceva decât să doarmă, devenit apoi un adolescent-problemă și, deja previzibil, descoperindu-și un apetit macabru pentru sodomizare (așa cum scrie, cu multe note de subsol, în literatura de specialitate) coborând femei la stadiul de înregistrări și fotografii – veritabile polițe de asigurare!, se poate transfigura prin puterea iubirii unei ființe inocente și deveni un bărbat numai bun de pus în ramă. Dar desigur, documentarea unei astfel de evoluții spectaculoase ce eclipsează tot ce s-a publicat vreodată sub titulatura de dramă socio-psihologică fie – de fapt cu siguranță – n-ar fi putut transforma trilogia în “cel mai vândut titlu din istoria cărții electronice” și nici în “bestseller incontestabil” odată cu publicarea în format de carte, fie nu are bază reală.

Închei spunând că ei probabil vor trăi fericiți până la adânci bătrânețe iar milioane (zeci de milioane? sute?) de femei de pe întreg mapamondul vor adăuga la loc de cinste pe panoplia bărbaților ideali imaginea lui Christian Grey, bărbatul “pervertit în cincizeci de nuanțe”, frumos “cum nimeni n-ar trebui să fie” (adio Bestiei și cocoșatului de la Notre-Dame…), zeu al jocurilor erotice dar și al tandreții nemăsurate, desăvârșit cavaler, putred de bogat și cu o minte realmente uluitoare.

P.S. Nu știu dacă alegerea numelor personajelor principale a fost voită sau întâmplătoare, dar presupun că se pot culege… niște… note… ssssensibile… și de aici, Anastasia – la modul “înviere din moarte” și Christian, care tot cu creștinii și resurecția ar avea treabă.