Noua dezordine mondială

Îi spuneam lui tata, cândva prin toamnă, că eu am ajuns la concluzia că femeia nu trebuie să muncească. Că trebuie să cânte, să danseze, să scrie, să citească, să viseze, să zburde, să buiecească. Citit în stele, semne prevestitoare, ceai, psihanaliză, sarmale, goblen, poezie, voodoo, pictură, asamblat zgârie nori din cartoane, orice poate să o preocupe dintre cele 64 de arte (65, acum cu arta sarmalei), doar să nu-și irosească tot ce o face femeie spălându-și creierul în orice (in)activitate repetitivă și-nţepenită cu ziua-ntr-un scaun. Să aibă copii, să-i înveţe să fie liberi, să le arate ce-i BUCURIA (cu litere mari). Să le dea timpul ei, cât mai mult, să-i iubească. A râs tata și-a spus că dacă mă prezint cu discursul ăsta în faţa unei adunări de femei (pentru că numai femeile știu cât de anevoios a fost să ajungă bărbaţi) am toate șansele să fiu linșată. Am, da. Însă discursul rămâne valabil și-l voi susţine, râzând din toată inima, în orice context și la orice adunare. (și-acum să mă întorc la ce făceam, pictură pe coji din fructe și-arhitectură transversală)

De dincolo de piele

Intenționam să scriu un articol despre industria parfumurilor online pornind de la întunericul senzual imaginat de Arpino, transpus în imagine într-o memorabilă scenă a unui tango și ajungând până la “Parfumul” lui Süskind, cartea simbol a unei generații de veșnic rebeli.

Intenționam să inserez o notă despre prostituatele care fac lap-dance și care, în perioada fertilă fiind, primesc bacșișuri mai mari: zice-se că, chiar printre valuri de fum și aburi de alcool, parfumul femeii aflate în rut se simte cu totul altfel decât în restul zilelor… fel de lună plină venită ca o desăvârșire, după banalul crai-nou.

Intenționam să scriu despre femeia Egiptului Antic, eterna cleopatră ce mirosea a ulei de trandafir și de migdale și-a miere și-a vin și-a scorțișoară, despre conurile cu esențe balsamice care topindu-se în păr îi parfumau fața, despre petalele de flori din apă, apoi despre miresele indiene ce-s învățate ca din noaptea nunții să-și ungă corpul cu esențe de tuberoze, garoafe și patchuli, condimentate cu piper negru, santal, cuișoare și cardamom…

Intenționam. Până să dau peste următoarea afirmație: “O femeie care nu poartă parfum nu are viitor”. Bufnesc în râs și caut să văd cui i-aparține sentința fără drept de apel. Cui? Surprinzător (sau tocmai că nu!), lui… Coco Channel!

Deci las teoria și cuvintele mari deoparte și continui încercând, post mortem, să-i dau un pic peste nas: o femeie poartă parfum exact și tocmai atunci și mai ales când nu are “viitor”! Cu cât e mai nesigură în legătură cu ziua de mâine, cu-atât e mai mult parfum impregnat în pielea ei și-așa ea poate mai bine s-arate ceva, să fie ceva, să spună ceva, s-atragă ceva, să fie, într-un cuvânt, mai mult și de fapt altceva decât e ea!

Un parfum Givenchy e-un parfum Givenchy, (îl) recunoaștem, da! Dar la sfârșitul zilei, parfumul purtat rămâne un simplu parfum, restul însă… e ea. E Ea, femeia. Curată, clară, perfectă și-abia atunci, mai mult ca oricând, cu-adevărat stăpână pe ea. Pe ea și pe orice-ar urma.