Post-depresie. Pseudo-romantism & pseudo-fun

Buuuuun… Cu puțin exercițiu și având timpul care trece și șterge tot de partea mea, iată că zilele mele negre s-au mai albit. Și, încheiată fiindu-mi treaba pe ziua de azi, bilanțul favorabil, zic să mă destind cu ceva.

Cu ceva, cu ce? Îmi rog mintea să aleagă ceva cât mai puțin complicat. Și-mi amintesc că-n feed-ul de Facebook îmi intră în mod constant poze cu doamne și domnițe, care de care mai splendide, arcuindu-și spatele până la scolioză pentru a se poza în ipostaze cât mai măgulitoare, cu duck-face-ul de rigoare de asemenea subliniat, dar nu mai insist aici, impresia mea e că s-a înțeles unde bat.

Și, ca să nu mai lungesc povestea m-apuc, ca o femeie frumoasă (și modestă!) ce-mi sunt, să navighez în căutare de chestii complet indecente și nepotrivite pentru o mamă de doi și în același timp o soție ce teoretic și aparent are scaun la cap.

Mi-amintesc de o lenjerie babydoll cu care cochetasem în vremuri imemoriale dar în același timp îmi sună în cap un clopoțel cling-cling reamintindu-mi suav că depresivă fiind, am cam uitat de mine însămi față în față cu formele de ciocolată pe care le umplu în mod regulat, așa că ar fi cazul să sar direct la cautarea de corsete online: dacă vreau să fiu divă îmi trebuie ceva care să îmi strângă abdomenul – mai nou rubensien pictat – până la tăierea respirației și șaizeci de centimetri în cap.

Caut. Mă uit. Îmi imaginez cum îmi vin. Aleg și compar. Și tot sărind dintr-una-n alta căutând pagina cu datele de contact (care sunt, btw, Sevensins, Str. Orzari, Nr. 3, Bl. 47, Parter, Bucuresti, Sector 2, 0721.22.33.88, www.sevensins.ro), dau peste o pagină cu, pam-pam și ta-daaam, costume de craciuniță! Bufnesc în râs și-mi reamintesc de bărbatul veșnic copil ce visează cu inocență atât la sarmalele cât și la cadoul frumos ambalat de sub brad. Sau lângă brad. Ideal șezând picior peste picior și neașteptând, măcar pentru o noapte în an, să audă recitată poezia cu da, iubito, mi-am pus șosetele purtate în coșul de rufe, da, voi duce copiii în weekend la teatru de păpuși și da, ascult de tine și nu de mama mea.

Cedez imaginii încărcate de romantism și îmi iau… niște strampi. Zic ștrampi fiindcă n-aș putea povesti într-un spațiu public cum că o mamă decentă și o soție la fel ar putea îndrăzni altceva!