Multă singurătate mai e în lume, doamne…

Mi-am redus consumul de facebook la vreo douăzeci de minute o dată la două sau la trei zile. Îmi mai încarc niște poze cu mâncare, mă mai uit cine ce a postat, mai răspund la niște mesaje, apoi închid și-mi văd de altceva. Bun, și astăzi, spre surpriza mea, mă aștepta un mesaj de la un om pe care-l adăugasem ca prieten la ultima accesare. Fără să știu cine e, eu sunt mărinimoasă, accept pe oricine fără să mă uit pe pozele de profil, mă gândesc că dacă cineva vrea să-mi fie prieten, mă cunoaște, măcar de pe Integraalia dacă nu de altundeva. Așa că răspund la orice request și, dacă pe parcurs mă prind că e ceva suspect (gen un personaj care posta invective la adresa Rapidului de fiecare dată când juca) dau unfriend. End of story. Necomplicat. A, și la intervale regulate, când se adună prea multe chestii dubioase, dau unfriend la câte o sută de oameni dintr-un foc. Îi păstrez pe cei cât de cât apropiați sau pe care într-adevăr îi cunosc. Și gata.

Bun, și mesajul de care spun zicea că am un profil cu poze extraordinare (citez) iar că eu arăt superb (idem). Senzațional (cred că era senzual de fapt, nu știu, eu sunt atentă la nuanțe doar dacă mă interesează cu adevărat ceva). Bun, nu mă panichez, nu mă gândesc că o fi vreun dezaxat extrem de singur și de trist, poate fi și vreun coleg de facultate pe care mi-l amintesc doar vag și care doar constată că am evoluat bine în ultimii zece ani. Mai schimb două vorbe, timp în care el îmi dădea like la poze. Printre care și la unele cu Marilyn Monroe. Îi spun că eu sunt cea din pozele celelalte, știi, nu cele artistice, alb negru, cu diva în costum de baie, să ne înțelegem, da? Știe, știe. Nu e chiar retard (phew, bine că am clarificat!). Și în continuare îmi spune ce minunat arăt (păi în poze cu toții arătăm minunat!). Urmează întrebarea cu semnal de alarmă. Sunt căsătorită? I-aș fi zis că da și dacă nu eram! Mai răspund la vreo două-trei întrebări, pe jumătate dintr-un fel de politețe, pe jumătate ca să văd dacă nu e unul mai glumeț și totuși ne știm de undeva iar eu, atentă (” “) cum sunt, am uitat, pe jumătate ca să verific pe ce treaptă a nebuniei, de la 1 la 10, se încadrează (s-au strâns trei jumătăți, știu, e doar din cauza faptului că eu devin extrem de grijulie când mă apuc de verificat). A nebuniei sau a disperării. A disperării, da. Omul devine tot mai implicat în conversație. Dar mă opresc eu. Închid direct și apoi îmi dau seama că nu l-am blocat. Să redeschid? Nu!! Mă va vedea iar online. Și sigur va gândi că am revenit bulversată și doritoare de partea a doua a conversației. Doamne, mare-i grădina ta… Și plină de oameni ai nimănui. Trist, triști. Da. Următoarea dată când intru îi voi da block. Iar altădată când îmi voi adăuga prieteni, voi discerne cu mai mare atenție. Greu, greu cu singurătatea în mediul online…

P.S. Dacă întâmplător ajunge omul și aici pe blog și vede postarea, sper să nu se supere. Am făcut-o spre binele lui. E doar un apel la un strop de inteligență. Și la o viață reală, e chestia aceea care se trăiește când te uiți pe unde mergi și nu la ce cuvinte tastezi, uite, am zis-o simplu și pe înțelesul oricui, e bine așa?

P.P.S. A nu se înțelege că țin cu Rapidul, da?

Anul oii & Mark Zuckerberg

E o vorbă care zice să te piepteni în fiecare zi de o sută de ori, să faci o plimbare, să bei un ceai, să meditezi un minut și să citești o pagină. Ei, nu suna chiar așa, e probabil o restrângere a celei cu într-o viață de om să sădești un copac, să-ți faci o familie, o bibliotecă și încă ceva. Casă cred că era. În fine, la ideea cu pagina vreau să ajung. O pagină pe zi înseamnă 365 de pagini pe an. Cam o carte, adică. Care nu-i rea, dar…. se poate mai mult. Deci salut ideea lui Mark Zuckerberg cu o carte la două săptămâni. E un exemplu foarte bun, pentru împătimiții de Facebook, mai ales. Citiți, oameni buni, citiți! Și ce apare în news feed, dar și ce se povestește prin cărți.

Reversul (și-aici în link sunt niște postări la care eu, azi-noapte, am râs cu lacrimi) e cu “blugi albaștri pentru adolescenți mulați”, “cân sunt îndrăgostit scriu poezii”, gândea-i sau gânde-ai”, etc. L-a interpretat senzațional Răzvan!

De pe Facebook citire. Keep calm.

Facebook. Concluziile zilei de azi:

– cu excepția a doi prieteni din lista mea, care postează după cum le tună, fulgeră și răsare soarele, cu bune, cu triste, inteligent, stupid, normal, anormal, enervant, înălțător, banal, în rest, totul e o apă și-un pământ. Nimeni nu iese în afara unei imagini croite cu zgârcenie, sunt pagini cu poze cu pisici, pagini cu vorbe de duh, pagini cu selfies, pagini cu poze fără mesaj, pagini care au doar texte de-ale altora share-uite sau, mai grav, doar pe-ale proprietarului. Spontaneitate, zero, inedit, zero. Din când în când câte un mix din cele de mai sus. Keep calm.

– sunt oameni care au talent la scris dar care nu publică unde trebuie. “Unde trebuie” publică în general cei care nu au talent.

– preocupări. Hmmm…. Dacă există o pagină care să aparțină aceluiași om și pe care să găsesc și artă fotografică și ecologie și cultură și umor și dramă și sport și stil de viață detox (!) și călătorie și nimicuri zilnice și film și poze cu mâncare și bungee jumping și poze decente și poze indecente și pasiuni și preocupări și opinii politice și ghicit în stele și …. toate și-urile din lume, sper să nu-l ratez. De omul total, de cele 64 de arte, a auzit cineva? Cam nu… Fiecare cu cochilia sa.

– oamenii nu stau online pentru că au ceva de spus ci pentru că-i așteaptă pe ceilalți să spună ceva.

Semnez o petiție pentru statul online în scop creativ, o distribui semnată anonim și închei aici pledoaria mea.

image

Post-depresie. Pseudo-romantism & pseudo-fun

Buuuuun… Cu puțin exercițiu și având timpul care trece și șterge tot de partea mea, iată că zilele mele negre s-au mai albit. Și, încheiată fiindu-mi treaba pe ziua de azi, bilanțul favorabil, zic să mă destind cu ceva.

Cu ceva, cu ce? Îmi rog mintea să aleagă ceva cât mai puțin complicat. Și-mi amintesc că-n feed-ul de Facebook îmi intră în mod constant poze cu doamne și domnițe, care de care mai splendide, arcuindu-și spatele până la scolioză pentru a se poza în ipostaze cât mai măgulitoare, cu duck-face-ul de rigoare de asemenea subliniat, dar nu mai insist aici, impresia mea e că s-a înțeles unde bat.

Și, ca să nu mai lungesc povestea m-apuc, ca o femeie frumoasă (și modestă!) ce-mi sunt, să navighez în căutare de chestii complet indecente și nepotrivite pentru o mamă de doi și în același timp o soție ce teoretic și aparent are scaun la cap.

Mi-amintesc de o lenjerie babydoll cu care cochetasem în vremuri imemoriale dar în același timp îmi sună în cap un clopoțel cling-cling reamintindu-mi suav că depresivă fiind, am cam uitat de mine însămi față în față cu formele de ciocolată pe care le umplu în mod regulat, așa că ar fi cazul să sar direct la cautarea de corsete online: dacă vreau să fiu divă îmi trebuie ceva care să îmi strângă abdomenul – mai nou rubensien pictat – până la tăierea respirației și șaizeci de centimetri în cap.

Caut. Mă uit. Îmi imaginez cum îmi vin. Aleg și compar. Și tot sărind dintr-una-n alta căutând pagina cu datele de contact (care sunt, btw, Sevensins, Str. Orzari, Nr. 3, Bl. 47, Parter, Bucuresti, Sector 2, 0721.22.33.88, www.sevensins.ro), dau peste o pagină cu, pam-pam și ta-daaam, costume de craciuniță! Bufnesc în râs și-mi reamintesc de bărbatul veșnic copil ce visează cu inocență atât la sarmalele cât și la cadoul frumos ambalat de sub brad. Sau lângă brad. Ideal șezând picior peste picior și neașteptând, măcar pentru o noapte în an, să audă recitată poezia cu da, iubito, mi-am pus șosetele purtate în coșul de rufe, da, voi duce copiii în weekend la teatru de păpuși și da, ascult de tine și nu de mama mea.

Cedez imaginii încărcate de romantism și îmi iau… niște strampi. Zic ștrampi fiindcă n-aș putea povesti într-un spațiu public cum că o mamă decentă și o soție la fel ar putea îndrăzni altceva!

Cu un pas mai aproape de INTEGRAALIA!

Site-ul Integraaliei este în lucru dar, până una-alta, avem pagină de facebook – asta pentru a nu transforma blogul într-o succesiune de relatări care au ca subiect unic bucătăreala mea și… copleșitorul sentiment al reușitelor zilnice! Smile

Deeeeeci, entuziasmul meu poate fi urmărit și apreciat aici https://www.facebook.com/integraalia.ro Open-mouthed smile

(mai jos, iată încă două varinate de ciocolată raw, așa, ca pentru ovaționarea pornirii Integraaliei… pe propriile picioare!)

photo 3   photo 4