Arahnide raw

Nu cred că e vreo expoziție pe care să o fi ratat la Antipa, de la fluturii vii și până la mult controversatul corp omenesc (The Human Body, despre care am și scris aici pe blog). Deci, dacă în această perioadă (până în iulie de fapt) pot fi văzuți păianjeni, am fost să-i vedem. Cu foarte mare entuziasm, știută fiind pasiunea copiilor mei pentru tot ce e purtător de multe picioare.

Proiectul ”Țesături Periculoase”, chiar dacă înseamnă tot exploatare de ființe vii, e unul frumos, de inițiere în comportamentul păianjenilor (am zis așa cum scrie pe site, evident la partea de comportament, nu și la cea de exploatare). Nu sunt niște creaturi îngrozitoare așa cum credeam eu mică fiind, când dacă vedeam unul ițindu-se de după dulap fugeam mâncând pământul și nu mai intram în camera aceea până ce nu-mi făcea tata dovada că l-a omorât și îngropat în locul cel mai îndepărtat de casă. În curtea vecinilor, ideal. Deci, nu. Au multe picioare, da, sunt mărișori, da, au mulți ochi, da, au perișori, gheare, fac pânze, dar stați liniștiți, nu sar ca în filmele horror la o sută de metri distanță și nici nu sug sângele oamenilor până îi stafidesc. Își văd de treaba lor, dacă sunt lăsați în pace. Și chiar și atunci când nu sunt lăsați tot nu devin cine știe ce pericol, conform datelor pe care citind panourile cu informații le-am aflat, din 44,000 de specii cunoscute, doar 200 au (un pic de) venin. Atâta tot. Sunt așadar niște ființe simpatice și inocente, nu vă lăsați păcăliți de literatura țesută în jurul lor!

WP_20150315_002[1]__1426412678_89.39.40.202 WP_20150315_006[1]__1426412785_89.39.40.202 WP_20150315_041[1]__1426412816_89.39.40.202 WP_20150315_044[1]__1426412856_89.39.40.202 WP_20150315_047[1]__1426412911_89.39.40.202 WP_20150315_056[1]__1426412961_89.39.40.202

La circ

Săptămâna trecută, joi, am fost la circ. Prima dată pentru copii, prima dată pentru mine, deși locuim la zece minute de circ de mai bine de unsprezece ani. Am ajuns din timp (prea din timp), ne-am instalat și am așteptat. Sala mare, lume multă, emoții, iar emoții și după vreo jumătate de oră de emoții (cum va fi?, ce vom vedea?, începe?, când începe?, dar nu începe?!, vreau să înceapă…) am trecut la foiala sus-jos pe scaune, sus-jos pe trepte, tras de cabluri, etc. Într-un final, gongul, am revenit la locurile noastre, s-a ridicat cortina și… mie mi-au dat lacrimile. Adică sunt genul care plânge la filme și pe pagini de romane de dragoste, dar totuși, aici vorbim de un spectacol de circ… Ei, dar acum asta este, probabil m-a copleșit imaginea acelor doamne înaripate prinse mai sus sau mai jos pe cabluri, era ceva incredibil în scena cu voaluri, puf alb-albastru și picioare dezgolite, așa cum răsărise ea brusc din anostul sălii aglomerate și cam murdare (foarte murdare). Frumos.

Frumos până să apară prezentatorii, moment în care totul a căzut din nou în banal. Îmbrăcați și ei precum îngerii înaripați, doar că obosiți, lipsiți de charismă și animați doar pentru că așa trebuie. Mi i-am imaginat luându-și dimineața un pumn de pastile, printre care și vitamine efervescente, iar seara un pumn de somnifere. Depresivi și insomniaci. Ne-au povestit despre tema spectacolului, despre gala laureaților și… adio atmosferă de poveste atât de bine reușită la ridicarea cortinei. Copiii n-au simțit-o, desigur, au urmat numerele de acrobație, apoi cele cu animalele dresate, lumini, muzică, magia era acolo, pentru ei, dar cum locurile noastre erau cumva în laterala scenei, jos, eu am văzut, la fiecare ieșire din scenă, cum zâmbetul larg dat publicului se transforma în cu totul altceva. Nici urmă de satisfacție venită din numărul îndeplinit magistral sau din ropotul de aplauze, ci un fel de lehamite amestecată cu ură – am scris și am șters de două ori ură, mi s-a părut mult spus, dar nu, cam asta era.

Spectacolul a fost unul reușit, cu numere vesele, cu numere de suspans, bine alternate. Animalele pe care le vedem mereu prin gard și care acolo, în curtea din spatele circului, arată murdare, triste și neîngrijite, pe scenă au apărut curate și bine-hrănite. Acolo, în lumina reflectoarelor, e o lume frumoasă. Iar oamenii sunt precum o mașinărie, funcționează fără cusur unii prin alții, fie că vorbim de acrobați, fie că vorbim despre cei care ridică și coboară plasa pentru tigri sau aduc salteaua pentru saltul mortal. Copiii au fost încântați, și mie mi-a plăcut spectacolul, probabil vom mai merge. Adică sigur vom mai merge. Plătind alte bilete pentru exploatarea de animale. Și de oameni, până la urmă.

WP_20150219_001[1] WP_20150219_002[1]

(aici, programul tuturor festivalurilor, expozițiilor, spectacolelor, filmelor, etc.)