Copilul. Joaca. Devenirea.

Viața mea, de cinci ani încoace, e pusă sub semnul jocului. De la jucăriile inofensive, moi, cauciucate și până la a-mi duce de mână copiii de-acum mărișori, la magazinele cu Lego de toate formele și mărimile, le știu pe toate, le-am văzut pe toate… Și am trecut prin toate etapele.

Am pus împreună inele pe stacker, am făcut la nesfârșit o girafă alfabet și am apăsat de atât de multe ori butoane ce aduc zgomote și lumini cât nu am stins și aprins lumina în toată viața mea…

Copilăria care se petrece și înflorește în jurul meu înseamnă joc. Înseamnă vocile mici și pițigăiate care, de cum se revarsă ziua, spun un singur lucru: “Joacă-te cu mine!”, “Joacă-te cu noi!”. Asist, în fiecare moment, la transformarea celor două mici forme de viată în adulți miniaturali. Ei devin, cu fiecare clipă, “oameni mari” iar eu am devenit, din omul care pur și simplu a dat viață, părinte.

“Joacă-te, mami!”… Și m-am jucat. Simplu, firesc, cu bețe, cu flori, cu frunze, cu fire de iarbă și cu pietre, sau colorat, cu găletușe, cu greble, stropitori și cu toate acele minuni plasticate și pretențios etichetate jucarii de exterior, apoi cu plușuri și într-un cort ce ocupa jumătate de sufragerie, trecând apoi, cu timpul, la animale domestice, sălbatice, mari, mici, carnivore, erbivore, la dinozauri și la cai înaripați.

Trăiesc din plin copilăria lor, a celor mici. Trăiesc, prin ei, a doua copilărie a mea. Cu Tom și Jerry, Silvester și Tweety, Doamna și Vagabondul, Pongo și Perdita, Mickey și Minnie, mereu în cupluri, mereu câte doi, înlocuiți de jucarii Disney ce vin în colecții de câte treizeci-patruzeci, cu Lightning și Mater și Sally și Doc și Fillmore și Sheriff și Luigi și Guido plus restul și-apoi continuând cu Cars 2 și tot așa mai departe, schimbând mașinuțe și abțibilduri și postere și cărți și mergând tot mai departe, tot mai departe clădind cutii peste cutii și organizând spațiul din casă lipind etajeră de etajeră, până la cer și până la Planes…

Dar știu că-i doar o perioadă și știu că nu va dura la infinit și-așa că tot ce-mi vine să(-i) spun, zi de zi, sună simplu și-i rugător: “Mai stai, mai stai…”

România, sat fără câini… sau transpunerea poveștii Doamna și Vagabondul în episodul eutanasierii maidanezilor

Hai să ne reamintim, cu drag și împreună, aspecte din povestea Doamna și Vagabondul, poveste în care Vagabondul e un maidanez simpatic, ce apără copiii de șobolani, primește mâncare de la Tony’s și nu numai, păcălește hingherii când vine vorba despre maidanezi la fel de simpatici ca și el dar pe de altă parte sare să sfâșie alți câini ai străzii, atunci când situația o cere…

Oh, da, ne place Vagabondul, el este eroul, câinele salvator, rebelul cu principii ce naște în noi sentimente de antipatie față de hingheri, de reguli și de tot ceea ce contrazice libertatea…

4 2

Și oh, da, iubim câinii de pe stradă, doar sunt isteți, își flutură cozile dacă le ducem resturile de la micul dejun, unde mai pui că îi știm acolo, mereu de pază lângă bloc… știm că ne așteaptă noaptea târziu și ne întâmpină dimineața devreme. Osanale așadar câinilor vagabonzi!

3

O-ou, dar ce facem cu… EI? Căci pe ei nu îi cunoaștem, nu îi hrănim, nu îi știm!

1

Îi iubim și pe ei!, ar zice iubitorul de animale!

Ba nu, îi eutanasiem!, ar spune cel care a văzut cum este să mergi pe bicicletă și să-ți sară cinci dulăi la picioare sau mama care știe cum este să evite anumite alei din parc, de spaima câinilor ce dorm prin tufe…

Ba nu, ba da… și tot așa!

Problema e veche de când lumea, dar pare-se că abia în acest secol 21 se nasc controversele… Dacii și romanii, ce făceau ei oare cu animalele care se tot nășteau? Am văzut cu toții destui căței abandonați, în cutii, pe stradă, sau pisoi înecați… apoi a venit soluția castrării. Acum ne organizăm să le propovăduim drepturile și ne împroșcăm cu cuvinte, e groaznic să-i eutanasiem, cum nu?!

Celor care au dileme, le recomand să (re)citească povestea aceasta frumoasă și plină de învățăminte cu Doamna și cu Vagabondul. Pentru că animalul, dacă tot este atât de iubit, se crește și se hrănește ACASĂ. Nu pe stradă. Și este lăsat să facă pui, pentru că așa cum are drept de viață, are și dreptul să se reproducă – și parcă n-am văzut prea mulți să se împiedice de etica – sau măcar de nefirescul – castrării! Iar afară… ei bine afară sunt hingherii. Nimic nu este complicat.

5

Femeile sunt de pe Venus…

… bărbații de pe Marte. Nu știți cartea? Este oarecum reconfortant gândul că mai toate ducem aceeași luptă cu … jumătățile…

Citeam pe un blog simpatic un articol despre felul în care vorbesc femeile prin comparație cu bărbații. Am comentat și eu (sunt Petra, dacă-mi apare comentariul după moderare :-)), amintindu-mi de filmul de desene animate The Lady and the Tramp…

Discuție cu Darling:
Darling, I’ve never seen you look more beautiful. Isn’t she absolutely radiant? Radiant! Why, that’s just I told Bill yesterday!. “Bill -I said- Darling looks radiant, positively radiant”. Why, in all my days -I said- I’ve never seen anyone as radiant as Darling!

Discuție cu Jim Dear:
Men Jim, you look terrible!
Absolutely horrible!
I never saw ya look worse.

Da… Dar dacă am fi la fel, n-ar mai fi viața atât de amuzantă, nu?! Am o brățară cu cireșe. Cireșel și Cireșica!

femeile-sunt-de-pe-venus1