Povestea prințului sau povestea porcului? Idealul transpus în realitate

N-am avut bonă decât pentru câteva luni. Puțin timp, dar suficient pentru a afla niște lucruri care, puse cap la cap cu ceea ce am mai văzut, cam fac regula în materie de ce așteptări are o femeie de la un bărbat.

Caz concret: Doamna Steluța

Doamna Steluța este o femeie care a născut și crescut cinci copii. Cinci. Este o femeie care a lucrat 30 de ani ca infirmieră. Și-a crescut copiii de una singură, în timp ce lucra. În nopțile când era de gardă, lua de acasă așternuturi și-i culca pe cei mici la spital, pe unde găsea vreun pat liber. Ajunsă dimineața acasă (cu tramvaiul, nu avea ea nici mașină, nici bani de taxi) îi trimitea pe unii la școală, pe unii la grădiniță, cei mici rămâneau acasă – în funcție de vârstă și de situație. Când dormeau ei, mai ațipea și ea. Dacă nu era altceva de făcut prin casă sau dacă nu lua vreo mamă de bătaie. Pentru că la întrebarea de ce ești așa de obosită, te-au obosit bolnavii?! ea nu avea niciodată răspuns…

Doamna Steluța ar fi putut avea și al șaselea copil. Copil pe care și l-a dorit – nu l-a făcut pentru că așa s-a întâmplat – dar care s-a născut prematur, la 5 luni, din cauza unei bătăi primite pentru simplul fapt că s-a dus să-și caute bărbatul la amantă.

De câte ori am întrebat-o de ce nu a divorțat, mi-a răspuns la fel. Și pe cine să fi luat? Pe unul care să-mi batjocorească fetele? Prima dată motivul mi s-a părut suficient. Dar, pe măsură ce timpul a trecut iar ea mi-a mai povestit una-alta, mi-am dat seama că alta a fost cauza. Femeie l-a iubit pe omul ăla. Șase copii nu se fac din nimic, puterea de a crește cinci copii nu vine din nimic… L-a iubit și-l iubește și acum. În lunile cât a stat la noi nu a fost nicio perioadă în care să nu o vedem cu vânătăi. La început o întrebam ce-a pățit, ea îmi spunea că de la aragaz, că de la ușa de la balcon, că de la … că de la … Dar nu, nu erau de la…., ci erau DE LA…!

Doamna Steluța are copii ce acum sunt aproape de-o vârstă cu noi. Au făcut cu toții facultate, niciunul nu fumează, niciunul nu bea. Din cei cinci, trei lucrează în străinătate, unul în Austria, unul în Italia și unul în Cipru. Îi trimit bani, au ajutat-o să-și schimbe mobila, vin de sărbători, o sună tot timpul. Toți îi sunt APROAPE, toți o respectă, toți o ascultă.

O femeie cu cinci copii și cu un serviciu lucrat în ture, fără pauze. O femeie vrednică, ce nu a mâncat mâncare făcută de altcineva, ce nu a avut pe nimeni să o ajute cu curățenia, cu copiii… cu nimic!

O femeie care după ce a ieșit la pensie s-a angajat imediat ca bonă. Pentru că are pensia mică iar unul dintre copii are dantura proastă și-și face o lucrare, pentru că o fată trebuie măritată și are nevoie de lucruri… etc. O femeie cu frică de Dumnezeu. O femeie care la vremea ei a fost atât de frumoasă încât toți o vroiau. Toți, mai puțin bărbatul ei, cel care atunci când a bătut-o nu a bătut-o din gelozie ci pentru că așa i se năzărea lui, cel care atunci când a lipsit de acasă cu lunile nu s-a întrebat pe unde dorm copiii, cel care atunci când a mâncat nu s-a întrebat din ce bani s-a cumpărat mâncarea și nici nu s-a minunat de cât de bună este…

***

1Deci, ce așteptări avem noi femeile de la bărbați? Dacă ne bat, ne bucurăm că măcar nu beau. Dacă pierd banii la pariuri sportive, ne bucurăm că au totuși un serviciu. Dacă umblă lerla, îi iertăm pentru că-și fac timp să repare și chiuveta.

Da, fără nicio îndoială, noi femeile avem adânc înrădăcinat în minte faptul că se poate și mai rău.

Cine oare mă poate contrazice când spun că, atunci când vine vorba de bărbați, nu ne raportăm niciodată la ideal? Ani la rând visăm la prințul din poveste dar sfârșim prin a ne mulțumi cu…. povestea porcului…

La bine și la rău…

O întrebare care mă frământă de la o vreme încoace este “De ce oamenii nu se mai căsătoresc sau de ce, odată căsătoriți, mai mult sau mai puțin invariabil, divorțează?”

Nu am un răspuns. Dar cred că știm unele dintre cauze…

Avem prea puțin timp pentru a vorbi, deși avem enorm de mult timp pentru a comunica. Telefoane mobile, rețele de socializare, totul este menit să ne ajute să fim … împreună. Avem haine “fancy stivuite în “dressing-uri, dar poate că nu le mai purtăm cu suflet. Și nici la ocaziile protrivite. Mergem la sala de fitness pentru a arata bine, dar poate că nu acolo este secretul atractivității. Avem mașini. Dar poate că mai bine ar fi dacă am merge pe jos, cu bicicleta, cu tramvaiul, cu autobuzul, cu metroul. Poate că ni s-ar mai primeni gândurile în drum spre stația de autobuz sau alergând după un tramvai… Mâncăm la restaurante. Poate ar fi mai bine dacă am pregăti o porție de paste acasă. Facem copii. Dar așteptăm să-i crească alții pentru noi.

Și nu petrecem nicio clipă singuri. Dacă nu e nimeni în preajmă, folosim timpul pentru a da un telefon, pentru a intra pe internet, pentru a face orice altceva în afară de a ne gândi. La orice și la nimic, ar fi la fel de bine… dar nu o facem.

Vedem filme în loc de spectacole. Citim reviste în loc de cărți.

Cred că trăim vremuri în care a sta SINGUR cu tine însuți sau a petrece timp de calitate au devenit noțiuni de neconceput. De unde și SINGURĂTATAEA. Bine-cunoscuta singurătatea în doi.