Citesc următoarele:
Potrivit unor date statisticice facute publice de catre Colegiul Medicilor din Romania, in intervalul 2006 – 2011, comisia de disciplina din cadrul Colegiului Medicilor din Romania a analizat 725 de dosare in care au fost reclamati 916 de medici, dintre care 198 de medici au fost sanctionati.
Urmare a anchetelor desfasurate, cei mai multi medici au primit mustrare, 13 dintre acestia au fost amendati, 11 au primit interdictia de a mai profesa, iar intr-un singur caz s-a decis retagerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania.
Și lansez următoarea întrebare: de câte ori vi s-a întâmplat să vi se pună un diagnostic greșit, vouă sau cuiva apropiat vouă?
***
Ieri scriam despre cantitatea uriașă de informație care, cu un singur click, vine în întâmpinarea noastră. Ei bine, filtrată cum trebuie, poate răsturna lumea. Poate face ca un diagnostic halucinant să devină doar o amintire.
Iată de ce.
Pe 18 decembrie, am primit un diagnostic de entero-viroză. Și unul de diabet. Acum, prin prisma timpului care a trecut, putem spune că ambele au fost plauzibile. Doar că ambele au fost eronate.
După ce am comandat de pe net și am citit toate cărțile care dezbat, într-o manieră resemnato-optimistă (învață cum să trăiești confortabil și fericit cu diabet) problematica diabetului, după ce am dat sute de telefoane, după ce am cunoscut părinți de copii diagnosticați cu diabet, după ce am ajuns în pragul disperării cu calcularea fiecărui gram de mâncare, după ce am apelat la medici homeopați, naturiști – spre oprobiul medicului diabetolog, după ce am învățat și aplicat tehnici de respirație, după ce ne-am schimbat complet obiceiurile alimentare, am făcut, la recomadarea unui cercetător al cărui nume este foarte contoversat, o analiză despre care nici măcar nu s-a pomenit pe perioada internării în spital. Peptidul C. Valorile normale, pentru un copil sănătos, cu vârsta de până la 15 ani, variază între 0.4 și 2.2. Bogdan are 0.499.
Acest rezultat este încoronarea sentimentului nostru că Bogdan, deși a prezentat simptome de diabet, deși are și acum o dată la câteva zile glicemii aberant de mari, deși are analize care indică glucoză și corpi cetonici, NU POATE AVEA DIABET.
Acum știm că fluctuațiile de glicemie nu sunt atât de anormale pe cât suntem lăsați să credem, acum știm să ascultăm semnalele pe care le trimite corpul lui. Și de sentimentele noastre de părinți.
Acest articol este menit să vă facă circumspecți. Fiți circumspecți de fiecare dată când vi se pune un diagnostic. Și mai ales când diagnosticul este unul care alimentează, pe termen lung, încasările industriei farmaceutice.
***
Statistici și previziuni cutremurătoare:
– 1985 – 30 de milioane de oameni diagnosticați cu diabet
– 1995 – 135 de milioane de oameni diagnosticați cu diabet
– estimarea OMS din anul 2000 – 177 de milioane de oameni diagnosticați cu diabet
– previziunile pentru anul 2030? – 370 de milioane de oameni diagnosticați cu diabet….
P.S. Nu vi se pare ciudat că se fac previziuni?!