Headlines. “Comfort, inspiration & pride”

De-acum e oficial. CEO-ul de la Apple e gay. Cel care era cotat drept unul dintre cei mai influenți din breasla sa și-a făcut clară opțiunea sexuală. Așa, bun, și…?

Adică probabil e de apreciat gestul, deși nu-mi dau seama dacă este unul măreț sau unul mărunt. Homosexualitatea nu mai este demult un tabu. Deci a recunoaște că faci lucrurile un pic altfel decât majoritatea mie nu-mi apare drept un act de curaj. Serios acum, aici vorbim despre viața personală a unui CEO! Nu e ca și cum ar fi Freddie Mercury sau micuța Ruby Rose și destinul a milioane de fani adolescenți debusolați s-ar putea schimba.

Ce să spun… Poate vor crește vânzările Apple, în caz că era necesar. Probabil de-acum urmează ca fiecare om care e gay în suflet, inimă și simțiri să nu mai stea să ezite între sisteme de operare și ce device va cumpăra. Apple, IPhone, Ipad va scrie all over his heart. & butt.

Iar probabil la petrecerea de Crăciun care se apropie mâinile se vor strânge altfel. Cu mai multă încredere, deschidere. Se vor ține discursuri. Discursuri despre mândria de a fi homosexual. Pentru că omul așa a declarat, că e mândru să fie homosexual.

A nu se înțelege că nu susțin libertatea, în orice formă s-ar exprima ea. Iar Tim Cook e doar un nume pentru mine. Homosexual sau nu, îmi este fix egal. Nu am nimic cu el și nici cu cei care sunt asemenea lui. Dar când vine vorba despre băieții mei, sper să vină cu fete acasă. Și să vorbească la bătrânețe despre mândria de a fi tați.

Work-at-home mom in distress

În calitate de work-at-home mom, sunt dependentă de internet. Am nevoie de două lucruri, pe lângă timp liber, dar în legătură cu el m-am resemnat: de niște aparate funcționale (da, da, știu că se spune device-uri) și de viteza la internet.

Adică dacă mă lovește inspirația am nevoie să-mi și scriu ideile, nu de alta, dar cum vin, așa și pleacă! Fie că e noapte, fie că e zi, eu am nevoie ca tot ce ține de tehnică să meargă brici.

Iar dacă nu merge, lucrurile decurg, de fiecare dată, așa: pun mâna pe telefon. Mental vorbind. Pentru că în realitate, înainte de a pune efectiv mâna pe el, îl caut. Mult și bine. Niciodată nu e unde îl las. Lesne de înțeles, de altfel, și sunt pregătită sufletește ca de fiecare dată când vreau să sun, întâi să-l caut, dar tot încep să mă ambalez.

Și mă ambalez până la faza la care, găsind în sfârșit telefonul, urechea apelată este direct lovită, fără preaviz, de un șir nesfârșit de întrebări răstite: “Iar n-avem internet?!”, “Am nevoie de internet, înțelegi?!”, “De ce nu merge iar?” urmat de “Fă-i orice să meargă!” și o cascadă de amenințări, dintre care cea mai soft este: “Dacă nu merge în următoarele minute, nu mai veni acasă!”. Minute următoare pe care le consum la fel de “constructiv”: proliferând aceleași întrebări, îndemnuri ireverențioase și amenințări…

Deci da, sunt un om zen. Dar zen-ul meu funcționeză condiționat de viteza de net. Și da, în ultima vreme am schimbat ba un stick, ba două modem-uri, din care unul cu două antene, semănând cu un melc și probabil de-al naibii, funcționând tot la fel, ba provider-ul de internet. Deci bye-bye RDS și bine ai venit, FDX. Sau Business UPC. Sau Telekom. Sau oricare-ar fi, nu l-am ales eu, dar voi afla clar atunci când nu va merge. Când voi lua contractul în mână, plină de nervi și gândul doar la rezilieri. :-D

image