Cooperativa “Munca în zadar”, asociație familială

După cum se știe deja, aici pe blog se vorbește, în marea majoritate a timpului, despre o casă cu doi copii. Și, tot după cum se știe deja, în afara a două perioade de câte trei luni fiecare, m-am descurcat singură cu ei. Pentru opt-nouă ore pe zi. În rest, ne-am descurcat în doi. Cum am putut și cât de bine ne-am priceput.

Și, dacă e să mă gândesc, piatra de încercare, pe lângă altele vreo zece sau chiar o sută, o mie ar fi de fapt mai aproape de adevăr, a constituit-o și o constituie, în continuare, curățenia. Cum o facem? Cât de des? Cât ține? Și, întrebarea supremă: Se mai merită?! Pentru prima întrebare, am trecut prin toate variantele de răspuns.

Unu. Facem curățenie zilnic. Am făcut, am tras de noi, și, la fiecare final de zi, aveam casa lună. Ținea până a doua zi dimineața, la trezire. Nici mai mult, nici mai puțin. Cum ar veni, n-o vedea nimeni, ne bucuram de ea vreo jumătate de oră până să adormim, apoi adio. Era din categoria “(azi) o vedem și nu e”, vorba poetului. El vorbea despre dragoste dar extrapolând, ajungem și la găleată și la mop. Care doar împreună pot funcționa.

Doi. Facem curățenie o dată pe săptămână, înainte de weekend. Muncă de Sisif, nu altceva. Dacă nu știe nimeni cum poate arăta o casă de copii după o săptămână întreagă de călărit patul, canapelele, plimbat tartine unse cu miere prin casă, risipit jucării, creioane colorate, cărți, reviste, piese de puzzle, vă spun eu. E dezastru. Ceva ce nu poate fi descris. Coșmar. Haos total. Deci… nu. Curățenie o dată pe săptămână e ca și cum te-ai apuca să ari fără utilaj și fără cal un hectar. Și cât ține? Tot până a doua zi, aici nu există variații. Frustrant.

Trei. Facem curățenie când avem musafiri. Dar stai, cum facem cu cei neanunțați? Complicat. Pas.

Patru. Facem curățenie când nu se mai poate. Păi… nu se poate zi de zi, 24/24. Înseamnă că revenim la prima variantă? Hmmm.. nu.

Cinci. Nu mai facem curățenie niciodată. Sau cel puțin până ce nu cresc mari și pleacă la casa lor. Dar stai… angoasa aproape veșnică nu e pe gustul nimănui. Unde mai pui că dacă îi creștem așa, dezordonați și nepăsători, va veni vremea când nu vom mai scăpa de nurori. Și de ale lor ocări. Deci… pas.

Și totuși, întrebarea persistă. Cum facem în așa fel încât nici să nu ne spetim muncind și nici să nu o luăm de la capăt într-un timp mai scurt decât a durat să o facem. Răspunsul e… în zona crepusculară. Așteptând probabil să fie descoperit.

Îmi suflă cineva ceva despre serviciile profi de curățenie. Și-o listă cu oferte, pe care văd chiar și opțiunea de curățenie după constructor – hmmm, asta s-ar preta la noi, în varianta de curățenie după… distrugători! O voi studia. Gândindu-mă în paralel dacă se merită să dau bani pentru ceva ce niciodată nu va dura… (A se vedea efectele punctului unu. Doar pentru cunoscători.)

Demo ratat

Așa arăta la mijlocul lui septembrie bucătăria mea.

bucatarie1

Adică toată bucătăria mea era pe jos, în sufragerie. Iar motivul pentru care tot ceea ce ar fi trebuit să stea frumos aranjat pe etajerele din dulap era înșirat pe jos, în sufragerie, era acela că, printr-o întâmplare (mai precis un coleg de serviciu care a recomandat) cei de la Kirbi ne propuseseră o curățare profesională pentru una dintre încăperile din casa noastră. Iar noi, neavând nimic din ceea ce înseamnă aspirator cu spălare și nici măcar habar de ceea ce fac aspiratoarele cu filtrare prin apă ci fiind doar posesorii unuia nesofisticat și care se descurcă doar cu scamele din covor și firimiturile de pâine prăjită înșirate de copii prin toată casa, am acceptat. Și ne-am decis ca încăperea de curățat să fie bucătăria, pe considerentul simplu de-ai lăsa pe alții să facă partea grea.

Ca atare, în ziua X, am scos tot ce se vede astfel încât totul să fie pregătit pentru a fi aspirat, curățat, dezodorizat, împrospătat și tot ce ne mai promisese doamna amabilă și cu voce suavă de la reprezentanță. Și cum deja cochetam cu un aspirator robot pe care să îl lăsăm să ne ajute la treabă mai ales atunci când suntem plecați, ne-am zis că poate nu ar fi rău să facem chiar mai mult și să ne luăm crema-cremelor în materie de curățenie, indiferent de cât de mult ar costa.

Și, cu lucrurile scoase fiind, am așteptat să se facă ora cu pricina. Și cu așteptarea am rămas. De fapt nu numai cu așteptarea, ci și cu toată curățenia pe care, demonstrativ, trebuiau să ne-o facă alții. Așadar, cu nervii întinși direct proporționali cu volumul de muncă, ne-am apucat de treabă și am aspirat, curățat, dezodorizat, împrospătat și tot ce ne mai promisese doamna amabilă și cu voce suavă de la reprezentanță. Și uite așa, din cauza unui demo ratat (motivele nu mai contează, contează doar că nu s-a întâmplat), am revenit la ideea de aspirator cu curățare umedă și uscată dar în limita unui buget normal.

Soacră, soacră, poamă acră…

Ce nu-mi dă mie pace de la o vreme-ncoace este gândul că nu voi putea fi o soacră bună… vorba ‘ceea, mi-am crescut băieții să fie vrednici, onești, cavaleri, cine oare le va mai fi la înălțime?! Educați în spiritul ordinii și, mai nou, al mâncării făcute în casă cu entuziasm și nedisimulată plăcere Smile, ține-mă Doamne să nu-mi judec nora de-și va ține rochiile în dezordine și nici mămăligă nu va știi să facă… Open-mouthed smile

Până una-alta, “curățenie” la puterea a 3-a… și the ultimate pizza – vorba lui Bogdan!

 

1 2 3 4 5 6

7 9 11 12 8 10

17 18 19 20 21 22

13 14 15 23

25 24