Ieftin, mai ieftin, cel mai ieftin

Vis-a-vis de imaginea noastră cea zilnică și lumească, aș spune că există două mari categorii de oameni. Cei care își iau lucruri cât mai ieftine – și nu mă refer aici la cei care nu ar avea posibilitatea să-și ia altceva ci pur și simplu la cei care sunt întruchiparea lui Hagi Tudose – și cei care le caută pe cele mai scumpe. Cei pentru care prețul în sine e garanția calității.

Probabil nu mulți știu că ceea ce plătesc de fapt nu-i neapărat calitatea cât investiția care s-a făcut în reclamă. Am haine Tommy, originale, aduse direct de la mama lor de-acasă care s-au stricat după primele spălări. S-au dus și culoarea și moliciunea materialului și tot. Și nu pentru că le-aș fi spălat la grămadă, albe, verzi, negre, albastre sau lână cu mătase sau sacouri de femei cu blugi de bărbați, eventual la 90 de grade plus înălbitor folosit din belșug. Nu. Le-am spălat la programul adecvat cu detergentul adecvat și în condițiile adecvate. Așadar eu una, la fel cum am Victoria’s Secret, tot la fel am și lenjerie intima ieftina. Ieftină, simplă, nepretențioasă, bucăți banale din bumbac, cumpărate de pe tarabă, la preț de covrig. Iar la capitolul încălțăminte pot doar să-mi amintesc de o pereche de sandale superbe Musette care au rezistat, nici mai mult nici mai puțin, din casă și până în parcare. Parcarea din fața blocului, să ne înțelegem, da? Și pot spune fără nicio rezervă că cea mai mulțumită am fost de pantofii ieftini și de cizmele la fel de ieftine luate din magazine minuscule din Bulgaria, unde prețul e format din costul materialului, al calapodului, al lipiciului, al cuielor bătute în toc și al flecurilor atașate, plus un foarte mic adaos cât să poată ține atelierul funcțional.

Cum ar veni, având din ambele, nu fac parte din niciuna dintre cele două categorii. Însă pățită fiind, merg pe ieftin în general. Acel ieftin, dar de calitate. Pentru că există și așa ceva.

Superficialitatea diavolului

Chipurile, diavolul se îmbracă de la Prada. Cine nu a citit cartea sau nu a văzut filmul, nu știe despre ce vorbesc dar afirmația se poate clarifica simplu prin următoarele cuvinte: haina îl face pe om. La fel de bine cum și invers, omul (își) face (și preface) haina.

Un mic exercițiu de imaginație și iată viața femeii cosmopolite și versatile ce are șansa/neșansa de a lucra în culise la o revistă (orice revistă!) de fashion:

Dimineața, devreme: spălat pe dinți, spălat pe față, spălat pe păr, duș, verificat și refăcut unghiile, cremă pe corp, cremă pe față, altă cremă, a zecea cremă, fond de ten cremă, pudră cremoasă bonus la bazele-cremă, poate parfum, dar neapărat gloss pe buze și contur la ochi, apoi scroll prin etajera de accesorii și bijuterii și-o-ntreagă epopee a potrivirii, schimbării și asortării hainelor. De la vârful dresului și până la capătul eșarfei fiecare detaliu trebuie gândit, regândit, răzgândit, nimic nu poate fi întâmplător și nimic privat de un absolut control.

Micul dejun, neapărat un pahar uriaș de apă cu lămâie. Același lucru la gustare, și-abia la prânz urmează momentul de răsfăț: poftim două pahare!

Iar printre aceste momente de binemeritată încărcare, o veșnică goană printre imagini cu rochii – Stefanel, bluze – Desigual, pantaloni – Channel, cochete pulovere Alcott, curele CK, cercei din cutia Pandorei, cardigane B&B, fuste, pantofi Manolo și iar înapoi la oferte de pulovere și la incredibila potrivire a unui aparent banal hanorac barbatesc Adidas cu o fustă Prada, midi, din tul… pentru că tot ce se poate imagina trebuie încercat în lumea întrebărilor facile dar cu răspunsuri în veșnică schimbare.

Ce poartă Jennifer, ce-i la Milano, ce-i imprimat pe tricoul studentelor de la arte și ce se pictează pe poșetele unicat lucrate din piele naturală, iată cum text, idei, imagine, culoare, totul vine fluid și devine pagină lucioasă doar dacă s-a pornit din garderoba proprie pentru a se sfârși în cea a lumii întregi: putem probabil să-i spunem divina superficialitate – creatoare! – a diavolului…