In the mood for Xmas

Tocmai am văzut pe facebook un desen haios despre telefoanele care în loc de a avea o baterie tot mai puternică vin echipate cu un cablu lung și cu o listă de motive mai mult decât “convingătoare” pentru a sta acasă.

image

Motive funny pentru a sta acasă… de parcă și așa nu ar fi destule! Pe lângă cele evidente gen vreme proastă, lipsă de chef, posibilitatea și probabilitatea foarte mare de a comanda pizza, seriale cu o mie de episoade, amicii veșnic online…

Râd. Dar azi însă, stau și eu acasă. Azi stau acasă și nu fac nimic, e vreme destul proastă… Motivul numărul 3.

De fapt, e o zi dintre acelea de mijloc, nici vară nici iarnă nici cald nici frig nici soare nici cer negru de ploaie nici bine nici rău nici prea mare chef dar nici lipsă de chef.

Azi stau acasă, citesc, dorm, pierd vreme pe net, fac baie cel puțin o oră și mă gândesc la Crăciun. Da. Vreau să vină iarna să mă dau cu punga pe zăpadă, să merg la ai mei și să nu am nicio grijă. Nu că aș avea multe în mod normal, slavă domnului am o viață atât de necomplicată încât nu e rost de prea multe frământări și de prea multă umoare…

Deci azi nu fac nimic anume. Doar mă gândesc la acel dolce far niente de acasă, la mâncarea pe care nu o gătesc eu, la cadouri, la cele pe care le voi face, la cele pe care le voi primi. Cadourile acelea calde și învăluite de grijă și drag.

Prilej bun să mă bucur încă o dată că nu mai lucrez la EY și că nu va trebui ca într-o singură săptămână de concediu să dau delete la toate gândurile stupide și la dead-line-urile de la întoarcere și la proiectul în stand-by și la hârtiile așteptându-mă stivuite în dosar peste dosar. Să stau la ai mei fix cât vreau și să miroasă casa bunicii a cozonac adevărat și nu a cel plasticat dar frumos ambalat din cosurile cadou cu wiskey și cu bomboane de chocolat. Să am gânduri bune, calme, de pace și nu zâmbetul ucigaș forțat de la deschiderea de cosuri cadou pentru doamne corporate-business-și-fără-de-viață-ta-dam sau de la înmânarea de cadouri pentru domni la fel de corporate-business-și-fără-de-viață-în-ei-pam-pam.

Crăciun. Acasă. Zăpadă. Foarte frig afară, în casă foarte cald. Familia reunită, mici, mari. Nicio grijă. Azi sunt in the mood for Christmas.

Les Fleurs du mal

Azi, la o săptămână după începerea anului școlar, la exact aceeași florărie, exact același buchet de flori, costa nu 100 de lei, ci 60. Am crezut că nu am auzit bine. Poftim? Adică după ce că suspectam că au prețuri în funcție de alinierea planetelor, înclinarea umbrei mele în soare, starea de spirit a florăresei (dacă e îndrăgostită sigur va lăsa din preț la trandafirii roz!) și mai ales în funcție de câți bani epatează îmbrăcămintea mea – dacă sunt dichisită costă x lei, dacă sunt în tricou și pantaloni scurți costă 70% din x sau chiar mai puțin – realizez că dacă e eveniment de amploare, gen Valentine’s alea-alea, 1-8 martie, Paște, Sfânta Maria sau Sfinții Arhangheli Preda, Luca și ceilalți trei, Crăciun, An Nou sau mai ales deschidere de an școlar, e rost de chiverniseală!

Iau buchetul, pe de o parte bucuroasă de suma care-mi rămâne în buzunar, pe de o parte nervoasă. Doamnelor și domnilor florrrrrrari de la florrrrării de cartier, vă rog frumos să instituiți un sistem de transparență! Nu de alta, dar dacă mâine, știind că azi am luat flori la preț de dumping, vreau alt buchet și zi de sărbătoare fiind, minunea are cu totul altă valoare?! Cine și cum îmi va explica transformarea când eu văd tot atâtea fire, tot atâta iarbă, același fir înfășurat și fix aceeași culoare?

Sau, mai bine, am altă soluție. Vreau un buchet de flori? În loc să mă prezint în hanorac și cu vreo două zile înainte ca nevoia mea să se suprapună cu o zi de sărbătoare, ce-ar fi dacă aș apela eu la floraria online? N-or fi trăind oamenii din spatele business-ului din buchetul comandat de mine, bani se câștigă tot din botezuri, aranjamente de nunta și înmormântări (vorba vine!) dar clar dacă laleaua violet e azi pe site 1 pol, pot fi convinsă că-n zi de Dragobete nu va ajunge să coste 2!

Înger, îngerașul meu

Fac parte dintre copiii care au crescut cu rugăciunea de seară.

Îmbrăcați în pijamale, sub atenta privire a bunicii, fratele meu și cu mine ne așezam pe covor, în genunchi, și, cu fața spre răsărit – adică nas în nas cu un dulap mare cât tot peretele și alb precum săpunul de bărbierit al bunicului – începeam: înger, îngerașul meu, roagă-te lui Dumnezeu, pentru suflețelul meu.

Urma Eu sunt mic și de aici începea foiala – chicotind pe înfundate și dându-ne ghionturi, articulam din ce în ce mai extaziați: tu fă-mă mare, eu sunt slab, tu fă-mă… GRAS (sic!). Bunica însă, imperturbabilă, din priviri și din gesturi ne conducea pe drumul cel bun, tu fă-mă MARE, M-A-R-E iar noi, oile rătăcite, continuam până la Amin, când primeam dezlegare pentru a ne afunda în pat.

Undeva, într-un colț al minții, acel fă-mă GRAS a dat roade, pentru că, mai târziu, nu de puține ori am articulat febril în minte Înger, îngerașul meu și Tatăl nostru, pe-acesta din urmă mai mult sau mai puțin corect (așa cum îl reținusem de la Paște și de la Crăciun, momente din an când eram împărtășiți), dar din tot sufletul…

Timpul a trecut și a venit vremea când Bogdan îmi cerea, seară de seară, să-i mai spun o dată “poezia” cu om miam-miam – inventasem eu o continuare la micuța rugăciune, continuare ce conținea în ea tot ce vreau eu ca el să fie: Doamne ajută-mă să cresc mare și sănătos, c-am să fiu un om bun și-am să fac mult bine… Iar pentru copilul de nici doi ani, omul bun era miam-miam, la fel cum papa bun era … miam-miam.

Da, face și Bogdan parte dintre copiii care cresc cu rugăciunea de seară. Păcat însă că nu-i spusă seară de seară, păcat însă că nu-i spusă cu atâta religiozitate, păcat însă că-i spusă uneori la modul hai mai repede că mi-e somn!

Mai jos, o carte de rugăciuni pentru copii, carte pe care am primit-o de la o prietenă foarte dragă. E ca o mustrare să o văd – de câte ori pun mâna pe ea, mi-amintesc că ai mei au cam făcut mai multe pentru noi… dar hei, nu e timpul pierdut, e încă rost să învățăm!

înger, îngerașul meu