D’ale carnavalului, continuare

Stăm la masă. Copiii au fiecare câte un pahar cu suc, fiecare cu pai. Și aud: “Mami, îmi dai tu paiul?” Mă uit la pahar, are pai. Îl întreb ce alt pai. “Paiul spre gură, mami.” Și totul capătă sens. Vârful paiului e îndreptat spre cealaltă parte a casei. Și-i e greu să întindă o mâna ca să-l întoarcă. Maaaare-i grădina… iar bărbatul femeii prăpăstioase din povestea cu drobul de sare s-ar fi bucurat de reconfirmări trecând și pe la noi.

Alt episod: “Vă fac pâinea prăjită sau o las așa?” Cel mare: “Mie așa. Durează mai mult să o mestec dacă e tare.” Și-apoi va fi prea obosit ca să-și mai întoarcă și paiul. Normal.

Episod cu încălţarea. Încălţarea se face folosind încălţător. Nu din respect pentru încălțăminte ci ca să nu se pună problema șireturilor. Mai nou, nu se mai pune nici problema ariciului, pentru orice fel de încălțăminte se folosește încălţător. Acum nu se mai pune nicio problemă. Deloc.

Tăierea unghiilor. Tai la un picior și aștept copilul să se repoziționeze în spațiu pentru a mi-l da și pe al doilea. Dar nu. Vrea să mă mut eu în zona celuilalt picior. Stă precum acele de la ceas când arată 2 fără 20, cu un supererou ţintuit pe podea iar fixarea unei pelerine e muncă migăloasă și nu permite alte mișcări. Fiind cu șiret. Aici mâinile își fac treaba cu aplicaţiune. Și nici gând de încălţător.

Trimite tata cozonac. “Cozonac de la bunicu’, cozonac de la bunicu’!!” Și vin amandoi val-vârtej, parcă văd un banc de piranha ce va devora cozonacul înainte s-apuc să mă uit la el. Dar nu. Val-vârtejul celui mare se transformă în luarea tacticoasă a unei furculiţe și… așteptare cu felia în faţă. “Ce aștepţi? Și ce faci cu furculița?” “Taie-mi te rog bucăţi. Le mănânc cu furculiţa ca să nu mă mai spăl pe mâini.” Compresă. Bisturiu. Pensă Kocher. Foarfecă Lister. Închideți pacientul în locul meu, vă rog.

Cioc, cioc, cine e?

Una dintre poveștile preferate ale lui Bogdan este povestită de tati și se bazează pe un fapt real. Și povestea începe așa: a fost odată ca niciodată, acum vreo 20 de ani, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit, un băiețel nu foarte mic și pistruiat și tare năzdrăvan. Și cum băiețeii cei nu foarte mici și năzdrăvani fac năzdrăvănii mai ales când se adună cu alți băieței la fel de nu-foarte-mici și năzdrăvani, ei bine mai mulți băieței destul de mari și foarte năzdrăvani s-au gândit să plece de acasă și să-și construiască ei o casă în pădure.

Și-au pus ei totul la cale și au bătut drum lung până sus pe un deal și foarte departe de sat și-acolo sus fiind și foarte departe de casele părintești, s-au apucat de construit. Și-au construit zi de vară (primăvară de fapt) până-n seară și nu s-au dat în lături de la nimic până ce n-au ridicat din scânduri și cuie luate de-acasă pe furiș o căsuță de toată frumusețea (aici cei vreo 20 de ani care au trecut și dorința de-a face ca lucrurile să pară ca-n poveste – poveste care aduce destul de bine cu Cei trei purceluși… – șterg amintirea unei barăci ce sta să se prăvale la cea mai mică adiere de vânt). Și-n această căsuță de toată jalea frumusețea, cum scriam mai sus, băiețeii cei mărișori și tare năzdrăvani s-au gândit să ciocnească ouăle roșii de Paște și să împartă frățește cozonacul cel bun, făcut de mamele lor, mame prea prinse cu scuturatul, dereticatul și gătitul ca să mai observe că de-acasă lipsesc niște împielițați…

Și cum totu-i bine când se termină cu bine, la final de poveste și printre coji de ouă și firimituri de cozonac apare un tataie (în speță bunicul de pe tată al lui Bogdan) care fiindcă fusese și el la vremea lui un mic mare împielițat, luase urma năzdrăvanilor care tot lipseau de-acasă în chip complet nevinovat și le descoperise șandramaua căsuța cea frumoasă, precum și ce mai lipsește la ea. Și-așa că, precum bunul creștin ce-n zi de Paște nu ocărăște și blagoslovește ci face fapte bune în timp ce tot rostește Hristos a înviat!, a venit tataie sus pe deal la băieți nu cu un băț lung cu care să mâne purcelușii rătăciți înapoi în sat, ci cu niște drob de la mamaie și, nici mai mult nici mai puțin, cu un generator sub braț! Căci tataie nu lucra oriunde, ci la uzina Plopeni și el știa de ce-i nevoie pentru ca măcar întunericul, dacă nu ursul, frigul și vântul să răzbată în căsuța băieților cei neastâmpărați…

Dar înainte de încheia povestea preferată a lui Bogdan și-a încăleca pe-o șa, să nu uit să spun că nu-i rău de ținut un generator în garaj. Și n-ar fi rău ca pentru Bogdan, la vară, să ridicăm o căsuță pe deal. Iar pentru că la partea de arhitectură, design și construit ne pricepem cam toți, să luăm în calcul aspectele prozaice dar cruciale și să privim pe egeneratoare.ro. Și-acolo printre oferte, reduceri de pret la generatoare electrice, explicații și date tehnice avem și-acel simplu de folosit calculator de consum energetic, ce ne duce cu gândul la o căsuță de vară în toată regula, dacă tot povestind ne-o veni cheful de construit și de distrat!

In the mood for Xmas

Tocmai am văzut pe facebook un desen haios despre telefoanele care în loc de a avea o baterie tot mai puternică vin echipate cu un cablu lung și cu o listă de motive mai mult decât “convingătoare” pentru a sta acasă.

image

Motive funny pentru a sta acasă… de parcă și așa nu ar fi destule! Pe lângă cele evidente gen vreme proastă, lipsă de chef, posibilitatea și probabilitatea foarte mare de a comanda pizza, seriale cu o mie de episoade, amicii veșnic online…

Râd. Dar azi însă, stau și eu acasă. Azi stau acasă și nu fac nimic, e vreme destul proastă… Motivul numărul 3.

De fapt, e o zi dintre acelea de mijloc, nici vară nici iarnă nici cald nici frig nici soare nici cer negru de ploaie nici bine nici rău nici prea mare chef dar nici lipsă de chef.

Azi stau acasă, citesc, dorm, pierd vreme pe net, fac baie cel puțin o oră și mă gândesc la Crăciun. Da. Vreau să vină iarna să mă dau cu punga pe zăpadă, să merg la ai mei și să nu am nicio grijă. Nu că aș avea multe în mod normal, slavă domnului am o viață atât de necomplicată încât nu e rost de prea multe frământări și de prea multă umoare…

Deci azi nu fac nimic anume. Doar mă gândesc la acel dolce far niente de acasă, la mâncarea pe care nu o gătesc eu, la cadouri, la cele pe care le voi face, la cele pe care le voi primi. Cadourile acelea calde și învăluite de grijă și drag.

Prilej bun să mă bucur încă o dată că nu mai lucrez la EY și că nu va trebui ca într-o singură săptămână de concediu să dau delete la toate gândurile stupide și la dead-line-urile de la întoarcere și la proiectul în stand-by și la hârtiile așteptându-mă stivuite în dosar peste dosar. Să stau la ai mei fix cât vreau și să miroasă casa bunicii a cozonac adevărat și nu a cel plasticat dar frumos ambalat din cosurile cadou cu wiskey și cu bomboane de chocolat. Să am gânduri bune, calme, de pace și nu zâmbetul ucigaș forțat de la deschiderea de cosuri cadou pentru doamne corporate-business-și-fără-de-viață-ta-dam sau de la înmânarea de cadouri pentru domni la fel de corporate-business-și-fără-de-viață-în-ei-pam-pam.

Crăciun. Acasă. Zăpadă. Foarte frig afară, în casă foarte cald. Familia reunită, mici, mari. Nicio grijă. Azi sunt in the mood for Christmas.