Dance Me To The End Of Love…

2004. 13 noiembrie 2004. Alegerea noastră de zgomot de fundal pentru dansul mirilor, November Rain. Ce s-a cântat până la urmă a fost Forever And For Always. Alegerea mamei mele, draga mea mamă, romantică până la cer și înapoi. Ar fi fost o mie de alte variante, de la vals vienez și până la … Dance Me To The End Of Love.

Nu știu dacă am dansat atunci. Adică am dansat, dar nu un dans al mirilor cu o coregrafie învățată la cine-știe-ce cursuri de dans făcute în București, printre două seminarii și două examene. Am dansat normal, simplu, așa cum o făceam în Club A. Lipseau doar fumul de țigară și aglomerația teribilă a nopților de miercuri. Și-au fost în plus artificiile de pe margine, confetti de toate culorile și cele o sută și ceva de priviri. Și ce-mi amintesc perfect e cum mă călca mereu pe rochia mea de dantelă perforată și pe cizmele (nu pantofi, nu botine, nu sandale!) mele albe și lăcuite, nota de frondă asumată.

A fost cea mai scurtă nuntă la care am fost. Deși a durat până târziu, dimineața. Nu știu când a trecut, nu știu ce am mâncat, nu știu dacă am mâncat. Cred că nu am mâncat, într-o rochie cu un corset strâns mai ceva decât cel al lui Scarlett O’Hara ar fi fost greu, dacă nu imposibil… Și a fost și cea mai frumoasă nuntă la care am fost. Lucru pe care, în realitate, nu-l poate spune orice mireasă. Nu ne-am preocupat de meseni, de scaune, de un meniu care lipsește la o masă, de sucul poate pe terminate, de banii care se strângeau sau nu, printr-un noroc pe care-l pomenesc mereu i-am avut pe mama și pe tata învârtindu-se precum niște albine astfel încât totul să fie perfect. Totul să fie impecabil. În timp ce noi… ei bine noi doar ne-am distrat. Precum în filmele americane, noi pluteam în al nouălea cer iar ceilalți făceau toată treaba.

Aproape 10 ani de atunci. Dance(d) me to the end of love…

Dragul meu corp, te rog…

Dragul meu corp,

Îți scriu acest mesaj în speranța unei mai bune înțelegeri. Încep prin a-ți spune că sunt fericită să te am într-o minunată stare de funcționare, dar totuși, te rog dă-mi voie să te întreb și să-ndrăznesc să-ți cer unele lucruri…

Primul ar fi… legat de forța gravitațională. Te rog spune-mi de ce ai lăsat ca anumite părți din tine să o pornească într-o direcție descendentă deși eu am cumpărat pentru tine cele mai fistichii și promițătoare echipamente de protecție și susținere, fie că a fost vorba de plimbările zilnice, fie de ocazii speciale. Primăvară, vară, toamnă, iarnă, te-am ajutat cu sârme, bureți și prinderi versatile, deci te rog spune-mi de ce tu, pe mine, m-ai lăsat la greu… Iartă-mi nerecunoștința și îndrăzneala, dar haide să facem un târg: dacă eu îți promit pentru această vară un absolut-superb costum de baie, dar nu unul oricum, ci un costum de baie intreg, care să-ți flateze și alte părți pe care tu, indolent și nereceptiv la veghea mea constantă, le-ai tratat cu lipsă de grijă și respect, îmi promiți și tu că vara viitoare eu voi putea, în al nouălea cer de fericire fiind, reveni la minimalistele și atât de încântătoarele triunghiuri prinse pe o ață?

Al doilea lucru ar fi cel legat de numărul de centimetri din talie, care talie și care număr de centimetri refuză să dea înapoi spre magicul număr 60, oricât de mult te-aș munci, masa și oricât de puțin aș mânca… Deci haide să mai facem o învoială: deci dacă eu, plusând la promisiunea de mai sus, te voi cuprinde și alinta în corsete cum nimeni n-a văzut, vei face tu oare efortul de-a transforma pâinea rotundă și pufoasă a mijlocului meu în splendida baghetă franțuzească?

În așteptarea răspunsului tău, rămân în continuare atașată ție, sclava ta pe vecie și pe nedrept tributară hachițelor tale…

Semnat,

Mintea cea lucidă și (poate) mult prea pretențioasă