Momente perfecte

S-a întâmplat vineri. Și, desigur, se va mai întâmpla.

Dimineața, copilul cel mare e dus la grădi. Mergem cu toții, mă întorc apoi doar eu cu cel mic. Pe la 9 și jumătate. Am timp până la 11 și jumătate ca să fac tot ce e de făcut, scris, strâns, mâncare, poze, răspuns la mesaje și dacă e cazul, drumuri cu lucruri de rezolvat.

Vineri a fost ziua când am avut de lăsat un contract. Printr-un noroc nesperat, nu trebuia să ajung prea departe de casă așa că, fiind 11, am zis că las întâi contractul și apoi numai bine îl iau pe cel mare de la grădiniță. 11 trecute-fix s-a făcut însă 11 și jumătate, copilul cel mic nu-i tot timpul chiar foarte ușor de controlat. Dar chiar și așa mi-am zis că e timp, așa că am luat primul taxi și am pornit-o. Eu, copilul cel mic, contractul și taximetristul.

Plouă. Așa că mă gândesc că poate rămânem blocați în trafic pe Barbu Văcărescu și ajungând la grădi ultima va crede copilul că l-am uitat acolo, singur și al nimănui. Îi zic taximetristului să intre pe Ramuri Tei ca să îmbarcăm în mașină încă un copil. Nu comentează auzind schimbarea de plan, am noroc și de data asta, nu-s chiar atât de răi taximetriștii aștia…

Ajung la grădi la fără un sfert. Dau să intru, ușa închisă. Îmi deschide portarul și-mi spune politicos că trebuie să aștept până la fix. Fac ochii mari în timp ce sunt străfulgerată de gândul că stai, aici e grădi de stat, nu-i ca la cele unde plăteam bani mulți și lucrurile se învârteau după cum respiram. Îi dau însă privirea de lady in distress și îmi spune că va urca să întrebe dacă se poate. Urcă. Se poate. Urc și eu. Sus, surpriză-surpriză! Copiii se uită la … televizor! Cartea junglei, bine, bine, Cartea Junglei dar dacă eu, acasă, nu-mi las copilul la tv, am un moment de enervare și-mi fac o notă în gând ca la prima ședință cu părinții să propun instalarea de camere web, chipurile să știm și noi, părinții, ce fac minunații prichindei când sunt cuminți și ascultători. Știindu-se că acasă sunt draci împielițați  neastâmpărați iar în altă parte, prințese și prinți înaripați.  Aberez, desigur. Din nou, nu știu unde mă cred, aici nu sunt numai copii de părinți plictisiți și bogați care vor ca între două telefoane business-related să facă click aici și să-și vadă progenitura educându-se și evoluând. Aici, reveniți vă rog cu picioarele pe pământ, sunt oameni normali, mofturile, dacă sunt, se lasă acasă, s-a auzit și acolo în spate, da?

Revenind la situația concretă, copilul nu vrea să vină. Corect. De înțeles. E la desene animate, de ce-ar vrea să vină acasă unde nu primește? Îl întreb dacă e ok că aș putea întârzia, îmi zice că da. Din nou corect, din nou de înțeles. Cobor, de la portar îmi cer scuze pentru deranj și pentru că l-am pus să facă chestii nescrise în regulament, tot ce părea în viața mea urgent cu câteva minute în urmă acum e complet neproblematic, lady in distress e de fapt a pain in the ass. Apoi urc în taxi și-i comunic taximetristului a doua schimbare de plan. Copilul cel mic începe să chițăie. De fapt, să plângă. De fapt, să urle din toți bojocii. BOOOOOOM-BAAAAAANNN!!!! Printre discuții cu portarul, urcat, coborât, alte discuții cu portarul nu a realizat că jumătatea lui mai mare, Bogdan, nu e cu noi. Acum însă se sfâșie cerul. Și timpanele mele. Și-ale omului din fața mea. Care, drăguț, propune să-l ia la el în brațe, la volan. Propune, e absolut inacceptabil ce zice dar slavă domnului că nu e nevoie să-l refuz, cel mic nu vrea, mai bine spus, printre țipete ca de șarpe, oricum nu mai înțelege nimic. Încerc să nu procedez cu el ca-n Domnul Goe când Bubico zboară pe geam, sunt calmă, stăpână pe mine dar… habar nu am ce să fac. Mă gândesc că am la mine tableta și niște casti de pc. Nu știu ce e mai bine să fac, șă-i pun micuțului un pic de muzică liniștitoare, de bebei, sau să i le înmânez lui nenea, să-și dea vreun meci de fotbal la maxim și să poată conduce mai departe, prudent și netulburat….

Într-un final, copilul se liniștește. Cu geamul deschis, în zgomot de excavatoare. Noroc că în București se ridică mereu alte și alte clădiri de birouri și malluri și alte asemenea… Ajung, las contractul, apoi iar la grădi, luat BOOOOOMBAAAANNN-ul, acasă. Mâncare, somn de prânz, trezire, parc, iar mâncare, culcare, noapte, zi, o altă noapte, o altă zi și tot așa.

Momente perfecte din viața mea.