(the day we die)

Ora 7. Mi-am început alergarea având în minte un sms în care mi s-a zis că a fost un incendiu într-un club, câți morți, câți răniți. Ştii? Nu, nu ştiu, abia dacă ştiu cine e preşedinte în România. Şi am râs scriind. Am alergat bine de tot. Mult, mai mult decât de obicei, mi-a plăcut că e frig, că bate vântul, că sunt frunze căzute peste tot, că e parcul pustiu, că am umbra alungită la maxim, că aşa, singură pe alei, am senzația că soarele doar pentru mine a răsărit. Am terminat, m-am întins, mult, ca o mâță, am zâmbit, la lac, la frunzele alea mari de nufăr sau de ce-or fi, mi-am verificat ASICS-ul, bun, buuuuuun, în dimineața asta spectaculos chiar, m-am gândit că azi literele vin de la accurate, sharp, intuitive, crystal-clear, sexual in a non-sexual way şi că energia de vegetarian-yoghin-alergător la răsărit pe stomacul gol şi curat se focalizează în exact punctul în care trebuie când are nevoie să cearnă ceva, dar nu ca şi cum ai da ctrlF într-un text şi îți apare acelaşi cuvânt de zece ori ci exact cum e chestia de localizare. Satelitul ştie că sunt în Parcul Circului şi nu în Pacific şi-mi spune să apăs start. Am apăsat. Şi după o oră m-am alungit exact ca umbra mea, am ieşit din mine, am ajuns unde trebuia. Planuri simple, gen ce suc îmi fac, ce film văd azi (“It’s all gone, Pete Tong”, pentru a treia oară, e un film care te trage afară de păr, dacă în alt mod nu te laşi), ce mănânc, ce ulei îmi iau. Şi îmi amintesc de incendiul din club. Google. Club Colectiv. Colectiv îmi sună a un colectiv de oameni care dacă stau singuri chiar şi pentru 5 minute, întră în panică (repede, repede, un selfie, un like). Deci Colectiv. Incendiu. Concert. Alternative metal. (wow). Victime. Multe. Vârsta… 14 – 16 ani. Mă opresc. Mă opresc de tot. Sunt copii. Adolescenți. Tineri. Au plecat de acasă seara şi un părinte a rămas. Să strângă o farfurie nespălată, nişte şosete aruncate aiurea, să şteargă fond de ten scurs pe marginea chiuvetei, să pună capac la un borcan de ceară de păr. A închis uşa, s-a aşezat poate într-un fotoliu, poate în pat, şi s-a gândit că mâine are de cumpărat pâine, mazăre, nişte pulpe. Poate. S-a gândit la multe. La toate care-s nefăcute, care-s de făcut. DAR NU S-A GÂNDIT NICIO CLIPĂ CĂ A DOUA ZI DIMINEAȚA COPILUL NU VA FI, TRĂZNIND A FUM ŞI A BERE, ÎN PAT.

Crunt. Primul imbold e să-ți iei copilul în brațe, să-l strângi, să-ți dai palme până ți se înroşeşte pielea şi să-ți spui că nu vei mai lăsa să treacă clipe în care nu îl observi, nu îi răspunzi, faci calcule mici şi tâmpite în timp ce el turuie despre lucruri mari. Şi, undeva în fundal, al doilea imbold, să plângi pentru ăia care începând de-acum câteva ore, nu şi-i mai au.

Pop and Rock. Sonic waves for your heart

Ultimul concert la care am fost este cel al celor de la Velosonics. Am aflat de ei întâmplător, întâmplarea fiind aceea că vocalul formației, Adrian Spier, este coleg de serviciu cu soțul meu. Și tot ascultându-le deja binecunoscuta melodie Love for Gold, ne-am hotărât să-i vedem și pe scenă. Un prilej bun pentru a face lucrurile family style.

Unde au concertat? În B52. Un club în care noi n-am fost niciodată și de care nici nu auzisem. Nu-i nimic, un search rapid pe Zile si Nopti, CtrlF in lista completa a cluburilor din Bucuresti, memorat adresa, pregătiri de plecare, haine curate pentru copii agitați, un taxi chemat, indicații date, ajuns, debarcat.

Acolo, surpriză. Nu știu cum vor fi aratand cele mai bune cafenele din Bucuresti, ceainăriile și restul de locuri teoretic child friendly, dar B52 e chiar un loc fain! Cu groapă de nisip pentru copii, o mașină din lemn marca Redbull și-n genul celor pe care deja le știam, tobogan din lemn cu punte suspendată, limonadă delicioasă cu paie colorate, ce mai încolo și-ncoace, raiul oricărui părinte care are copii mici dar care vrea să scoată nasul în lume înainte să se trezească având 50 de ani. Zic 50 pentru că speranța de viață a zilelor noastre a scăzut, nu de altceva.

Și, trecând mai departe la concert, Velosonics sună foarte bine și live. Tineri, entuziaști, sinceri, relaxați, iată ingredientele pentru un spectacol încântător. Muzică de oameni frumoși, pasiune. Ne-au plăcut. Mult. Mult de tot. Recomand. Pop and Rock. Sonic waves for your heart, așa cum o spun chiar și ei.

image image image

Cyfer – muzicianul, frugivorul, călătorul, alergătorul. Omul care îți umple inima…

Sâmbătă seara am fost, pentru prima dată după aproape cinci ani, la un concert. Aflasem de Cyfer acum câteva luni, de la o prietenă din urbea mea natală. Îmi spusese că este un om fain, că e muzician, că trăiește cu fructe, că a călătorit mult, că aleargă mult, că urcă pe munți, cu alte cuvinte, un must-know. Și uite așa, din aproape în aproape, prin prisma unor obiceiuri alimentare ce stau contra curentului carne-lapte-ouă-fiert-răsfiert si-a unui apetit pentru muzică bună, am ajuns la concert.

Cum a fost? Frumos. “Frumos” este cuvântul care descrie cel mai bine seara de sâmbătă. Pentru că atunci când mergi la concertul unui om care are fani cu miile, nu te aștepți să vină la masa ta, să-ți strângă mâna, să-ți vorbească și să-ți spună… “mulțumesc că ați venit”! Nu te aștepți să te asculte povestind despre copii și nici să-i ia pe scenă și să le pună în mână chitara!

De ce am spus doar “frumos” și nu “minunat” sau “perfect” sau orice alt superlativ? Pentru că “frumos” este cuvântul care se potrivește cel mai bine. A fost acel frumos ce nu se pretează la grade de comparație, neputând nicicum fi “mai frumos”. A fost o întâlnire caldă, liniștită, completă, în afara oricărei exagerări și, deși tot ceea ce s-a întâmplat a fost, pentru noi, nefiresc, a oricărui lucru nefiresc! Nu știu cum, dar parcă totul a venit de la sine. Parcă… ne-am fi cunoscut dintotdeauna.

Pentru că Cyfer, muzicianul, frugivorul, călătorul, profesorul de chitară, alergătorul de maratoane e un om blând, liniștit. Un om care îți umple inima.

Și, ca o notă de final: o parte din muzica lui se poate ascuta pe http://www.cyfer.ro/. Și tot acolo, în partea de blog, sunt povești din care se pot învăța foarte multe lucruri – eu una am găsit, dincolo de relatările din călătorii sau despre alimentația lui, o extraordinară lecție de viață. De viață corectă, simplă.

P.S. Prinși de magia momentului, am făcut unele dintre puținele poze pe care le avem așa, cu toții, împreună!

cyfer