Extrem de cunoscut

Scenariul de mai jos mie îmi sună mai mult decât cunoscut.

oatmeal

Se întâmplă mereu. Dar vă spun, MEREU. Scris cu majuscule.

Am de trimis o comandă de ciocolată și curierul care trebuia să vină în intervalul 6 p.m. – 8 p.m. sună la ușă la ora 6 fără cinci minute trecute fix. Și se grăbește, normal, doar de aceea-i curier! Pun pariu că într-o viață viitoare a fost porumbel. Iar eu am de printat hârtia personalizată, etichetele de lipit pe cutia plină de bunătăți yum-yum, plus factura de atașat, iar imprimanta nu poate printa pentru că nu mai are, fix, fix, dar fix acum, cyan! Sau dacă are cyan nu are magenta sau dacă le are pe ambele singur primesc mesaj că am de-a face cu un paper jam! Scenariul e apocaliptic, copiii cei doi pe care îi am sigur vin și ei să ceară ceva, curierul dă ochii peste cap, mie îmi vine să plâng și să-mi smulg părul de cosânzeană din cap. Colac peste pupăză mai sună și telefonul, unul dintre acelea la care trebuie să răspund amabilă, drăguță și volubilă și nu de parcă sunt o butelie veche pe bază de gaz…

Fac ce fac, improvizez cu ce am, de la ambalaj și până la bonul de casă ce iese alene din casa de marcat, îmi cer scuze de la curier, plasez comanda și-i spun bye-bye. Apoi continui cu cerutul de scuze și de la Doamne-Doamne pe care în mintea mea nervoasă sigur l-am supărat, apoi de la internetul care cu conexiunea lui mereu prea leneșă comparativ cu viteza mea sigur m-a scos și el din sărite. Dar care, acum și de regulă mă scoate din criză și anormal. Intru pe site-ul de-acum preferat, Cartuseria pe numele lui de botez, îmi comand un toner nou și mă întreb, pentru a mia oară, dacă aș comanda mai multe o dată, oare asta m-ar scuti de ciclicul necaz? Probabil că nu, sigur printr-un echilibru al sorții la ora X când am nevoie ca totul să meargă brici voi rămâne fără curent. Sau își va rupe curierul piciorul sau voi scăpa tăvițele cu ciocolată încă în stare lichidă pe jos sau cine știe ce altă catastrofă dătătoare de lucruri peste cap se va întâmpla….

Hmmmmm, mai vrea cineva să facă schimb cu mine și cu viața mea?

(sursa foto: The Oatmeal)

Profan la datorie

Se știe deja că într-ale tehnicii sunt un dezastru. Am fost întotdeauna de altfel. Și voi fi mereu.

De la o vreme încoace însă devine tot mai evident faptul că voi avea nevoie de o imprimantă, de un scanner și de chestii care înțeleg că se cheamă nu “chestii” ci că au o denumire specială, aceea de con-su-ma-bi-le. Consumabile imprimanta.

Și cum google e prea mare și prea plin de oferte pentru o incapacitate atât de mare de a alege, așa cum e a mea, apelez la le connoisseur. Primesc recomandări, sfaturi, an idiots’ guide, abc-uri, abd-uri. www.abdcomputer.ro, pe numele lui clar.

Vezi oferta!”. Văd oferta. Dar mai și văd și că decizia e iar în seama mea. Reformulez mesajul de ajutor, în speranța ca le connoisseur va face tot ce-i de făcut, în speță că va căuta, compara, sorta, verifica și va alege ce-i mai bun în numele meu, numele profanului…

Iar le connoisseur caută (ce altceva să facă…). Caută, compară, sortează, verifică, alege, sună, vorbește, ascultă, face precizări, i se recomandă… Comandă. Vine comanda, desface, asamblează, cablează, conectează. Mă instruiește. Pe de o parte sperând, pe de o parte știind că e fix degeaba.

Da. știu, sunt un profan. Profan la datorie.

Pizza. Nimic mai simplu.

Copiii mei adoră pizza. Nimic nou, cui nu-i place?

Și le-o prepar în două variante, astfel:

- 1 -

Ca la carte, însemnând așa;

- 500 de grame de făină. Integrală. Ecologică. Ideal spelta,

- 250 de mililitri de apă călduță – nici prea prea, nici foarte-foarte,

- drojdie, cât o nucă,

- 5-6 linguri de ulei de măsline,

- sare – roz, neapărat din cea roz!,

- busuioc, uscat.

Aluat frământat într-o bilă și lăsat la frigider pentru jumătate de oră sau chiar trei sferturi, dacă nu lucrez sub presiunea timpului. Timp având la mine forma celor patru ochi care sunt mereu pe mine, a celor patru mâini care deschid, trag, se agață și a celor două corpușoare ale căror burtici așteaptă nerăbdătoare să fie umplute…

Aluatul apoi scos, presat, modelat și mai mult sau mai puțin frumos așezat pe foaia de copt.

Sos: roșii bine-bine coapte, curățate sau nu de coajă, mixate cu busuioc, cimbru, sare, piper și boia. Dulce.

Topping? Minim. Blatul și sosul fac pizza, vă rog, nu-mi spuneți altceva!

Succes garantat.

- 2-

Folosind soluții de back-up, așa:

(Încep prepararea ei încă din parc.)

– “Mama, vreau pizza azi” (și vine și vocea din fundal: “Pi-ta, pi-ta, ma-mi, pi-ta!”)

– “Mâine, dragostea mea, am uitat ieri să iau făină…”

– “Ba nuuuuuu, vreau aaaaaazi!!!!” (și vine iar vocea din fundal, acum direct pusă pe chițăială…)

N-am timp pentru toate. Să mai stau și-o oră la tobogane în parc, apoi să trec să cumpăr și făină, apoi să aștept aluatul să “crească” la frigider, apoi să devină blat crocant la cuptor… (azi) pur și simplu timp nu am.

Am însă telefon și locuiesc în patria pizzei livrate la domiciliu. Livrare rapidă, blat la alegere, topping la alegere, sos la alegere, desert la alegere, băutură la alegere, reducere, plata cu cardul, curier amabil, pliant promoțional… pot cere oare mai mult?!

Comand pizza deci, ca o a doua “variantă de preparare”. Și mă pregătesc pentru avalanșa de întrebări ce obligatoriu va urma: “Mama, dar pizza ta de ce nu e perfect rotundă?”, “Mama, dar pizza ta de n-o scoți în cutie?”, “Mama, dar ție de ce-ți ia atât de mult timp să o faci?”, “Mama, dar mâine mai faci una tot așa?”… :-D

image