ABC-ul recomandărilor medicale. Partea a III-a – Cezariana, la cumpăna intereselor. Medicină defensivă sau manipulare?

Zilele trecute am terminat de citit Un diavol în paradis. Dar nu despre romanul lui Miller voi scrie aici, ci despre faptul că, începând Primul om de Camus, am dat peste niște pagini care vorbesc într-un mod simplu despre… firescul lucrurilor. Pe un drum plin de gropi și pietre, pe o vreme ploioasă, într- șaretă ce cu greu înaintează, o femeie urmează să nască. Nimic accentuat, nicio tușă ce ar putea insista asupra lucrurilor ce sunt pe cale să se petreacă. Odată ajunși – într-un loc necunoscut, într-o casă veche și mirosind a umezeală – bărbatul pleacă după doctorul din sat, lăsându-și soția în seama a două femei de-ale locului. Lucrurile își urmează cursul firesc… “când intrară cei doi bărbați, arăboaica îi privi iute, râzând ușor, apoi se întoarse spre foc, brațele ei slabe și brune ținând mereu ligheanul. Patroana cantinei se uită la ei și exclamă veselă: Nu mai e nevoie de dumneata, doctore, treaba s-a făcut singură! Se ridică în picioare și cei doi bărbați văzură lângă femeie ceva inform și însuflețit de un fel de mișcare imobilă, de unde ieșea acum un zgomot continuu, asemănător unui scârțâit subteran imperceptibil […]. În clipa aceea, femeia înălță capul și-l văzu pe bărbatul ei. Un minunat zâmbet îi transfigură frumosul chip obosit… E băiat – zise doctorul – și e un exemplar frumos. Iată unul care începe bine, spuse patroana cantinei. Printr-un mutat!”

Așa se petreceau lucrurile înaintea modernizării spitalelor, a specializării doctorilor și a apariției clinicilor particulare. Acum vorbim în cifre care arată unde s-a ajuns – din dorința medicilor de a evita procesele de malpraxis, din comoditatea lor și din dorința de câștig, toate acestea puse cap la cap cu frica femeii de a (mai) face ceea ce s-a făcut de când e lumea… 10 minute de navigare pe Google sunt suficiente pentru a găsi statistici alarmante ale Organizației Mondiale a Sănătății, protocoale intra-spitalicești care indică cu exactitate situațiile care impun cezariana, justificări ale medicilor și relatări ale mamelor care au experimentat sau nașterea naturală sau cezariana, împreună cu nenumărate articole, mai mult sau mai puțin avizate, care vorbesc despre viitoarele posibile afecțiuni ale copilului născut pe cale ne-naturală…

Având experiența unui om care luni la rând a strigat sus și tare că va naște natural, mai mult chiar, fără epidurală, dar a sfârșit prin a face cezariană, pot confirma, alături de multe alte mame, faptul că medicii propun – ca să nu spun impun – cezariana. La fiecare consultație aveam aceeași discuție: Cum naștem? (râsete) Natural, nici nu mă gândesc altfel! Și să nu aud de epidurală! (iar râsete) Eh, vedem…! Între consultații, citeam despre tehnici de respirație, de relaxare, despre hormonul dragostei pe care anticipam că îl voi secreta într-o asemenea cantitate încât nașterea va fi o poveste de vis și nu una cu țipete, încordări, aparate țiuitoare și moașe care îți dictează până și în ce direcție să te uiți… Cu toate acestea, când, la 39 de săptămâni, doctorul mi-a spus copilul este foarte mare, nu vei putea naște natural, vii luni la 9 dimineața și te internezi, nu am stat pe gânduri. Într-adevăr, am născut un copil de 4,600, un uriaș. Totul a decurs bine, mi-am revenit imediat și, da, poate că la constituția mea de vrabie într-adevăr nicio tehnică nu m-ar fi ajutat să nasc fără să fie nevoie de vreo intervenție de coșmar cu forcepsul sau cu extractorul… dar la fel de DA, doctorul a știut de la început că lucrurile vor decurge cum vrea el iar nu cum îi tot spuneam eu că îmi doresc…

Cică se numește medicină defensivă… din punctul meu de vedere, seamănă izbitor de bine cu manipularea.

Chirurgia atrage după sine unele riscuri, mai ales dacă este practicată asupra femeilor care nu au nevoie de ea. ”Sistemul nostru de asistenţă la naştere are nevoie de întreţinere. Avem structuri inadecvate”, a explicat Giorgio Vittori, preşedintele Societăţii Italiene de Ginecologie şi Obstetrică /SIGO/, care a realizat recent un sondaj tocmai privind operaţiile cezariene. Medicii şi-au spus opinia: se tem de eventuale procese civile.

”Numai o treime din cezariene se datorează unor cauze clinice”, spune Vittori. Celelalte sunt dictate de temeri ale profesioniştilor. Dar nu numai. Nu se poate nega faptul că în multe cazuri cezariana este recomandată femeii din motive economice. Business-ul este bănos, în plus să programezi este mai comod pentru ginecolog şi structura unde munceşte acesta. Nu este nevoit să se deplaseze în sala de naşteri noaptea, iar weekendul este liber. Bani şi mai puţin stres, un amestec care în unele locuri din sud generează un rezultat exploziv, aproape unic în Europa.

”La noi sunt clinici private care fac 90% cezariene”, explică Giuseppe Ettore, directorul secţiei de pediatrie a Spitalului Garibaldi din Catania şi responsabil regional al Asociaţiei de obstetrică ginecologie care colaborează cu asesoratul sănătăţii din Sicilia la proiectul ce şi-a propus aducerea datelor în procente acceptabile. ”În Italia, 44% dintre secţiile de naşteri realizează sub 500 naşteri naturale pe an. Cu alte cuvinte puţine pentru ca structura să fie sigură. Este logic că se tinde să se facă mai multe cezariene, pentru a sta mai liniştiţi în spitale unde lipsesc resursele, chiar de personal. Se numeşte medicină defensivă. Nu trebuie uitat că un ginecolog obstetrician din patru este anchetat în Italia pentru responsabilitate profesională”, explică Ettore.

nastere

(Celelalte două articole din seria ABC-ul recomandărilor medicale se găsesc aici și aici)

ABC-ul recomandărilor medicale. Antibiotic. Biberon. Cezariană (partea I)

Partea I – ANTIBIOTICUL

Acum zece ani, am fost la un pas de a rămâne surdă. Totul a pornit cu o otită ce părea ușor de “tratat” cu antibiotice, otită ce a degenerat astfel încât după trei săptămâni de eritromicine-oxaciline-peniciline alternate după bunul plac al medicului la care mă tot duceam, aveam ambele urechi atât de infectate încât, la vizita pe care am făcut-o altui medic, mi s-a spus că timpane sunt atinse și că sunt șanse mari ca, pe la 40 de ani, să port aparat auditiv. Cu tot tragismul constatărilor și negrul previziunilor, cert este că după o lună de chinuri și antibiotice care mi-au dat organismul peste cap pentru o bună perioadă de timp, otita buclucașă a fost învinsă simplu și rapid de către o doctoriță ce studiase în Olanda, ei bine ea, prin aspirări și pansamente locale îmbibate cu niște soluții divers colorate, combinate cu un anti-alergic care la acea vreme era ceva complet nou pe piața de medicamente din România, m-a făcut bine.

De-atunci și până în ziua de azi, nu am mai luat niciodată antibiotic, pentru nimic. Mai mult de atât, cu răbdare și păstrând o atitudine rezervată vis-a-vis de recomandările medicilor, cu două excepții (dictate de rezultatul la analize făcute ad-hoc) am reușit să-mi țin și copiii departe de antibiotice, deși de fiecare dată ne sunt prescrise la modul imperativ.

Iar pentru că la noi a mers fără, mă tot întreb de ce mai toți părinții dau antibiotic pentru roșu în gât, pentru tuse, pentru nasul care curge… Dau acum și iar dau peste câteva săptămâni, tot așa, un cerc din care nu mai ies, timp în care se uită șocați la noi, cum bem apa direct de la frigider, cum mâncăm înghețată, cum umblăm cu capul descoperit când sunt 5 grade afară sau stăm în hanorac atunci când toată lumea poartă geacă…

Într-o primă fază, am fost tentată să dau vina pe medici, vai-vai cum recomandă ei antibiotic fără să clipească măcar, cum ascultă ei ascultă copilul la plămâni, se uită la mucul gălbui ieșit victorios din nas, mai o privire la gâtul inflmat și gata, e clar nevoie de antibiotic! Dacă face și febră, păi nici nu se mai discută, nu tu exsudat, nu tu antibiogramă, nu nimic, direct rețeta!

Apoi însă, tot studiind “fenomenul” printre alți părinți ca noi, am realizat că asta se vrea, că părinții nu îi mai pun copilului șosete cu oțet, că rar copilul mai este lăsat să doarmă atunci când are febră, că paracetamolul lipsește din dulap pentru că este mai confortabil pentru psihicul părintelui să lovească răul din rădăcină dând direct antibiotic, că infecție bacteriană și infecție virală au devenit sinonime nu (neapărat) pentru că medicul se grăbește ci pentru că părintele nu mai vrea să piardă timpul cu o analiză sau așteptând să vadă cum și încotro evoluează ostilitățile…

Puțini acceptă faptul că febra este felul corpului de a se lua la trântă cu boala, puțini știu că tusea nu este o problemă în sine ci doar un mecanism de apărare…

De ce scriu aceste rânduri? E simplu: în ultimele două săptămâni, ni s-a recomandat de tot atâtea ori să le dăm copiilor antibiotic. Ca de obicei, am ignorat 80% din pomelnicul din rețetă și le-am dat copiilor pilule homeopate, siropuri de plante, le-am pus șosete cu oțet, am lăsat nasul să curgă nestingherit în timp ce alții-și conectează copilul la aspirator, am pus câte-un supozitor cu paracetamol, celui mic i-am făcut niște aerosoli iar printre episoadele de febră ne-am jucat pe afară…

1 2

4 3

Dap, iar nu le-am dat antibiotic și uite că sunt bine-sănătoși! Ca de fiecare dată de altfel…

(urmează Biberonul și Cezariana)