45137

Mă gândeam mai devreme la verighete. Nu la ale noastre, neapărat, ci așa, în general. La cum toată lumea înainte de marele moment de cotitură pierde cantități impresionante de timp căutând verighete de aur (nu de argint, argintul e ieftin și bizar), în tot felul de forme și dimensiuni, ideal să fie cât mai late, împletite, dacă se poate cu aur alb și cu praf de zâne, e și mai fain!

Apoi începe tevatura cu rochia de mireasă. E obligatoriu să fie desprinsă din poveștile cu prinți și prințese. Timp în care prințul defilează demn și relaxat într-un costum format (invariabil!) din pantaloni și sacou. Cămașă, cravată (hai, papion) și-o batistă, pantofi pe care sigur îi va purta și la petrecerile de Crăciun vreo cinci din anii ce vor urma și… cam atât. Nimic dramatic, nimic cauzator de nopți nedormite din grija și îngrijorarea în legătură cu cum și cât de bine va arăta.

Timp în care epopeea având rochia de mireasă drept personaj principal se completează cu problema celorlalte bijuterii ce se vor purta. Lănțișorul, brățările, cerceii, care să fie din aur, neapărat. Și-acelea trebuie să fie deosebite, excepționale și cum altele în lume nu se vor mai afla. Ce mireasă și-ar pune pe deget verigheta de aur iar în urechi cercei din lemn? Lucrați manual? Nu, nu, e de neconceput așa ceva. Casă de piatră, cercei de lemn, nimeni nu vrea să-și închipuie cum s-ar potrivi și ce ar însemna.

Urmează apoi coafura elaborată, machiajul profi și senzațional, poșetuța, mănușile, jartiera, ceva albastru, ceva nou (noi sunt toate, în teorie măcar…), ceva (în)vechi(t) (ideile mamei soacre, în general), ceva împrumutat (în 99,99999999…. % din cazuri, banii pentru avansul la restaurant).

Și… mai urmează ceva? Ah, da, nunta, normal. Și partea cu au trăit în pace și armonie până la adânci bătrânețe continuând să-și cumpere bijuterii de la bijuteria teilor din Argeș, Pitești – www.bijuteriateilor.ro – sau din alte locuri până ce banii și moartea pasiunii într-o casă ce nu-i din foc îi vor fi despărțit.

***

House of fire, enioan?