Think I wanna drive your Benz? I don’t.

Pornim de la o melodie bine-cunoscută. Și începem cu partea de imagine, unde avem o sirenă, sirena – sirenelor mai bine spus (neconvenționalele protuberanțe scoțând-o din anonimat), sirenă ce domnește peste o vilă cu piscină, conduce un Benz și are atât de multe bijuterii încât dacă eram pe vremea străbunicii, când măselele se îmbrăcau în aur, cu ce-i pe-acolo pe ea cel puțin o sută de oameni ar fi putut respira  mesteca înnobilat.

Iar sirena noastră trece prin toate fazele acceptării realității așa cum e ea: negarea (partea cu negarea nu e în clip, dar e premergătoare, sirena noastră își petrece o bună bucată de timp din secvența și au trăit fericiți până la adânci bătrânețe ignorând faptul că a primi cadouri nu rimează cu a fi iubită, deci le acceptă pe toate, vilă, mașină, aur curat), furia (aha, deci nu poți ajunge nici azi, bun, lasă că-îți arăt eu ție, iau mașina aia scumpă și o las abandonată, mi-arunc toate zorzoanele și colac peste pupăză, mă mai și dezbrac!), tîrguiala (All that matter’s is / That you treat me right  / Give me all the things I need / That money can’t buy… da, da, exact așa!), depresia (se urcă la volan și conduce aparent în neștire, oscilând între nevoia imperioasă de a-și verifica luciul de buze și a(-și) cânta (durerea), asta până își amintește că are un portofel plin cu bani ce-i numai bun de aruncat) și, last but not least, acceptarea. În chiloți, scăldată în apa mării și-n lumina soarelui la apus, sirena își găsește joie de vivre-ul, echilibrul și tot ce-și mai dorea (rezultă de undeva că și dragostea?!).

Cam așa și-n real life. Banii par numai buni să cumpere orice, orice incluzând – normal! – și dragostea. Draga mea, cum să nu te iubesc, ia cardul cu salariul tocmai intrat, prima de Paște și bonusul de sfârșit de an, fugi la Milano, sparge-i pe to(n)ți, tu știi doar că ești dragostea mea!

Ba bine că nu! Deci domnilor, cum ar veni, păzea. Căci nu de bani au doamnele și domnițele nevoie, garantat merge mai bine, mai sigur și mai simplu cu… dragostea. C-o piatră adusă de pe stradă, piatră de care domnul visător-și-visând-la-duduie se va fi împiedicat, sau cu ținutul de mână la piață și-n parc. Și cu ținutul în brațe noaptea. Sau cu șorțul pus strâmb atunci când domnul gătește o cină romantică, sau cu o carte cumpărată din vreun obscur anticariat, sau cu un bilet pe care să scrie un mesaj romanțat, altul decât Când ieși cu Max (câinele, dar poate la fel de bine fi și copilul) la plimbare, ia-mi de la chioșc și un pachet de țigări. Să fie Marlboro Light. 

Deci, cum ar veni, think I wanna drive your Benz?

I don’t.

De la 1 ianuarie 2015

La aprozar fiind, avem mereu aceeași problemă. Nu se poate plăti de pe card. De înțeles de altfel faptul că tanti cea amabilă și care face și borș de casă nu știe ce mai e și aia un sistem POS, doar până la urmă vorbim despre un aprozar! Aprozarul micuț, de la colț. Să fim sinceri acum, cine cumpără un dovleac și patru gutui nu are nevoie de bani importanți! Nici chiar pentru un sac de gogonele nu se impun prea multe bancnote, deci doamna cea simandicoasă și posesoare de card dar nu și de bani va merge până la cel mai apropiat bancomat. Și va scoate cei aproape 30 de lei necesari.

Ca o parafrazare, la aprozar, ca excepție de la regula general valabilă, ai card dar… n-ai parte. Și cam așa înțeleg că vor sta lucrurile de la 1 ianuarie 2015 și în ceea ce privește accesul la sănătate. Un pic invers, dar ideea rămâne în picioare. Cum ar veni, dacă nu vei avea cardul de sănătate în buzunar când te ia cu amețeală iar paramedicii din ambulanța care vine chemată de vreun bun samaritean nu au cititorul de carduri la ei, e ca și cum nu ai avea cash pentru fructe atunci când ești la aprozar. Deci vrei-nu-vrei, va trebui să-ți aplici două palme, să te ridici, să dai o fugă până acasă, să cauți prin vreun colț de sertar acel obligatoriu card de sănătate și să te prezinți regulamentar la locul faptei leșinului, cu el în dinți, în mână sau în buzunar.

Dar, lăsând gluma la o parte, eu, ca mamă de copil diagnosticat cu diabet, salut introducerea acestor carduri. Mai este mult timp până ce Bogdan va împlini 18 ani și-mi pun toată încrederea în beneficiile stilului de viață vegan, însă cred că un asemenea card și informația decelată rapid de cititoarele de carduri de sanatate vor face accesul la medicație de departe mai puțin riscant și, ca și timp, înzecit mai ușor.