De-ale somnului și nesomnului…

În 2004, când ne-am mutat aici în apartament, am dormit o bună perioadă de timp pe o saltea de judo, dar una din aceea mică, încăpătoare pentru o persoană dar în niciun caz pentru două. Iar la acea vreme aveam și pisică, pisică ce dormea cu noi. Cu noi, locul ei fiind pe… pernă. Buuun, timpul a trecut, am început să avem bani mai mulți dar nu foarte mulți, suficienți însă pentru a cumpăra cu banii jos mobilă pentru întregul dormitor, din aceea de “calitate”, din Carrefour… Am cumpărat, montat după cum ne-am priceput, iar după câteva luni deja cărțile de pe etajeră, stivuite una peste alta, serveau drept susținere a plăcii de la pat, care, la fel ca și ușile de la dulap, a cedat în doi timpi și trei mișcări.

Apoi a venit vremea canapelelor. Frumoase, scumpe, extensibile, practice. Iar vremea lor a ținut ani buni, până când, una după alta, au obosit și ele… Și-așa a început glorioasa epocă a saltelei gonflabile, una din aceea albastră, mare, plușată, vălurită, complet incomodă și mai scârțâietoare și fâsâietoare decât celelalte “paturi” care s-au perindat vreodată prin casa noastră. Excelentă pe post de trambulină, fericirea copiilor dar coșmarul spatelui nostru, așa că n-a trecut mult timp până când am decis că nu se mai poate, că e momentul ca în casa noastră să fie un pat. Un pat adevărat. Unul din aceala mare și trainic.

Și-am început prin a lua saltea. Mega-ortopedică, ultra-lux, mega-mare, bumbac bio-eco-organic, durată de viață precum a unei broaște țestoase gigant! Atât de minunată încât banii pe care-i calculasem și pentru saltea și pentru pat ne-au ajuns doar pentru ea… Ei, și ce dacă – ne-am zis – dormim direct pe ea, e suficient de groasă! Fericire mare, pentru noi, pentru copii, vreo trei nopți de somn liniștit până când… am răcit. Cu toții.

Am făcut iar marea mutare, salteaua a devenit un fel de izolație termică pentru peretele din dormitor, am umflat din nou balena albastră și am revenit, în cunoștință de cauză, la durerile de spate din fiecare dimineață. Până când ieri, printre siropuri și ceaiuri, iau folia de supozitoare și îl rog pe Bogdan să-mi dea o forfecuță, să tai folia. Copilul, docil, îmi aduce forfecuță, eu tai, îl împănez pe cel mai mic, dar nu se liniștesc bine plânsetele când aud…. fssssssssssssssssssssssssssssssss….. Dap, salteaua, ultimul bastion, e acum înțepată cu foarfeca…

Nu intru în panică pentru că știu că am văzut în cutia ei un plasture. Îl găsesc, dar nu avem lipici. Cumpărăm, îmi zic, așa că lipesc o bandă de scotch ca să nu se dezumfle de tot. Seara, capul familiei rezolvă problema lipitului și potențiala dilemă a somnului. Și ne culcăm.

5 dimineața. Mă trezesc cu cel mic lipit de mine, dar lipit la modul turtit. Mă ridic într-un cot iar copilul se răstoarnă în spațiul făcut de cot. Presupun că asta e senzația pe care o au cei care cumpără paturi din acelea cu apă, nu știu, cert este că al nostru lipitor de petice dormea cumva între perete și salteaua ce se lăsase de tot. Singurul neafectat părea a fi Bogdan, ce visa serafic în bombeul de la mijloc, bombeu creat de corpurile noastre care, mai grele fiind, afundaseră lateralele până aproape la podea…

Ne trezim de tot și începem scenariile. Ne înghesuim noi pe canapea și-i lăsăm doar pe ei să doarmă pe saltea, că-s ușori. Dar dacă se dezumflă de tot?! Coborâm ortopedica? Nu, că abia ne-a mai trecut răceala. Îi culcăm pe canapele (canapele care nu mai sunt extensibile…) și ne înghesuim și noi pe lângă ei, fiecare cu câte unul? Bun. Numai că una dintre canapele este în cealaltă cameră. Eh, asta este, ghinionul vecinului de jos, dar TREBUIE să o aducem, în cealaltă cameră e prea răcoare pentru răceala noastră încă netrecută! O aducem. Mutăm copiii pe rând, ridicăm la perete semi-dezumflata, încercăm să ne așezăm pe lângă cei mici, ușor de zis, greu de făcut – mi-amintesc cum cu doar câteva minute înainte propuneam să ne înghesuim noi doi (!!!) – mă uit la covorul pliat pe jos și propun să dormim pe el. Mintea mai luminată a jumătății mele are o idee și mai bună: să dormim pe jumătate, cu cealaltă… să ne învelim!

Râsete pe înfundate și încă o noapte de somn-nesomn, dar suntem încă tineri, așa că nu prea mai contează…!

3 4

5 6

1 2

Jumbo – magazinul cu de toate. Bulgaria vs. România

Se știe deja prea bine faptul că din ce în ce mai mulți români preferă să-și petreacă vacanțele de vară pe litoralul bulgăresc. Condiții mai bune, mâncare mai bună, prețuri mai bune. Noi înșine ne-am petrecut ultimele trei concedii în Bulgaria. Iar anul acesta, tot în Bulgaria vom merge.

Acum marea ca marea, dar bulgarii ne fac concurență și când vine vorba de evadări de weekend – noi cel puțin avem prieteni care în loc să meargă pe Valea Prahovei (de exemplu), preferă să petreacă două-trei zile la Veliko Tarnovo (tot de exemplu)…

Dar să ajungem – tot mai mulți dintre noi – să ne facem în mod regulat cumpărăturile peste graniță… hmmmm – parcă e o lovitură cam puternică în mândria noastră de români care fac totul bine, frumos, cinstit, civilizat…!

Am mai povestit aici pe blog despre faptul că ne facem cumpărăturile la bulgari, ei bine noi de-acum avem stabilită o rutină ce include magazinele Jumbo, Kaufland și Lidl.

Jumbo. Jucării, haine, lenjerie, prosoape, accesorii, chestii pentru bucătărie, pentru grădină, pentru organizarea de petreceri, pentru aromoterapie, pentru animalul de casă… cărucioare, țarcuri, pre-mergătoare, piscine gonflabile, pistoale cu apă – toate-s la un loc!

Jumbo 1 4

2 3 6

7 8 9

10 12 13

14 15 16

17 18 19

20 21 22

5 23 j3

Da, toate-s la un loc, iar prețurile sunt DE-RI-ZO-RII!

Pentru a vă face o idee, gândiți-vă ce puteți cumpăra aici, din Carrefour sau Cora sau orice alt hipermarket cu aproximativ 300 de lei. Până vă gândiți, vă spun eu ce am cumpărat noi cu echivalentul acestei sume, adică plătind fix 166 leva: 4 perechi de papuci de plajă, o pălărie de soare, o șapcă, 5 tricouri, două perechi de pantaloni scurți, 3 jucării Ben10 (care nu-s tocmai ieftine aici…) și un set de cotiere și genunchiere. Și să nu credeți că-s de-o calitate jalnică de costă doar atât! Mai jos, o parte din ceea ce am cumpărat și… bonul de casă, pentru cei care au îndoieli!

j1 j2

Kaufland – aici ne oprim pentru a mânca masa de prânz. Dacă la noi la TipTop (de exemplu) cu 40 de lei primim mâncare semi-congelată încălzită la microunde, păi la minusculul împinge-tava din Kauflandul bulgăresc primești – pentru aceeași bani – și ardei umpluți și musaca și paste cu brânză și salată și rulouri cu ardei kapia și o ceafă de porc la grătar (pe care fotograful flămând a terminat-o însă înainte de a face poza…)!

11

Lidl – ultima oprire. De aici cumpărăm ayran Pilos. La bax. Pentru că suntem mari consumatori și pentru că ayran-ul ăsta ne place tuturor, de la mic la mare. Pentru cei care nu știu, costă doar 0,99 bani paharul…

Pilos

Concluzie: pare-se că suntem români doar cu buletinul, că-n rest…