Eu, timpul, bijuteriile

Copilărie: n-am făcut parte din categoria copiilor care primesc încă de la naștere brățări miniaturale gravate cu numele lor sau lănțișoare cu tot felul de pandantive, însă pentru că mama și bunica purtau cu plăcere aur și făceau drumuri dese la bijutier sau primeau în casă vecina ce făcea mai mereu drumuri în Turcia, am prins și eu drag de bijuterii. Purtam însă flori prinse între degete, brățări și coronițe din tulpini sau margarete potrivite la încheietorile nasturilor, pe post de broșe…

Adolescență: vremea muzicii rock. Le-am spus bine-ați venit brățărilor din piele, inelelor supradimensionate din argint și pandantivelor cu cap de mort, cu cât mai înspăimântătoare, cu-atât mai bine! Blugi rupți, tricouri negre, bocanci purtați și pe zăpadă și pe asfalt topit de căldură, iată cum a arătat frumusețea perioadei celei mai neliniștite. Perioadă ce s-a prelungit până prin facultate…

Căsătoria, primul serviciu… : am început să cochetez, timid, cu aurul. Probabil din pricina verighetei. Și uite-așa, ușor-ușor, cutia de bijuterii a început să capete culoare și finețe, inelele altădată mari și cel puțin ciudate au devenit minuscule și delicate, bucățile late din piele ce-mi acopereau complet încheieturile s-au transformat în bratari subțiri și diafane și, pe deasupra, m-am îndrăgostit de cercei

Primul copil, al doilea copil: adio coliere și tot ce era ușor de rupt. Adio brățări, adio cercei, acel tot ce odată era zilnic purtat, schimbat, asortat și-a făcut frumos loc într-o cutie mare și vișinie, plină cândva cu plicuri de ceai.

2014, anul de grație: înapoi la cercei. Doar la cercei. Și nu la orice fel de cercei, ci aproape doar la cei din sidef. Și nici măcar mereu, ci doar așa, uneori, poate mai mult în dorul vremurilor vechi. Cred că, acum, bijuteria… sunt eu.

Fără efort…

ceadadaddablodasaFrunzăream zilele trecute o revistuță din aceea care se primește în cutia poștală, cu regularitate. Am rămas uimită să constat că, pe zi ce trece, suntem îndemnați să facem totul mai ușor, mai … fără efort…

Și nu m-am putut abține să nu fac un top 4 al produselor care ne susțin activitatea zilnică fără ca noi să depunem niciun efort. Sau cu un minim de efort din partea nostră!

Pe LOCUL 4 avem o greblă de aluminiu, ajutor de nădejde în gospodărie, mai ales că adună practic fără efort frunzele uscate!!! Ei, dar tot trebuie să ne mișcăm, să o luăm din garaj, să mergem cu ea pe peluză… Deci, doar locul 4. Se putea mai bine, de exemplu putea fi automatizată…

fara-efort1

Pe LOCUL 3, avem, cum altfel, unul dintre bine-cunoscutele aparate care ne ajută să slăbim, fără efort. Este important de știut că funcționează fără fir. Din puncul meu de vedere, acest lucru este un dezavantaj, de unde și locul 3 în clasament. Fiind fără fir, te poți și mișca în timp ce slăbești. Dacă ar fi avut fir, ar fi fost un pretext excelent de a sta relaxat pe canapeaua din apropierea prizei!

fara-efort2

Pe LOCUL 2, avem un, ATENȚIE, ceas cu termometru și deschizător de plicuri!  Deduc că a deschide plicuri a devenit ceva foarte solicitant, se poate face ruptură de mușchi dacă avem de-a face cu un volum mare de corespondență… Este doar pe locul 2 deoarece nu m-am lămurit unde este termometrul… Și dacă trebuie eu să-l pun la subsuoară sau dacă îmi citește temperatura prin … telepatie…

fara-efort3

Iar acum, top of the list, LOCUL 1! O ascuțitoare electrică! Fantastic! Am atât de multe creioane de machiat încât nu mă mai descurc să le ascut manual! Unde mai pui că și fiul meu are multe creioane colorate, doar nu are sens să-l învăț să le ascută, nu?! Sau poate un asemenea device este ofertă specială pentru IKEA, acolo se folosesc muuuulte creioane în fiecare zi… Chiar am să întreb când mergem data viitoare!

fara-efort4

Dăruiesc așadar ceva care simbolizează mișcarea. Mi se pare inacceptabil să trăim static, ador să îmi petrec ore întregi în parc, voi rămâne mereu un om al… efortului!

fara-efort5

Este o broșă în formă de libelulă, o dăruiesc în spiritul libertății… de mișcare!