OK, Da, Nu, Depinde

Magic Jinn știe 350 de animale. Noi patru, împreună, vreo 50. Hai, 100, dacă scoatem și enciclopedia pentru preșcolari.

Jinn te întreabă dacă are pene, câte picioare, dacă-i mare sau dacă-i mic, ce mănâncă, unde trăiește, ce culoare are, are pene, are păr? Și apoi intră în detalii. Are tentacule? Trăiește în ape curgătoare sau stătătoare? Numele animalului e format din două sau mai multe cuvinte? Numele animalului începe cu litera… ? Apoi, dacă e mare, cât de mare? Cât o motocicletă? Cât o minge de fotbal?

Tu răspunzi. Da, nu, depinde… Și tot așa, din aproape în aproape, tachinându-te (Eram convins! Eram sigur! Stai, nu-mi spune! Îmi plac concursurile de ghicitori, mai ales când știu sigur că le câștig! Cred că m-am prins, dar îți mai pun câteva întrebări, de distracție! Puterile mele magice îmi spun că te gândeai la un…) îți spune animalul pe care ți-l imaginai. Chit că te gândeai la narval sau la cocoșul de munte sau la armadillo sau la tapir, lemur sau la muflonul asiatic, chit că încerci să-l păcălești sau să-l încurci, nu merge, el știe ce e în mintea ta. Enervant.

Două ore de când l-am desfăcut am stat non-stop și ne-am jucat. Copiii la început s-au amuzat, apoi s-au amuzat de noi care nu ne mai opream, apoi s-au plictisit și de jucărie și de noi. Dar noi, mari și abili, ne-am încăpățânat. Inutil să spun că… în mod inutil.

P.S. E o jucărie precum puzzle-urile pentru blonde. 4+. Deci ne auzim peste 4 ani. După ce vom fi învățat 350 de animale și ne vom fi asigurat că Magic Jinn nu este de neînvins.

image image image image image image image image

Blue eyes, blue eyes…

Nu, nu despre melodia lui Elton John voi scrie azi. Și nici despre ochii care nu se văd și zicea lumea că se uită ci despre cei care nu se văd pentru că se uită prin ochelari. De soare. Ochelari de soare.

Ceea ce-mi amintește de o reclamă care era pe toți stâlpii într-o vreme, o imagine cu o blondă dulce, apetisantă și yum, purtând nuș ce ochelari de soare, polaroid neapărat, apoi, de pe următorul stâlp, aceeași blondă privea fără ochelari. Și încrucișat. Și tot așa, ba pe un stâlp frumoasă, visul oricărui bărbat, ba numai bună de să tai poala și să fugi. Încotro vei fi văzând cu ochii. Cei neîncrucișați.

Deci dacă e să mă întrebe pe mine ce părere am despre ochelari, zic cam pas. Am purtat și eu într-o vară, gasisem niște ochelari Carrera la discount, unii interesanți, genul libelulă, din aceia vintage-retro-glam care-ți acoperă și ochii și fruntea și jumătate de-obraz.

ochelari

Dar i-am purtat o vară și atât. Și nu pentru că între timp s-ar fi spart. În rest, vară de vară, an de an, am privit lumea și lumina așa, pe mijite. Parcă mă simt mai bine așa. De laba gâștei în colțul ochilor nu mă tem, unde mai pui că de la soare mi se fac ochii un fel de turcoaz. Adică destul de faini.

Și nu prea suport ochelarii de soare nici la alții. Mi-e cam peste mână (sau nas) să vorbesc cu un om și în loc să-i văd ochii, să analizez dacă îmi stă bine părul sau să mă chinui să disting dacă mi s-a scurs creionul dermatograf…

Dar hei, eu gândesc simplu. Eu înțeleg vara, lumina și căldura la modul firesc, nu cu creme de protecție unde protecție se traduce prin barieră-de-nestrăpuns și nu altceva, nu cu șepci și pălării cu borul larg. Nu cu… nimic. E vară și îmi place să mă bucur cu totul de ea. (Explozii solare, strat de ozon rarefiat, nori de nisip din Sahara, încălzire globală, da, da, am auzit de ele dar încă nu m-am panicat.)

Blue eyes, blue eyes…