Redescoperă lumea!

E aici, e lângă tine, vie, plină de culoare. Deschide ochii, privește-o cu atenție. Te înconjoară. Ce faci tu pentru ea? Te oprești tu oare să o privești, te întrebi oare cât va mai fi acolo?

Nimic nu e complicat, tragic, trist, dureros atunci când apeși agresiv pedala de accelerație, mașina se răzvrătește sonor, zâmbești și privești prin ochelari fumurii un cer ce are mereu aceeași culoare, strivești mucul de la o țigară și ai în minte aceleași gânduri de ieri, aceleași gânduri de mâine. Lumea e la roțile tale, lumea e spațiul format din consola de bord și telefonul mobil… privești înainte. Dar nu, niciodată spre orizont. Viața o vezi prin oglinzi… sau luneta mașinii din față.

Drumul e destinația, drumul e asfaltul, drumul e făcut doar pentru a fi lăsat în spate. Vrei totuși să tragi aer în piept. Ai oprit. Te-ai oprit lângă pompă, conduci o mașină uriașă ce se hrănește precum un gigant, privești plin de milă hibridul din stânga, pentru că lumea-i a celor care stau sus. Lumea-i a ta.

Pentru tine, tu cel care crezi că iarba, scoarța de copac, cerul și veșnicia au aceeași culoare, am un singur îndemn: redescoperă lumea, ea e a ta!

toyota superblog

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)

În trecere prin Sinaia? Casa cu cerbi, un loc unde se mănâncă bine!

Noi am intrat acolo de foame. Ne întorceam în București dar tot uitându-ne pe dreapta și pe stânga și întrebându-ne unde să mâncăm – aici? hmmm, nu, hai mai mergi… acolo? nu, hai să mai vedem, parcă era o pizzerie pe vatră mai încolo… - am sfârșit prin a ne trezi la ieșirea din oraș. În disperare de cauză am zis să intrăm într-o benzinărie, să luăm niște sandvișuri, așa mai scutim și timp…

Bun… și-am oprit la un Lukoil micuț, am coborât din mașină, am văzut ceva ce am zis că sigur e vreo bombă unde dacă mănânci nu ți-e prea bine dup’aia, dar unde am intrat la bâzâiala lui Bogdan, ce-i acolo, ce-i acolo, nu vreau sandviș, vreau prăjiturăăăăă!!! Noroc cu copilul, altfel nu ne-am fi bucurat de niște bunătăți cum rar am întâlnit, acum dincolo de supa de pui care este demențială, un delicios bulz în vas ceramic, niște minunați cârnați de casă, am mâncat un desert care se cheamă ștrudel cu mere și înghețată, dar asemenea ștrudel zemos, îmbrăcat într-un foietaj atât de fraged și combinat, pe lângă înghețată, cu o cremă delicioasă de vanilie, eu nu cred că mai găsim!

Așadar vă recomand să vă opriți cu încredere la Casa cu cerbi, exteriorul nu îmbie cu nimic (dimpotrivă chiar!), dar e ca-n povestea cu broasca râioasă: broasca e de fapt un prinț!

1-002