Diploma de merit

La vremea la care mai aveam puțin până să îl nasc pe Bogdan, era o prevedere legală (poate mai este și acum, nu știu) care spunea că orice tătic care dorește zile în plus la infimul concediu primit pentru nașterea prințului / prințesei moștenitoare trebuie să facă un curs de puericultura.

Iar tatăl lui Bogdan, ca orice tătic entuziasmat la gândul venirii pe lume a unei mici bucăți din el, m-a luat de mână și am pornit, cu mic cu mare (el mic, eu mare), să ne educăm pentru a fi părinți… puericulți.

Momente amuzante pentru mine, momente înspăimântătoare pentru el. Printre alte câteva burtici însoțite de bărbați la fel de doritori de-a fi la înălțimea așteptărilor la momentul magic, ținând în brațe bebeluși din plastic, printre cădițe, termometre, scutece, biberoane, mese de înfășat, scaune de masa pentru bebe, pensete, cărți de prim ajutor și ghiduri esențiale, viitorul tată se străduia să facă față valului de informații “așa da”, “așa nu” și să-și lipească în memorie noțiunile de bont ombilical, regurgitare, eructație, eczemă, rupte parcă din dex-ul altei limbi. Și,  în același timp, să se oprească din a vedea, din ce în ce mai mult, momentul tot mai apropiat al nașterii micuțului Bogdan drept un examen pentru o relocare în spațiu, nu altceva!

Cuminte și-a așteptat rândul la fixatul scutecului, la ținutul bebelușului în poziție anti-reflux și la fel de cuminte l-a bătut pe spate și așezat pe genunchi pentru a elimina virtuala bucățică rămasă în gât. Cuminte, dar tot mai panicat. Pentru că manevrarea și înțelegerea copilului brusc nu-i mai apăreau de-acum facile și instinctive precum cea a aparatului de ras!

A fost un curs de la care am plecat și mai neștiutori, dar cu o diplomă de “cei mai pregătiți și iubitori părinți”. O diplomă care, atunci, în 2009, a fost doar o bucată de hârtie sidefată. O diplomă pe care însă abia acum, după aproape șase ani și încă un copil, putem spune că începem, timid, să o merităm!

image

Păr, politică și tradiție…

După lupte seculare care au durat vreo douăzeci de ani, am ajuns ca, într-un final, să mă împrietenesc cu oglinda. Dacă într-o vreme aș fi pus o bucățică ici, aș fi luat o bucățică de colo iar relația mea cu suprafața lucie era ceva de genul da’ minte-mă și tu măcar o dată-n an!, ei bine acum lucrurile au evoluat spre eh, hai, gata, gata, prea ne-ntrecem cu gluma!… Și-acum că mi-am dat iar în petic cu modestia Smile, stăteam eu și mă gândeam că-n toți acești ani care au trecut și-n care am fost nemulțumită ba de una, ba de alta, ba de toate la un loc, un singur lucru a ținut piept strâmbăturilor mele din nas: părul meu. Părul meu, păr care nu lasă pe nimeni cu răsuflarea tăiată prin minunăția buclelor sau cine știe ce reflexe serafice, dar păr pe care mi l-am îngrijit și care este și frumos și sănătos și cu bucurie pe spate curge în jos…

parul meu 1

Și-n acest deceniu care a trecut, părul meu a avut un singur rival: pe cel al consortului meu… Open-mouthed smile

Cu mult mai lung decât al meu, divin buclat, pretabil la diverse coafuri, de la vâlvoi pe spate la zulufat sub fes… fără tăgadă, părul perfect!

par valentin1

Acolo unde eu puneam moațe sau periam și periam, al lui funcționa pe principiul spălat și… perfect aranjat. Acolo unde eu tundeam și filam, al lui creștea și creștea… iar unde eu cumpăram alt șampon și-alt șampon, el era fidel unuia singur… ce nu era nici scump, nici profesional, nici bio, nici de bebeluși, nici pe bază de zece plante și cu siguranță fără soluții instant pentru toate cele “cinci probleme” ale părului!

Iar în timp ce părul meu bifa înc-un șampon și înc-un balsam, părul jumătății mele bifa mandat-de-premier după mandat, crescând aprig și de foarfecă neatins…

a part of history-002

Marketing și politică, mână în mână merg, tot promisiuni, tot speranțe!

Iar pentru că la politică ne pricepem toți Smile dar la raft suntem îngenuncheați de ofertă și asaltați de tot atâtea variante de șampon câte fire de păr ne cad într-un an, revin de unde am plecat, la părul meu adică, spunându-mi că bine-ar fi să-mi reamintesc de lucrurile simple și care au rezistat în timp, de cele care nu au apărut peste noapte promițând marea cu sarea dar care, precum valul, ca valul au trecut…

Și uite-așa – că tot veni vorba! – voi apela la Farmec și la produsele lor care, e bine de știut, “se situează la limita dintre produsele cosmetice de înfrumusețare a părului și cele farmaceutice”, pornind o nouă etapă a îngrijirii mele c-un ser de vârfuri și-un kit de fiole din gama Gerovital Plant Tratament!

Spuneți-i… respect pentru tradiție!

farmec

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)