Astfel de oameni

Eu am aflat de Mitologiile lui Roland Barthes nu din discuții academice de la lansări de carte sau cenacluri literare, cum poate-au aflat alții, ci frunzărind într-o zi Şapte Seri la metrou. Şi ce scria acolo mi-a fost de-ajuns ca să-mi iau, în aceeaşi zi, şi Mitologiile şi A Lover’s Discourse, şi apoi tot ce-am mai găsit scris de el. Şi ce se zicea în săptămânal despre articolele lui R.B. din Mitologii am găsit citat şi pe copertă şi am citit cu aceeaşi încântare pentru că cele câteva rânduri sunt pentru mine una, prin ele însele, o foarte reușită descriere a unui tip de om-raritate: “Mitologiile lui Roland Barthes sunt încă modelul felului în care, în cuvinte, cartofii prăjiți sunt mai gustoşi, vinul roşu sec, mai sec, streapteas-ul, mai erotic, Turul Franței, mai eroic, Spania, mai periculos de frumoasă, detergenții, mai puri, wrestling-ul, mai spectaculos, margarina, mai sănătoasă, scriitorul, mai zeu decât un star, automobilul, mai etanş decât o catedrală. Mitologiile barthesiene au un singur defect: sunt atât de bine scrise încât, dacă rațiunea existenței ar fi stilul, toate firmele de publicitate ar trebui să se închidă imediat.” (Alexandru Matei)

Ei bine da, subscriu, se întâmplă să existe astfel de oameni care fac glumele nesărate să fie fix sarea-n bucate iar pe cele teribile, de-a dreptul necesare, oameni care fac anormalul firesc, pârțurile savuroase, hainele neimportante, pizza divină, caloriferele reci excesiv de calde, maşinile mici mai mult decât încăpătoare, şosetele scămoşate să pară moi şi pufoase, absurdul, cu noimă, matematica încă şi mai bizară, trândăveala deloc d-eb-i-lit-a-ntă, oameni care fac drumurile să pară prea scurte, cuvinte aparent sinonime să aibă sensuri îndepărtate, distanțele mari, mici, toanele perfect acceptabile, noțiunea de bun-simț tot mai încăpătoare, gheața mai rece, ploaia o sublimare, tăcerile justificate iar polițiştii anoşti să capete ambivalențe de Barbă Albastră.