Demo ratat

Așa arăta la mijlocul lui septembrie bucătăria mea.

bucatarie1

Adică toată bucătăria mea era pe jos, în sufragerie. Iar motivul pentru care tot ceea ce ar fi trebuit să stea frumos aranjat pe etajerele din dulap era înșirat pe jos, în sufragerie, era acela că, printr-o întâmplare (mai precis un coleg de serviciu care a recomandat) cei de la Kirbi ne propuseseră o curățare profesională pentru una dintre încăperile din casa noastră. Iar noi, neavând nimic din ceea ce înseamnă aspirator cu spălare și nici măcar habar de ceea ce fac aspiratoarele cu filtrare prin apă ci fiind doar posesorii unuia nesofisticat și care se descurcă doar cu scamele din covor și firimiturile de pâine prăjită înșirate de copii prin toată casa, am acceptat. Și ne-am decis ca încăperea de curățat să fie bucătăria, pe considerentul simplu de-ai lăsa pe alții să facă partea grea.

Ca atare, în ziua X, am scos tot ce se vede astfel încât totul să fie pregătit pentru a fi aspirat, curățat, dezodorizat, împrospătat și tot ce ne mai promisese doamna amabilă și cu voce suavă de la reprezentanță. Și cum deja cochetam cu un aspirator robot pe care să îl lăsăm să ne ajute la treabă mai ales atunci când suntem plecați, ne-am zis că poate nu ar fi rău să facem chiar mai mult și să ne luăm crema-cremelor în materie de curățenie, indiferent de cât de mult ar costa.

Și, cu lucrurile scoase fiind, am așteptat să se facă ora cu pricina. Și cu așteptarea am rămas. De fapt nu numai cu așteptarea, ci și cu toată curățenia pe care, demonstrativ, trebuiau să ne-o facă alții. Așadar, cu nervii întinși direct proporționali cu volumul de muncă, ne-am apucat de treabă și am aspirat, curățat, dezodorizat, împrospătat și tot ce ne mai promisese doamna amabilă și cu voce suavă de la reprezentanță. Și uite așa, din cauza unui demo ratat (motivele nu mai contează, contează doar că nu s-a întâmplat), am revenit la ideea de aspirator cu curățare umedă și uscată dar în limita unui buget normal.

Strictul necesar. În loc de aspirator, Veliko Tarnovo, cascada Hotnitsa și Arbanasi

Weekendul trecut am fost la Veliko Tarnovo. Nu pentru că am fi tributari sfântului Valentin ci pentru simplul motiv că alegem să trăim… fără anumite lucruri. Povestea a început așa: joi seara, în timp ce dădeam canapele la o parte, adunam jucării și manevram cu dexteritate mătura, Valentin – altul decât vedeta zilei de 14 februarie – îmi spune, pentru a mia oară, că poate un aspirator ne-ar ușura munca. Pentru a mia oară, pledez pentru strictul necesar: într-o casă cu covoare ce pot fi rapid scuturate, o mătură este mai mult decât suficientă în lupta cu firimiturile și cocoloașele de praf! Și-mi închei apologia cu cuvintele: în loc să dăm banii pe aspirator, mai bine mergem un weekend la Brașov! Moment în care Valentin se întoarce brusc la mine și-mi spune… păi hai!

Atât mi-a trebuit! Devenită subit mai sprintenă decât un titirez, am terminat ce era de terminat și am luat internetul la puricat. Cazare în Brașov. Valentin propune Bran. Bun, cazare Bran. Puține oferte pentru că, na, este ziua – transformată în weekendul – îndrăgostiților… Ne gândim la drum și la probabilitatea de a sta mult în coloană pe Valea Prahovei. Și uite așa, din două vorbe, am tăiat de pe listă Brașovul/Branul și am optat, încă o dată, pentru Bulgaria. Și bine am făcut!

Bine am făcut, pentru că Veliko Tarnovo este o încântare! La pas, răsfățați de un soare dulce, ne-am bucurat de fiecare piatră, de fiecare cotitură. Ne-am oprit în fiecare mic atelier artizanal și ne-am minunat de fiecare perete pictat. Pentru că în Veliko Tarnovo, chiar și grafitti-ul are o cu totul altă dimensiune…

 photo 1 (6) photo 2 (5) photo 2 (6) photo 1 (3)

photo 1 (4) photo 2 (4) photo 4 (3) photo 5 (3)

photo 3 photo 2 photo 3 (5) photo 4 (5)

photo 2 (3) photo 4 (2) photo 4 photo 5 (5)

Dimineața celei de-a doua zi ne-am petrecut-o la cascada Hotnitsa. Cascada pare un colț rupt din rai. Nu lipsesc sticlele aruncate și resturile de la grătare, însă priveliștea, priveliștea este splendidă! Nu este vorba despre o uriașă cădere de apă, este însă vorba de un loc care arată precum… o îmbrățișare. Un semicerc de piatră cuprinde în el o apă în care îți vine să te scalzi și să uiți în ea tot ceea ce are legătură cu ce ești, ai fost sau vei fi. Este un loc care te golește de gânduri și te încarcă de bine. Ne-am spus că vom reveni, în vară, pentru scăldat – dar dacă printre zeci sa poate sute de mașini parcate, miros de mici și turiști pe jumătate goi vom mai regăsi senzația de împlinire, rămâne de văzut…

photo 1 (7) photo 3 (6) photo 4 (6) photo 5 (6)

Apoi am pornit în Arbanasi. Unde ne-am plimbat, doritori de colb curat și de frumosul de care dai la fiecare pas. Am intrat și la muzeu și-am petrecut acolo două ore, bucurându-ne de liniștea celor câteva încăperi ce-ți dau gustul traiului de altădată, dar și de curtea plină de nuci cu miezul dulce, de ghiocei și tot felul de vase așezate prin iarbă, pe lângă ziduri și arătând, încă o dată, care-i felul de-a fi al bulgarului: gospodar și cu un simț acut al frumosului.

photo 4 (8) photo 1 (9) photo 2 (9) photo 5 (8)

photo 1 (10) photo 1 (11) photo 2 (10) photo 2 (11)

photo 3 (9) photo 3 (10) photo 3 (11) photo 4 (10)

photo 4 (9) photo 4 (11) photo 5 (9) photo 5 (11)

Au fost două zile perfecte. Două zile care ne-au reconfirmat faptul că “a avea” nu se aseamănă nici pe departe cu “a face”.