Alt elogiu pentru antreprenoriat

Am mai povestit aici cum arată viața mea de antreprenor. Este poate mai greu, sunt mai puțini bani, nu sunt atât de siguri precum salariul fix intrat în cont la fiecare sfârșit de lună, dar este plină de satisfacții. Și de lucruri pe care trebuie să le învăț. Nu se pune problema să mă opresc, să mă plafonez, să mă blocheze vreun coleg în a promova. Sunt eu și doar eu. Deciziile mele se răsfrâng în banii pe care îi câștig, în mulțumirea de la sfârșitul zilei, în lecțiile învățate și în pașii pe care trebuie mereu să îi fac.

Zilele trecute îmi povestea soțul meu despre șeful lui, Enterprise Sales Manager, care va pleca. De voie, de nevoie, nu mai contează, contează doar senzația pe care o dă orice plecare. O știu și eu prea bine, am lucrat și eu și-n firme mari, și-n multinațională. E senzația că nu știi ce te așteaptă, că nu știi ce va urma, senzație care există și-n antreprenoriat, unde lucrurile sunt și mai puțin sigure și noțiunea de certitudine nu prea există. Însă cine e pe cont propriu știe un lucru: că deși depinde de un profit și de niște bani, este în voia sa. Orice decizie, indiferent în ce măsură dictată de circumstanțe, se ia cu propriul cap. Nu e vorba de șoc, de surpriză, de furia de-a fi sau a nu fi ceva în funcție de moftul și de plăcerea cuiva.

Cam așa stau lucrurile, în mare. Antreprenoriatul înseamnă curaj, provocare, asumare. În rest, fie că vorbim despre joburile din Bucuresti sau despre joburile din Brasov, a fi consilier de credit, jurist sau manager de proiect, e la fel cam peste tot. Omul care-și cauta un job in Baia Mare sau în Paris, e tot un pion. Și fie că vorbim despre managers sau despre CEOs, se cheamă tot executanți.

Gânduri pro-antreprenoriat

Gândul care mi-a venit astăzi în minte arată cam așa: în fiecare an, să îmi petrec vara la mare. Odată luna iunie venită, să închiriez o căsuță micuță undeva aproape de plajă, să-mi iau copiii, laptopul și câteva haine și să ne organizăm micul menaj în funcție de răsărit și de-apus, în funcție de chef și de toane.

De ce? Pentru că sunt și eu, de la o vreme încoace, un mic antreprenor. Iar timpul meu acum se învârte în jurul strictului necesar și nu al unui program fix iar dacă în anii trecuți un concediu de două săptămâni aprobat de corporație era o culme a îndrăznelii și catalogat din start drept o lipsă crasă de bun-simț, iată că a venit vremea când să mi se pară firesc ca după munca de un an, să mă opresc o vară-ntreagă!

Cum am ajuns aici e rodul circumstanțelor, nu îmi asum îndrăzneala de-a fi trecut să fiu pe cont propriu dacă viața noastră de părinți ar fi fost “ca la carte”, e drept să spun că dacă nu am fi avut un copil diagnosticat cu diabet, noi am fi stat cuminți la serviciu iar el probabil ar fi stat cuminte la grădiniță iar când vremea de concediu ar fi venit, ne-am fi petrecut mulțumiți și recunoscători o săptămână la mare și una la munte, apoi am fi revenit, obedienți, din nou în sânul “sistemului”.

În sânul sistemului care aici, la noi, nu prea încurajează antreprenoriatul și-n care nu prea există o cultură a lui, predată încă din școli și promovată ca o alternativă mai mult decât viabilă, sistem în care cei care au ales să rupă rândurile nu sunt chemați să-și spună experiența, iar astfel cei care ezită aleg, din păcate, să bată drumul cunoscut și propovăduit ca fiind singurul sigur…

Sistem în care omul din Teleorman, să zicem, îngrijorat la gândul zilei de mâine, nu se întreabă la ce s-o fi pricepând el mai bine și nici nu încropește vreun plan de afaceri, ci dă o simplă căutare pe Google după cuvintele la fel de simple “locuri de munca teleorman” și, chiar dacă n-are acolo prea multe opțiuni, dacă un loc de munca in Teleorman a vrut, un loc de muncă acolo își va găsi, odată ce norocul îi va surâde!

Și peste tot e la fel, fie că-i piața ofertantă, fie că nu, fie că vorbim de București sau de Suceava, fie că spunem forta de munca din Cluj sau din Gura Humorului, chiar și-n cel mai mic oraș, locuri de muncă se găsesc – însă ideea care rămâne ar fi că, abia acolo unde nu par a (mai) fi opțiuni, de fapt acolo e raspunsul, iar hazardarea dincolo de programul de “8 ore pe zi și 5 zile pe săptămână”, echivalează, nu de puține ori, cu în-sfârșita trezire la viață…