Clipa de azi, amintirea de mâine

Nu am amintiri foarte clare din copilărie. Am fost un copil norocos, atât părinții cât și bunicii s-au străduit să ne dea ce este mai bun. Cu toate acestea, îmi amintesc ca prin ceață cadourile de sub bradul de Crăciun, la fel și bunătățile pe care le primeam destul de des din străinătate.

În schimb, amintirile mele se leagă de faptul că am alergat într-o zi de la cresă/grădiniță, am căzut și că am făcut praf sticla de lapte din gentuță – știam că voi fi certată pentru acest lucru… De faptul că fratele meu, supărat pentru cine-știe-ce, mi-a aruncat într-o zi toate plușurile de la balconul casei – s-a nimerit ca momentul să fie după niște zile mai ploioase… De muștruluiala când făceam mofturi la masă sau când nu vroiam să dormim la prânz. De faptul că am rămas prinsă într-un gard în încercarea de a fura liliac chiar în ziua de Paște – îmi amintesc cu precizie două momente: cel în care mama mi-a ridicat mâna și a exclamat panicată că sunt plină de sânge pe tricou și că la scosul firelor s-a nimerit să fie și o fetiță din vecini acasă la noi, ei bine privirea ei plină de milă m-a făcut să dau un adevărat spectacol când a venit cine-o-fi-venit să-mi scoată firele (suspectez că vecina care îmi făcea și injecțiile când făceam complicații după vreo gripă, așa cum frumos îmi stătea în fire)… Nu-mi amintesc durerea de când m-am prins în gard, nici pe cea de când am fost cusută, ci, culmea, îmi amintesc doar lucruri care nu au avut de-a face cu durerea fizică… Îmi mai amintesc faptul că am făcut nu-știu-ce năzbâtie cu fratele meu, că el a luat bătaie, eu nu, dar că privirea plină de reproș a mamei m-a făcut să mă închid în mine și să refuz să mă mai uit la desenele animate din acea zi (care pe atunci se difuzau parcă doar o dată pe săptămână…). Nu știu, poate am vrut să mă pedepsesc pe mine…. sau poate pe televizor, prin absența mea :-)

Mai sunt și alte lucruri. Însă unde vreau să ajung? La ideea că ceea ce mi s-a întipărit cu precizie în minte se leagă mai ales de ceea ce a fost neplăcut. Neplăcut, nu dureros.

Stau acum și mă întreb ce va reține Bogdan, peste ani, din glicemiile luate noaptea – când, panicați cum suntem, avem impresia că este ceva în neregulă – din țipetele mele de la masă, când trebuie să mănânce ceva și nu altceva, iar când în sfârșit am ajuns la ceva care îi și place și are și numărul optim de hidrați/100 gr, vrea mai mult decât “trebuie”, din duritatea mea de la fiecare administrare de insulină, când, în încercarea de a-l face să nu se teamă de înțepătură, îl forțez să se autocontroleze și să-mi indice el momentul când este pregătit și când nu se va mișca pentru ca eu să-i pot face injecția bine…

Amintirile lui vor fi, în mare măsură, clipele pe care le trăiește, acum, cu  mine… Reacțiile mele, priviri, gesturi, i se vor întipări în minte mai mult decât orice înțepătură de ac, mai mult decât toate juliturile sau vânătăile de la căzături din copac…

Poate că ar trebui să fiu mai atentă.