Avent, au vent…

Când vine vorba despre nou-născuți, produsele Avent sunt dezideratul tuturor mămicilor.

Nu întâmplător. Istoria îndelungată, pionieratul în ceea ce privește tetinele fără gust și fără miros sau inovatoarele sterilizatoare Avent sunt suficiente motive pentru ca marca și așa de renume să-și consolideze și mai mult poziția pe piață.

Nimeni nu contestă importanța și valoarea lor. Nimeni nu spune că pompa de san Avent nu ar fi alegerea ideală a oricărei mame care are în gând doar ce e mai bun pentru micuța ființă apărută în viața ei. Avent a devenit un sine qua non.

Da, nimeni nu contestă beneficiile pe care tot ce e marcat “Avent” le aduce într-o casă cu un bebeluș. Și nu o voi face și eu. Deși tentația ar fi mare să readuc în discuție acele zeci, sute și mii de ani în care copiii erau aduși pe lume neasistat, erau alăptați chiar de la naștere și apoi mult timp, mult peste acele 6 luni pentru care, chiar și așa, puține mame mai au astăzi răgaz. Sau să vorbesc despre casele în care erau crescuți nu unul sau doi copii ci chiar și doisprezece, alături de un câine și o pisică și multe alte orătănii și lighioane care-și aveau locul lor firesc în micul (de fapt marele!) habitat… Case de intelectuali purtați pe la cele mai scumpe școli din Europa sau case de oameni simpli, nu prea conta. Familia numeroasă era în firea lucrurilor și tot în firea lucrurilor era “familiarizarea” micuțului cu un mediu normal, complet nesteril și lipsit de angoase gen ce tetină se potrivește sau ce lapte praf sau care buton trebuie apăsat sau cât timp poate fi laptele matern congelat.

Era simplu pe-atunci… Dar totul e din ce în ce mai mult uitat.

ABC-ul recomandărilor medicale. Antibiotic. Biberon. Cezariană (partea a II-a – Biberonul. Naștem pui vii și-i hrănim cu lapte praf)

Am în minte ideile pentru acest articol încă de când am primit pe mail și a tot circulat pe facebook o poveste despre o mamă vegană al cărei copil a murit, conform surselor, din cauză că laptele ei era sărac în nutrienți. Pare-se că vitaminele A și B12 lipseau din laptele cu care cel mic era exclusiv alăptat, chiar la vârsta de 11 luni.

Articolul m-a șocat, eu una fiind adepta teoriei conform căreia indiferent ce mănâncă mama, copilul va primi prin lapte tot ceea ce este necesar pentru a crește voios și sănătos! Convinsă fiind că orice carență de vitamine se va citi întâi pe mamă (i se slăbește dantura, i se rărește părul, ea însăși slăbește, etc) iar că dacă situația este critică, corpul, prin mecanismele lui, nu va mai produce lapte, am privit articolul nu ca pe un semnal de alarmă vis-a-vis de posibilele efecte ale unei alimentații vegane, ci ca pe (încă) un atentat la adresa alăptării.

Pentru că deși OMS arată că 97% din mame sunt capabile să alăpteze, din ce în ce mai puține mame o mai fac…

Dacă te uiți în jurul tău și întrebi mamele dacă au alăptat/alăptează, răspunsurile și motivele invocate vor varia între penibile și de-a dreptul hilare (de exemplu, chiar zilele trecute, o mamă îmi spunea că ea și-a dat silința, dar copilul a refuzat laptele, nu i-a plăcut gustul și pace,  asta din cauză că ea a poftit și mâncat ardei – gras – toată sarcina…).

Iar dacă te uiți în farmacie/supermarket la oferta de lapte praf, realizezi că alăptatul nu mai este o chestiune naturală și care se întâmplă by default, ci a devenit… o chestiune de alegere! Pentru că dacă cel mic plânge, sigur plânge de foame, iar mama împreună cu pediatrul vor alege o formulă de completare. Dacă cel mic se trezește de multe ori peste noapte, sigur laptele de mamă nu este sățios, motiv suficient pentru a-i da completare! Dacă mama face o otită (și mai și refuză să ia antibiotic – cazul meu), păi cum să mai alăpteze cu infecția în corp? Se trece pentru câteva zile pe lapte praf… Dacă mama a băut suc de aloe (tot cazul meu), pediatrul va recomanda întreruperea alăptării pentru trei zile, timp în care se va da, desigur, lapte praf. Și, cireașa de pe tort, dacă cel mic nu ia în greutate astfel încât să se încadreze în graficul general prestabilit, sigur este nevoie de… COMPLETARE!!!

Aș putea continua la nesfârșit, dar nu are sens, pentru că nu vreau decât să ajung la… pisică. La orice pisică și de fapt la orice animal care își hrănește puii cu lapte. Iar pentru că nu mi-o amintesc pe mama alergând la farmacie să cumpere lapte praf pentru pisoii care mieunau mai tot timpul cât nu dormeau, de frică să nu moară de foame pentru că nu are pisica destul lapte, tot ceea ce vreau să spun este să facem (măcar) acele lucruri pentru care suntem, în mod natural, meniți!

d1

Partea I a articolului – Antibioticul – se găsește aici.