Chestii noi

I-am descoperit şi eu pe Vasile Ernu (şi mi-am comandat tot ce a publicat) şi pe Cosmin Bumbuț, fotograful cu o sumedenie de premii care încep cu “cel mai bun…”, “cea mai bună…” dar care din punctul meu de vedere e cel mai bun prin așa ceva:

2014-12-15-17-32-28-2 2014-05-23-06-10-55 2014-11-16-16-04-02

(sursa foto)

Şi am descoperit şi cafeaua de cicoare. Care are un gust infernal, dar pe lângă nişte turtă dulce cu multă scorțişoară, a sfârşit prin a-mi plăcea.

20150801_114208__1438426247_109.166.133.202

Femei (cu copii) pe Mătăsari. Și la Universitate.

Se adună tot mai multe evenimente la care merg cu cei mici și despre care nu-mi mai găsesc timp să scriu dar azi măcar ceva pe scurt să spun și niște poze faine să încarc. Deci, ieri și azi (și vineri de fapt, dar atunci n-am ajuns) au fost festivalul internațional de teatru de stradă B-Fit in the Street (inițial, citind “B-fit in the Street” m-am gândit că e ceva în genul Color Run, cu mai mult sport și cu mai puțină culoare) și festivalul urban Femei pe Mătăsari, care e deja la a cincea ediție dar de care eu habar nu aveam.

Așa că la partea de teatru și artă stradală am bifat Clovnii nebuni (eu am scăpat ușor, cu unul care m-a mângâiat pe păr, alții însă au sfârșit răsturnați de unul care era mai buclucaș), Familia Arici, Familia Oglindă, Carnavalul Santa Cruz (frumoase femei!), bicicliștii colorați, circarii pe catalige, găinile gigantice și un spectacol absolut genial (“Malaya”) al unei trupe din Olanda, de la care nu am absolut nicio poză ci doar o promisiune din partea unei fete care fotografia în neștire lângă mine (editez și le adaug, dacă va fi cazul), însă oricum tot ce am văzut că-i apărea pe ecran (și ei și tuturor celor care mai fotografiau, indiferent de aparat) era departe de ce s-a văzut în realitate. Foarte departe. A fost grandios. Pe un fundal sonor gen Apocalyptica s-a derulat o poveste despre dualitate, cu o mizanscenă căreia eu n-am avut nimic a-i reproșa. Adică de la machiaj și costume și până la partea de lumină și mișcare a fost … (cum zisesem?) grandios. M-am uitat la oamenii aceia care pe lângă rolul pe care îl interpretau aveau de făcut și față unei mulțimi de gură-cască complet nepregătiți pentru așa ceva (adică nu știu câți s-ar prinde rapid ce au de făcut în condițiile în care spectacolul pornește dintr-un punct și apoi se mișcă în permanență iar “ceea ce se mișcă” nu sunt niște chestii mărunte care își fac loc încet și previzibil prin mulțime ci două angrenaje uriașe care se apropie, se îndepărtează, se urmăresc și care sunt strâns legate de alte vreo douăzeci de personaje care merg pe catalige, învârt sulițe cu foc sau unele în vârful cărora sunt niște pteranodoni (?)) și m-am întrebat pur și simplu cum fac de pot. Adică n-a fost simplu, mai ales că publicul nostru are încă apucături de genul trasului unei zâne de aripă (destul de complicat să-ți păstrezi echilibrul când ești la 20 de metri de sol și te simți smucită de o namilă de bărbat) sau de a vrea să stea cât mai aproape de ceea ce se întâmplă, chit că se face semn că urmează să aprindă o fumigenă sau să fie incendiată o coasă uriașă…

Iar cam acestea fiind spuse despre festivalul de teatru stradal, să povestesc un pic despre Femei pe Mătăsari, unde n-am fost la concerte (oricum niciuna dintre trupe n-avea un nume care să-mi fie familiar, cum ar veni, m-am simțit complet ruptă de realitate, ar trebui totuşi să fac niște verificări pe youtube și să-mi îmbogățesc cultura muzicală cu niște artiști contemporani…) dar am mâncat înghețată și ne-am uitat la cu ce se mai îndeletnicesc micii artizani. Cu de toate, de la eșarfe la haine fistichii și de la lumânări în toate formele (printre care și de brioșă!) la vase pictate manual. Iar ideea festivalului e una foarte pe gustul meu și care ar fi, pe scurt spus, încurajarea creativității și a unei neîngrădite exprimări.

Și-acum pozele. Întâi de la B-Fit.

 DSC_0163__1433709134_89.39.40.202 DSC_0170__1433709179_89.39.40.202 DSC_0174__1433709206_89.39.40.202 DSC_0184__1433709235_89.39.40.202

(later edit, cu o poză de la Malaya, mulțumiri Cameliei Cușnir, care nu este fata despre care spuneam ci mama celui mai bun prieten al lui Bogdan și am avut bucuria să găsesc o poză la ea!)

malaya

Și de pe Mătăsari:

DSC_0191__1433709271_89.39.40.202 DSC_0192__1433709301_89.39.40.202 DSC_0194__1433709339_89.39.40.202 DSC_0195__1433709371_89.39.40.202 DSC_0198__1433709402_89.39.40.202 DSC_0199__1433709435_89.39.40.202

Spiritus mai mult sau mai puțin sancti

Spiritul rău să-ți întunece mintea! – iată urarea unui personaj rău dintr-o povestioară de-a lui Zimitot către cei asemenea lui, un fel de “forța fie cu tine”, și care avea o replică în genul “forța fie cu tine, de două ori!”, transpusă în Spiritul rău să-ți întunece sufletul. Desigur, personajele bune aveau varianta cu Spiritul bun să-ți lumineze mintea/sufletul, dar tot cu accentul pus pe suflet, și uite-așa mi-am amintit fragmentul din Frozen în care micii troli vorbesc precum bătrânii din popor, despre mintea pe care i-o poți schimba unui om dar sufletul pe care dacă vrei să-l abați din căile lui, trebuie să te zbați, nu șagă!

Și cu urările despre care ziceam intrate pe-o ureche dar neieșite pe cealaltă am debarcat la târg (unul de-un weekend doar, la Muzeul Tăranului, pun și poze la sfârșit) unde după ce am lăsat copiii să se bucure printre tarabe și să se umple de frumosul acela pe care-l are lucrul făcut de mână de om, ne-am oprit să și mâncăm. Și abia ce ne-am așezat la masă, c-a și început să plouă. Iar în timp ce alți meseni intraseră într-o panică nemaivăzută încercând să administreze mai cu sârg situația din farfuriile pline cu borș de pește făcut la ceaun, genial la gust dar fierbinte ca naiba și pe care nu și-l puteau turna pe gât ca să fugă mai repede și să se adăpostească, mi-a venit să râd amintindu-mi de vorba cu spiritul cel rău. Pentru că numai spiritul rău ar putea să întunece într-un asemenea hal mintea oamenilor încât în loc să se bucure că mănâncă sub cerul liber o mâncare gustoasă și să-și vadă de ea mai departe mulțumiți, să se gândească la urgii care ar putea veni cu-asemenea putere încât sigur ar face totul harcea-parcea și ar lua și mesele și castroanele pe sus și bonus la tragedie, ar veni și-o avalanșă! Păi nu?! Noi însă nu ne-am grăbit să mâncăm. Dimpotrivă. Am stat și am mâncat pe îndelete iar copiii s-au jucat printre mese și pe sub mese și am prelungit cât mai mult statul în ploaie pentru că m-am gândit cum bunica a fost într-o vreme săracă lipită și plângea când avea o bucată de pâine albă. Iar de la bunica m-a dus gândul mai departe, la oamenii aceia care cândva, demult, mâncau mai mult mămăligă sau turte din făină necernută iar pâinea albă era prilej de sărbătoare, n-o avea chiar tot amărâtul la masă. Așa că lipiile acelea pe care le-am cumpărat calde, de pe grătar, și pe care cădeau stropi mie îmi aduceau a pâinea aceea albă despre care știu din povești, pâinea rară și mestecată îndelung, printre lacrimi. Lacrimi de om simplu care se bucură cu tot sufletul (acela luminat de spiritul bun) de tot puținul pe care îl are.

Și-acum această divagație înduioșătoare fiind încheiată, rămân urările cu spiritul bun/rău, mintea/sufletul, lumina/întunericul, pentru a fi folosite… după chip și asemănare.

20150510_103136[1]__1431253030_89.39.40.202 20150510_103203[1]__1431253134_89.39.40.202 20150510_104428[1]__1431253094_89.39.40.202 20150510_105618[1]__1431253173_89.39.40.202

Zi de duminică, zi de târg

Mă gândeam că ar trebui să-mi fac o categorie distinctă, târguri și expoziții, pentru că văd că nu las să-mi scape nimic la acest capitol. Pe zi ce trece pare-se că-mi descopăr o curiozitate tot mai mare pentru lucrurile mărunte, făcute de mâini de oameni, muncite, gândite, ca să nu mai spun că e dublată cu prisosință de plăcerea de-a mă fâțâi printre tarabe, pe genul acela de alei înguste și pe care se înspică umbra cu soarele.

Și, ca să scurtez introducerea și să ajung mai repede la partea convingătoare, cu poze, să spun repede că am fost azi, într-un final, la un târg care e permanent și se organizează de când lumea cred, și anume la cel din Agronomiei. Doar auzisem de el și văzusem frânturi trecând cu mașina sau cu tramvaiul, dar de oprit, n-am oprit niciodată. Ei bine, e minunat! Am găsit de toate, de la suc de cătină la fagure de miere și ouă de rață și urdă cu mărar, am văzut că au și găini de curte la vânzare, plus ulei de floarea soarelui presat la rece și tot felul de creme după rețete naturale, plus că am mâncat de parcă am fi fost într-o poiană, la țară. Loc de alergat pentru copii, copaci pentru cucu-bau, iarbă cosită, mese din lemn și cergi întinse pe jos, plus o mâncare făcută pe foc de lemne, bună cum rar am mâncat. Și ieftină de nu mi-a venit să cred, am impresia că nici la cantinele stundențești nu se mai mănâncă cu-atât de puțini bani! Pentru lămurire, să precizez că am dat incredibila sumă de 30 de lei pentru două porții de sarmale cu mămăligă și ardei iute, o porție de pomana-porcului, tot cu mămăligă, o porție de fasole cu cârnat, dar cârnat de parcă ar fi fost făcut de tataie, din porc crescut în curte și apoi tăiat ca la carte, tranșat și condimentat cu cimbru și usturoi, e-x-a-c-t-c-u-m-t-r-e-b-u-i-e, plus o porție de varză murată cu boia. A, și să nu uit de pâinea de casă, care a intrat tot în fabuloasa sumă de care povesteam! Iar despre ciocolata în două culori sau despre caramele ca pe vremea copilăriei nu mai zic, căci parcă plănuiam ca, pentru a trăi cel puțin 150 de ani și arăta ca o floare, mă voi feri cât oi fi și-oi trăi de tot ce-ar putea fi făcut cu zahăr…

Cum ar veni, a fost frumos-frumos iar în weekend-urile însorite, acolo ne vom petrece parte din timp, plus că îmi voi cumpăra mere și suc de sfeclă și măr, nepasteurizat (dacă îl fac eu, nimeni nu-l bea…), apoi brânzeturi într-adevăr tradiționale, zacuscă atunci când mi se termină cea venită de la la tatalili, urdă și caș și miere, neapărat!

DSC_0856__1430063310_89.39.40.202 DSC_0859__1430063355_89.39.40.202 DSC_0861__1430063379_89.39.40.202 DSC_0862__1430063402_89.39.40.202 DSC_0863__1430063428_89.39.40.202 DSC_0865__1430063456_89.39.40.202 DSC_0866__1430063478_89.39.40.202 DSC_0868__1430063505_89.39.40.202 DSC_0869__1430063531_89.39.40.202 DSC_0875__1430063561_89.39.40.202

Alternative fair(y tale)

Azi, în loc de Țăndărică, am fost să-i mai vedem pe cei de la Zurli. La Teatrul de Arte. Prima dată când mergem acolo, frumos loc și numai bun pentru întins pernuțe și cântat cântecele. Piesa a fost despre iepurașii de Paște, un lup hrăpăreț și Zâna Florilor, o povestioară haioasă îmbinată cu o reușită punere în scenă (scenă e un fel de-a zice, știindu-se deja că spectacolele marca Zurli sunt în primul rând interactive, actori-copii-părinți laolaltă). Și încă o dată am ajuns la concluzia că cei mai fermecători și luminoși oameni sunt cei care lucrează în teatru. Bani mai puțini dar joie de vivre la cote înalte.

Și, la ieșire, nimerind în plin Alternative Fair, ne-am delectat cu prăjituri de casă (mamă-mamă ce negrese bune am mâncat!), ne-am jucat cu o pisică fără coadă (am explicat adaptând pe loc povestea cu ursul și vulpea buclucașă), am vorbit cu tineri artizani iar eu am probat bijuterii handmade și haine recondiționate, micii lăudăroase căzându-i cu tronc cele din ultima imagine – skulls, guns & roses, pourquoi me réveiller?, cum își spuneau Werther și Charlotte odată.

20150404_105508[1]__1428145697_89.39.40.202 20150404_114054[1]__1428145753_89.39.40.202 20150404_133413[1]__1428145790_89.39.40.202

De ce iubim (și) Bucureștiul…

Pentru târgurile de toamnă. În mod clar.

Am crescut cu cozonac, poale-n brâu, pâine de casă. Am crescut cu zacuscă, ciocolată de casă, sirop de trandafiri… Iar când le găsesc pe toate acestea adunate într-un singur loc, alături de șosete de lână împletite de mămăițe, tricouri vintage, bijuterii artizanale și antichități, vibrez cu toată ființa!

de-ce-iubim-si-bucurestiul1   de-ce-iubim-si-bucurestiul2
de-ce-iubim-si-bucurestiul3   de-ce-iubim-si-bucurestiul4
de-ce-iubim-si-bucurestiul5
La Muzeul Țăranului Român are loc Târgul de toamnă. Pe mine una, m-a încântat! Dacă nu ați fost deja, mâine este ultima zi.

În culorile bunătăților din târg, un accesoriu asemănător cu cele pe care le-am văzut astăzi. Are nevoie doar de o încheietoare… sau de o improvizație, gen un șnuruleț care să unească cele două inelușe.

de-ce-iubim-si-bucurestiul6

De vizitat on-line: www.ioana-corduneanu.com (work – cooking book, de exemplu). De asemenea, Mady Handmade, a fost și-n târg, am cumpărat o căciuliță haioasă pentru prichi!

de-ce-iubim-si-bucurestiul7