Filosofia chibritului

Am căutat acum pe youtube și nu mai găsesc în varianta pe care o știam o reclamă care mă obseda acum vreo opt ani, imaginea nu era ceva ieșit din comun însă avea niște insert-uri cu o voce șoptit-suav-agresivă, răscolitoare de-a dreptul. Are you alive? Mă cutremura. M-am dus să-mi cumpăr parfumul, era pe viață și pe moarte, trebuia să îl am ca să pot funcționa, întâi nici n-am vrut să-l miros, eu eram cu banii și așteptam să-l văd la mine în mână, are you alive? are you alive?, numai asta aveam în cap. Mă exasperase atunci vânzătoarea care se mișca prea încet (are you alive? are you alive?!), a luat flaconul îmbrăcat în dantelă, a pulverizat pe o bandă subțire (are you alive? are you alive?…) și mi-a dat să miros. Ei bine parfumul era… era… infernal. Nu erau note de piper și de coacăze cum se povestea, ci de… cremă chinezească, elastic ars și spray de țânțari. Asta a fost, mi-am șters din minte mirosul și am păstrat doar vocea aceea cu un efect răvășitor. ALIVE.

Și mi-am amintit de reclama tot uitându-mă cu cei mici la Frozen, e acolo secvența cu Elsa care își lasă puterile libere și se încheie cu ea complet transformată și cu cuvintele De azi cerul e prietenul meu, de fapt în engleză The cold never bothered me anyway. Iar în continuare n-am să fac filosofia momentului acela zis crucial în care descoperim cine suntem de fapt și ce vrem, ci am să spun în două cuvinte și o poză că azi, fiind nevoie de încălțăminte pentru copii și având și eu chef de ceva-altceva, am făcut ce era mai la îndemână și mai superficial. Mi-am cumpărat chestii. Dar cumpărat, nu glumă, adică mi-am împrospătat tot echipamentul de yoga&alergat și am cedat și unei jachete negre chique-beyond-description, plus unei perechi de cizme pe care PUR ȘI SIMPLU LE ADOR!!! Concluziile (later edit: concluzia, că e una singură…) ar fi că cine a spus că shopping-ul face femeile să nu-și mai încapă în pielea lor (cum ar veni alive și cerul e prietenul, v-ați prins voi, ce e mai sus a fost doar o introducere superfluă ca să mă umflu fără rușine în pene, recunosc), a exprimat o fărâmă (un munte!) de adevăr!

puma

Epopeea superpantofi, partea a 3-a

Povesteam eu aici pe blog cum am ajuns să-mi cumpăr niște botine dar că, în mod surprinzător, n-au fost bani aruncați pe apa sâmbetei, n-am mai ajuns să spun.

Le-am purtat (una dintre perechi) la o nuntă-botez-petrecere. A fost așa, o chestie mai neconvențională, un 3 în 1, cum ar veni. Eveniment la care am fost cu cei mici după mine, vorba vine după mine, de fapt am fost cu amândoi pe mine.  Adică unul mai mereu în brațe și celălalt oarecum agățat de un picior de-al meu. Deci o adevărată provocare pentru niște botine cu un toc halucinant. Culmea este că au rezistat. Și că nu m-am simțit într-un permanent pericol de-a-mi frânge gâtul ci chiar am pășit firesc și în largul meu. Unde mai pui că flecurile au rămas perfect intacte, iar de obicei, la pantofii cu toc, ele sunt primele care se resimt, chiar și după o purtare superficială. Iar acum, scriind despre ele, îmi dau seama că pe undeva am intuit că sunt safe la purtat, adică nu am plecat la sindrofie cu o pereche de pantofi de rezervă, pentru ipoteza – destul de probabilă, având în vedere cât de puțini bani am dat! – în care mi s-ar fi rupt tocul sau talpa sau mi-ar fi ieșit degetele prin țesătură sau aș fi obosit sau cine știe ce altceva. Sau toate la un loc, după cum mă avertizase cineva…

image

Deci, în continuare, botinele mele sunt un succes. Cel puțin perechea pe care am purtat-o. Pentru cealaltă, încă nu garantez. Iar dacă tot am făcut o asemenea afacere am zis să-mi mai arunc un ochi pe site, dacă tot e vremea cadourilor, cine știe ce-mi mai tună prin cap. Și m-am decis pentru așa ceva: o pereche de ghete din piele naturală în culori de albinuță, se potrivesc minunat cu niște rochii pe care le am, apoi, ta-daaam, pentru că nu pot rezista unor anumite culori, o altă pereche de botine, cu tocul la fel de înalt ca și cele deja încercate, doar că subțire (trag speranță că mă voi descurca!), plus o pereche de pantofi tot pe-același calapod ca și botinele, la care m-au topit funda și combinația impecabilă de gri – crem – lila.

(“Elegantly wasted – you could be right
Feels right, feels right”)

ghete sp

botine sppantofi sp

Pourquoi pas?

Am mai povestit aici pe blog cum, într-o zi, prin forța împrejurărilor, am ajuns pe un site de încălțăminte de unde mi-am și comandat chiar atunci, pe loc, două perechi de botine, neavând niciun pic din rezerva pe care o am în mod normal când vine vorba de a-mi cumpăra încălțăminte fără a o și atinge și proba. Ei bine botinele comandate atunci au fost o alegere genială, le-am și purtat între timp și am avut surpriza să descopăr că au un calapod extraordinar de comod, având în vedere forma… Și dimensiunile! Ca să nu mai adaug și faptul că piciorul meu se dezobișnuise de mult timp cu așa ceva.

Cum ar veni, am devenit mai încrezătoare când vine vorba de shopping-ul online. Iar azi, din lipsă de idei și de chef pentru chestii înălțătoare cum îmi place să pretind și să cred că fac, mi-am ales niște spielhosen budigăi  ștrampi  yoga pants pantaloni stretch care arată… așa. Well, pourquoi pas?

pantaloni stretchpantaloni stretch 2

În rest, pe-același site, înțesat cu fuste, rochii, bluze mai mult sau mai putin elegante, pulovere casual, tot felul de jachete de dama, lenjerie, costume de baie, poșete de zi și de noapte și o mie de chestii asemenea, nimic interesant.

Revenind așadar la ‘les boudigues’ și de ce i-am ales pe aceia și nu alții, n-aș putea explica. Probabil se potrivesc cu alte chestii de la mine din dulap. Și cu ce am prin pantofar. Și cu picioarele mele frumoase. Frumoase invers proporțional cu modestia mea. Și cu noul meu stil. Mai monocrom și dramatic, așa…

***

Peste câteva zile, după ce îmi ajung, voi edita. Și împărtăși impresii. Despre cum și cât de purtabili sunt. Și dacă într-adevăr îi voi purta.

***

Later edit, așa cum promiteam. Au venit ‘les boudigues’ și par faini. În loc de cei cu bandă transparentă am luat până la urmă unii perforați, din motive de mărime (n-aveau S, S de la mine, Superwoman de mărimea Super-tânțar). Interesanți, cel puțin așa, trași pe mână, primul contact… Vom vedea.

image

Animal print, primul pas

Despre încălțămintea de la kalapod am mai scris aici pe blog dar, deși îmi propusesem să încerc ceva de la ei, cum ar fi încălțăminte pentru copiii-mei-stricători-de-orice-prin-parc, până acum n-am făcut-o. Astăzi însă, cu gândul la niște papucei de cumpărat, mi-am zis că n-ar fi rău să-mi arunc o privire și pe acolo, la ce-am văzut data trecută sigur au vreo ofertă interesantă, cum ar fi cizme ieftine pentru copii și de ce nu, niște cizme de dama haioase pentru mine. Tot pentru parc.

Și tot navigând printre cizmulițe negre Baby și Lollipop am dat peste ceva ce m-a intrigat. Am văzut și văd mereu prin parc multe fetițe ce n-au nici un an dar sunt încălțate cu UGG (originale sau fake, cum se nimerește) și îmbrăcate în tot felul de chestii asemănătoare cu cele purtate de mamele lor (sau cum le-ar plăcea lor să poarte, de la pantaloni strech și până la ștrampi dantelați) dar animal print pentru copilițe chiar nu-mi imaginam că ar fi de purtat! Lăsând la o parte prezidențialele și imaginea Elenei Udrea care e “bună” pentru educație, mediu și agricultură și ce-o mai fi dar mai ales “bună” atunci când se îmbracă în leopard, eu (și noi ca familie de vegetarieni aproape vegani) avem o abordare animal friendly, în general. Adică blănița animalului e frumoasă pe el și nu ca imitație de imprimeu, oare nu e mai bine așa? Adică de la animal print-ul de pe haine, încălțăminte și ciorapi nu mai e decât un pas până la cel veritabil, ceea ce înseamnă, din nou, alimentarea ideii de exploatare a teoretic inferiorului regn animal…

În fine… Nu mai insist aici, până la urmă sunt și eu îndrăgostită de încălțămintea și accesoriile din piele, dar un buzz de conștientizare e mereu necesar. Îmi văd deci de căutarea mea, de-acum pe pagina cu articole pentru cei mari unde văd ceva ce mi-ar plăcea: niște cizme albastre interesante ce-mi amintesc de filmele SF și de ideea de spațiu ce trebuie păstrat necontaminat. Apoi mi-arunc, din politețe față de soț, o privire și pe pagina cu cizme de barbati. Nehotărâtă însă, mi-i îmbrac și încalț pe cei mici cu ce-avem deja și pornim, veseli, să hrănim porumbeii din parc.

Antropología de la muerte

Luni. Dimineața. Având în minte Doors și nothing left to do but run, run, run…

Sună curierul. Vine comanda. Întreb plictisită care comandă. De la superpantofi. Aaaaaa, păi așa spuneți. Să vină! Mă activez. Orice diversiune e binevenită. Și sunt și foarte curioasă.

Ajunge, desfac. Și reconfirm ceea ce spusesem deja: sunt suuuuuuuper fantastice botinele astea!!! De la cutiile colorate și felul în care fiecare botină e ambalată separat și până la felul în care arată ele în sine! Dacă sunt și comode și nu se rup la purtare, devine foarte probabil să-mi schimb preferințele în materie de încălțăminte și locul din care mi-o voi cumpăra!

Sunt superficială? Nu. Se cheamă… antropología de la muerte.

image

image

Miniprix, dragostea mea…

Hainele mele preferate sunt, au fost și vor fi mereu rochiile. Oricât de des m-aș îmbrăca în pantaloni, dacă sunt într-un magazin, tot cu umerașele cu rochii cochetez mai întâi. Cred că abia în studenție le-am descoperit, până atunci, adolescența îmi fusese marcată de blugi. Rupți. Și de tricouri negre și de bocanci.

Și-mi amintesc perfect cum între două cursuri luam metroul de la Universitate special pentru a merge în Romană și a intra la Miniprix. Miniprix-ul de desupra de la McDonald’s, veșnic aglomerat, cu cozi la cabinele de probă dar de unde îmi alegeam cele mai frumoase haine și care se potriveau de minune nu numai cu stilul meu ci și cu ne-ieșitul din comun buget lunar.

Ce vremuri… Le-am prelungit și după absolvire și, pe vremea când lucram în spate la Inter, pe post de jurist ce-și rupe coatele deprinzând chichițele practice ale dreptului comercial, tot de acolo îmi cumpăram hainele. Îmi permiteam deja cu totul altceva dar… old habits die hard. Sau poate mă motivau și reducerile la rochii pe care le prindeam mai mereu. Și faptul ca jachetele de femei pe care le găseam erau destul de fancy pentru a-mi face colegele corporatiste să moară de necaz. Iar în mintea mea de atunci, asta însemna ceva!

Mă gândesc acum că Miniprix-ul studenției mele și al primilor ani de workaholic e pentru mine cam cum e gustul înghețatei Napoca pentru îndrăgostiții de înghețata d’autrefois. Îl știam ca pe buzunarul meu, și la propriu și la figurat. Mi-am inițiat chiar și soțul în tainele lui, cărându-l după mine acolo, în sâmbetele când ieșeam de la Studio sau de la Patria și aveam chef de cheltuit aiurea investit niște bani. El n-a prins plăcerea pe care o aveam eu cumpărând de acolo, chit că și-a mai luat și el de-acolo câte un tricou sau vreo geaca pentru barbati, dar, dacă e să mă întrebe cineva pe mine ce părere am despre MP, zic clar că într-o vreme, demult, a fost dragostea mea…

Suuuuuuuuper botine!!!!

Ca să-mi fac “numărul” de articole cu temă impusă pe luna septembrie am văzut, complet lipsită de chef, că trebuie să intru pe un site care se cheamă superpantofi.

Și cum și așa nu aveam dispoziția necesară pentru a scrie despre botine de dama m-am descurajat și mai tare văzând că, parcă în ciuda mea, se mai și cheamă “superpantofi”. Mda, super – super pantofi, sunt convinsă…

Dar intru, doar na, distracția e distracție dar contractul se cheamă contract. Intru și…. fac ochii mari!

Păi oameni buni, anumite chestii de-acolo sunt sen-za-țio-na-le!!! Ce spuneam eu acum ceva vreme aici pe blog, că mie nu îmi plac botinele ieftine, că eu sunt fan piele și că nu-mi trebuie nimic ecologic și artificial?! Doar la o primă vedere am pus ochii pe două perechi, pe care tot azi mi le și comand!

O pereche, vernil cu turcoaz. Talpă platformă, my kind! Superbe. Clar mi le iau! Nu bag mâna în foc pentru îmbinări și pentru comoditatea calapodului, dar la cât costă acum, se poate spune că și dacă în realitate sunt dezastruoase, tot n-am nimic de pierdut!

botine platforma

Cealaltă pereche, botine cu toc. Toc din lemn, din imitație de lemn, nu am habar, cert este că ador și imprimeul și culorile și forma și șireturile și absolut tot la ele!!! Cranii și trandafiri verzi la mine în picioare vreau, vreau!! Nu sunt foarte sigură că mă voi descurca mergând pe stradă cu o grămadă de centimetri în plus, va trebui să-mi reamintesc de postura de divă corporatistă urcată pe tocuri până la cer, dar pentru asemenea imagine, mă sacrific în mod clar!

botine toc

Și gata acum, ca să purced să comand! Revin cu impresiile săptămâna viitoare, când probabil îmi vor ajunge. Moment când sper să nu-mi retrag tot entuziasmul mai sus exprimat! :-D

***

(later edit) Au venit botinele! Primele impresii, aici.

Tot despre…

Cred că am bătut luna asta recordurile la cât am vorbit despre încălțăminte. Despre ce ne cumpărăm, de unde, cu câți bani, de ce de acolo și de ce nu din altă parte, etc. Cizme de toamna si de iarna, incaltaminte pentru copii, n site-uri vizitate, n variante.

De ce le-aș cumpăra online nu știu foarte clar. Poate din rațiuni de timp și de comoditate. E un pic greu (a se citit “foarte greu”) să mergem cu cei mici la cumpărături. Nu au răbdare, se plictisesc, nu stau la probat, aleargă, se ascund, trebuie prinși la scările rulante, la lifturi, la praguri, la trepte, la uși glisante și desigur trebuie preîntâmpinate o grămadă de alte pericole gen împiedicat în propriile șireturi, în propriile picioare, propriile haine, mâini, unul de celălalt, și, să nu uităm desigur de foame, de sete, pipi, de cealaltă problemă, de oboseală, de nervișori, de somn…

Deci azi, kalapod.ro. Încălțăminte pentru orice buzunar, chiar și pentru cel mai mic. Transport gratuit la orice comandă – fain aici, în rest, dacă nu bifezi cel puțin 100, mai adaugi vreo 25% din preț – plata la livrare și nu neapărat cu card, retur gratuit, livrare și-n weekend, un concept denumit „comerț în favoarea intereselor” noastre, de cumpărători și ambiții de spargere a tiparelor “cu care aproape ne-am obișnuit”.

Obișnuit, neobișnuit, cert este că pentru cei mici aș lua chestii de-aici. Teniși haioși au, plus cizmulițe, ghetuțe, toate la prețuri de-a dreptul indecente și numai bune pentru stricat, pe bandă rulantă, la groapa de nisip, prin bălți și prin parc. Așadar, rămâne de încercat.