A fost odată un om

De fapt, a fost odată o cutie. Sau mai bine aşa: “A fost odată o cutie care era a unui om care ştia să viseze atât de frumos”. Şi în cutie erau câteva lucruri, o bluză gri, nişte şosete la fel de gri, un elastic negru, câteva bețe de scorțişoară, un pachet de gumă, de-acum gol, pentru că de-atât fusese nevoie, de un pachet, şi de fapt nici măcar de toate lamele de gumă din el, alte câteva pungi goale, dar pline de înțeles, nişte măsuri de bucătărie, prinse pe un inel, prea mare pentru a fi purtat pe deget, cu dragoste, şi prea mic pentru încheietura mâinii, unde ar fi fost purtat la fel, şi… cam atât. Erau doar câteva lucruri într-o cutie mică dar cât, oh, cât de plină de sens. Din când în când omul le scotea, privea, apoi ținându-le strâns, închidea ochii şi, aşa cum dai pagină după pagină într-o carte, aşa dădea sens după sens şi acolo unde sensurile se terminau, construia, dădea culoare şi închis acolo, printre visele lui, se strângea în sine cât să încapă şi el, să încapă şi el în cutiuța aceea, aproape goală de lucruri dar atât de plină de imagini şi sens. Şi mai era ceva ce omul ducea cu el şi lua în cutie în lungile lui visări, mai era o foaie pe care fuseseră scrise, abrupt, toate literele din alfabet. De câte ori le văzuse cu ochiul minții, fiecare buclă, fiecare linie în sus, coborâtă, apoi din nou, erau cuvinte formate dar care nu mai contau, era de fapt un desen, o înşiruire de semne care doar pentru el ar fi putut avea… sens. Sens aşa cum avea elasticul negru. Sens aşa cum aveau pungile goale.

A fost odată un om.

De sus în jos

Etajul 10. Eu. Scrum de ţigară pe jos și o cutie, semn că tocmai a fumat un vecin. Si doamnele care îmi spun de … (să fie deja 10 ani?) cum e pe-afară. Mereu e-n sensul rău. “Plouă, să știţi.” Nu-i nimic.” “E cumplit de cald.” “Ei, mulţumesc, mă descurc.” “Bate tare vântul.” “E ok…”. Niciodată nu e “o vreme splendidă, atât de frumos încât mergeţi cu încredere și nu vă grăbiţi să veniţi”. Etajul 9. Mobilă scoasă pe hol și un covoraș care ajunge până în zona treptelor. Și pe care-l evit. A stat un câine pe el, ani la rând. Gipsy îl chema. Un câine mare, fără un ochi, blând. Mereu urca un etaj când mă auzea că plec sau că vin. Se lungea pe jos și aștepta. Nu să-i dau ceva de mâncare ci să-i zic “Ce faci Gipsy?”… dădea din coadă și se uita la mine. Cu ochiul lui. Blând, atât de blând, bun. Etajul 8. Calendarul. Mereu la zi. Și liniște. E un etaj unde nu sunt copii. Și nici oameni mari. Nu știu. Etajul 7. Mâncare. Mereu miroase a mâncare aici. Mâncare bună, cu sos, după una din uși se face ostropel, se fac ardei umpluţi. Mi-e poftă oricum. Etajul 6. Alarma. Ora 7 dimineaţa, e un ceas care sună. Ora 10 seara, sună. O vreme m-am întrebat dacă a murit cineva. A murit prin somn și alarma n-a mai fost cine-o opri. M-am gândit că după câteva zile, dacă nu se va nimeri cineva într-o vizită, se va simţi. Pe hol. Miros. Dar nu. Sau poate se simte dar nu reușesc eu să disting. Ardeii umpluţi de la 7, știu. Etajul 5. Caţelul care latră și daca respir. Cum o fi? Cum o fi pentru cei care-l au? Să te trezești cu noaptea-n cap pentru că pe covorașul de la intrare s-a oprit un gândac. Unul mic-mic. Sau pentru că are cineva tren noaptea și pune valize în lift. 6, 5, 6, 5. Alarma. Căţelul. Alarma. Căţelul. Fac un efort ca să nu respir. Etajul 4. Posterul pe care scrie că un copil înfofolit e un copil bolnav. Hârtie îngălbenită și o mămică din aceea ca-n cărţile de îngrijire ale mamei. Femei din anii ’70, apretate, cochete, coafate chiar și când întind haine la soare. Și un copilaș bucălat, genul acela care poate fi și o fetiţă dar și un băiat. (Ce scria prin carţile mamei…? A, să ne clătim părul cu apă de ploaie. Și de măștile din castravete. Și albuș. De bicarbonat. Și de pulverizarea de bere pe păr, pe post de fixativ. Etc.) Etajul 3. Aici nu e niciodată nimic. Jumătatea etajului 8, îmi dau seama scriind. Etajul 2. Mizerie. Semi-întuneric. Nu îmi place niciodată aici. Etajul 1. Oameni binevoitori și un apartament cu un perete tapetat cu o imagine de la mare. Niște palmieri, nisip. Îmi place la ei, îi știu. Parter. Afară. Trag aer adânc în piept dar e la fel de cald ca și sus.

atât de cald

atât de cald încât încât într-un termometru din acela cum ne punea bunica la subraţ liniuţa roșie ar urca într-o clipită până la capăt si mercurul ar exploda atât de cald încât pun o cană de apă și torn încă una în aceeași cană și apa se revarsă pe jos pentru că din prima am fost sigură c-am băut dar nu am băut atât de cald încât îmi prind părul într-un elastic, sus, atât de cald încât apa rece bocnă face pe piele ssfffrrrrrr, atât de cald încât pe dozatorul de cafea de la Marian acolo unde scrie “insert coin” literele se scurg

5 iunie an de an

5 versuri într-un limerick

5 simţuri, până la Rudolf Steiner

5 colţuri la o stea desenată

5 personaje principale în Clerks

Take five, scris în metrică de 5/4

5 în compunerea omului vitruvian

5 componente egale în litera H

5 pentru pitagoreica nuntă dintre pământ și rai

5 embleme în Star Wars

5 petale la floricica de nu-mă-uita

1 singur soare în sistemul solar

Care aș vrea să fie superputerea mea?

Știu. Dacă ar veni un magician și mi-ar spune că-mi poate da o superputere aș cere-o pe cea care face ca atunci când pun capul sub pernă toate gândurile triste și tăvălite prin zahăr 80% din timp să nu se prefacă și-vis. Gretel să locuiască liniștită-n casa de turtă dulce măcar noaptea, fără teamă de vrăjitoare (subst. pl. fem.) și de nimic.

… printre mult ascultate

“Jolene, Jolene, Jolene, Jolene / I’m begging of you please don’t take my man / Jolene, Jolene, Jolene, Jolene / Please don’t take him just because you can / Your beauty is beyond compare… / Your smile is like a breath of spring / Your voice is soft like summer rain / And I cannot compete with you, Jolene… / He talks about you in his sleep / There’s nothing I can do to keep / From crying when he calls your name, Jolene / And I can easily understand / How you could easily take my man / But you don’t know what he means to me, Jolene… Jolene, Jolene, Jolene, Jolene / You could have your choice of men / But I could never love again / He’s the only one for me, Jolene…”