Cât de greu poate fi?

Cât de greu poate fi să-mi găsesc un job care să le îmbine pe următoarele toate: să fie nu foarte departe de grădiniță și de școală, undeva la mijloc dacă se poate, să îmi permită patru luni de vacanţă pe an, tot atât cât au și copiii, ca să nu fiu nevoită să-i las la școli de vară sau cu un străin măcar în perioadele care, mă gândesc că nu întâmplător, se cheamă “VACANŢĂ”, un job unde să găsesc înțelegere și de la care să pot lipsi cât mi-s copiii bolnavi, unul care să nu presupună să lucrez în weekend sau de la care să plec la ore din noapte (se cheamă “eficienţă” și în general e condiţionată de a nu depinde de ceilalţi…), unul unde să am colegi care sunt acolo ca să muncească în respect faţă de ceilalţi (acei ceilalţi care încearcă să fie eficienţi, exact) și cu simţ de răspundere faţă de munca lor, cumulativ dacă se poate, unul care să mă lase să-mi pun nestingherită creativitatea la joacă (da, știu, un job bine plătit nu presupune să-ţi ţii animată full-time hora de zâne înaripate ci să faci ceea ce E NEVOIE să faci și dacă ești, să zicem acum, sub influenţa momentului, Jeremy Clarkson), unul care să fie plătit nu bine (era doar un fel de-a spune mai adineauri) dar cât să-mi acopere stilul strictului necesar, pentru că eu, asemenea lui Baloo, am acest dar, unul la care să mă duc cu entuziasm și de la care să mă întorc încântată, unul unde să nu trebuiască să mă îmbrac de parcă merg la paradă, unul care să nu impună cursuri care costă cât a locui luni la rând pe rivieră în Franţa (pentru că, n.b., nu înseamnă nimic dacă poţi găsi de unul singur unghiul potrivit și lumina pentru o poză frumoasă sau dacă poţi face yoga mai bine decât Patanjali), un job care… să-mi placă (nu, nu cu ședinţe, nu cu e-mail-uri fără noimă, nu cu dead-ends, d-lines și cu rapoarte)?

(Bănuiam eu.)

Vegan, dar nu din considerente morale

Îndată se împlinește un an de când am trecut la o dietă vegană.

Uitându-mă înapoi, îmi dau seama că nu a fost nimic care să prevestească schimbarea, dacă era să mă întrebe cineva care e mâncarea mea preferată aș fi spus, fără nicio secundă de ezitare, sarmalele. Urmate îndeaproape de ardeii umpluți și de piftie (n.t. “răcituri”).

Deci nu am devenit vegană din respect pentru viața necuvântătoarelor, glumele de Paște cu mielul (din drob) care avea niște ochi atât de blânzi m-au făcut mereu să râd și-n niciun caz să compătimesc biata făptură… așa că dacă nu mai mănânc nici carne, nici lactate, e pur și simplu pentru că am ajuns la concluzia că așa e mai bine pentru corp. Punct.

Și ca dovadă a alegerii mele bazate pe rezultat și nu pe considerente morale, eu, spre deosebire de semenii mei într-ale obiceiurilor alimentare, port cu plăcere tot ce-nseamnă piele: așadar, vă rog, arătați-mi pantaloni, curele și încălțăminte marcate cu “genuine leather”, și veți vedea doi ochi sclipind fermecați!

Piele ecologică? Cizme de dama ieftine? Da, le știu, dar… nu mulțumesc! Accidental dau peste niște botine cu toc gros, de-un verde intens, superbe, n-am ce spune, dar tot merg mai departe în încăpățânarea mea… Pielea e piele, iată părerea mea. Și nu cred că vreodată vreo gheata de femeie, oricât de frumos și de bine lucrată, m-ar putea face să renunț la textura de natural, tăbăcit, întors, în favoarea surogatului încărcat de noblețe și croit cam pentru orice buzunar…

Sunt un vegan atipic, știu, da. Ce m-ar putea scuza oare, în afară de firescul apetit pentru… natural?

Se pleacă în concediu, lucrăm doar programările!

Când ai nevoie de un notar, lucrurile se petrec astfel: mergi, fără să suni în prealabil, la biroul pe care l-ai tot văzut în drum spre casă. Mergi la orele prânzului ca să fii sigur că nimerești în timpul programului. Mergi azi, suni la interfon, nu răspunde nimeni… Mergi și mâine, este aproape și nu te deranjează. Iar nu răspunde nimeni, așadar cauți pe internet un număr de telefon și suni, poate nu e funcțional interfonul, deși este evident că funcționează… Nici la telefon nu răspunde nimeni. Bun. Renunți. Dai căutare pe google, notari publici din sector, găsești un birou cât mai aproape. De data aceasta suni direct, te bucuri că-ți și răspunde cineva, spui despre ce este vorba dar ți se răspunde că abia peste două zile se poate face “docomentul”, deoarece doamna notar abia atunci va fi la birou. Bun și atunci. Întrebi care sunt actele pe care va fi nevoie să prezinți, le notezi, mulțumesc-mulțumesc. Dai sfoară în țară să fie trimise actele. Vin actele. Te prezinți la birou, după ce ai mai sunat o dată ca să te asiguri că nu vor fi probleme.

Intri sfios, spui despre ce este vorba. Vă rog să luați loc și să așteptați. Iei loc. Și aștepți… Timp în care unul tot explică ceva despre o casă, pe care vrea să o vândă urgent, asculți cu o ureche, nu te interesează subiectul. Intră o doamnă care spune că vrea să legalizeze niște copii. În doi timpi și trei mișcări, i se recomandă să încerce în altă parte, doamna notar lipsește momentan iar când va reveni, va sta doar pentru un sfert de oră. Poftim? Cum adică… lipsește…? – întrebi pierdut, cu ochii la ceas, deja stai de ceva vreme și mai ai și alte lucruri de făcut… Secretara nu te bagă în seamă, fiind prea preocupată să scape de legalizarea inoportună. Pleacă doamna cu copiile, secretara explică doct: Se pleacă în concediu, lucrăm doar programările! Bun. Tu ai programare, deci te liniștești. Pleacă domnul cu casa, cu indicația să revină peste două săptămâni. Vine doamna notar.

Haideți să vedem despre ce este vorba! Scoți actele despre care ți s-a spus că vei avea nevoie. Sunt duse la doamna notar pentru analiză, se revine din biroul ei cu o întrebare. Halucinantă. Aveți și certificatul de căsătorie? Stupoare. Păi am vorbit la telefon și nu mi s-a spus de așa ceva! Vreau să dau o împuternicire, care-i legătura cu… căsătoria? Ți se explică că s-a schimbat legea și că nu se poate fără. Este ora 14,45 iar doamna notar pleacă la 15. Trecute-fix. Pui mâna pe telefon și trimiți soțul (acel soț consemnat să stea cu copiii în mașină, că deh, nu poți intra cu copiii, din motive lesne de înțeles…) să aducă țidula. Nu este timp să o aducă fizic, dar ți se spune că este suficient să trimită o poză pe mail. Bun, soțul dă fuga, noroc că biroul este aproape de casă, face poză, trimite. Doamnele confirmă primirea, se întocmește mult-doritul document și ți se aduce, pentru ca tu, muritorul de rând, să verifici acuratețea datelor. Verifici cifră cu cifră CNP-urile, seriile de buletin trecute, doamna notar levitează spre ușa de ieșire, e ora de plecare, gata, și-a făcut datoria, tu confirmi că datele sunt corect consemnate, ea oricum știe acest lucru, deoarece a semnat deja, nu-i așa?

Te relaxezi. Pentru câteva clipe, deoarece secretara spune că acea poză nu s-a printat prea bine și că este nevoie și de o copie fizică a documentului pozat și trimis pe mail. Pui iar mâna pe telefon, să vină soțul cu hârtia… Între timp completezi o cerere, cerere în care soliciți… ceea ce deja s-a scris în procură! Logica lucrurilor? Nu mai contează… În timp ce înșiri pe hârtie ceea ce este deja scris în procură, realizezi că nu cuprinde tot ceea ce ai vrut… Vine soțul și exclamă Păi o împuternicire de-aia generală ne-ar fi fost mai de folos! Intervine secretara asigurându-ne că din cele generale oricum nu se mai fac. Normal, toată lumea câștigă – nimeni nu poate abuza în baza unui mandat general iar taxele notariale se percep ori de câte ori este nevoie ca cineva să facă ceva – orice – în numele tău…

***

Bun, și-acum pe scurt, despre ceea ce presupune întocmirea unei hârtii la notar: drumuri inutile, telefoane inutile, timp pierdut așteptând ca notarul să vină la birou – în timpul orelor de program cel puțin, o logică “impecabilă” a lucrurilor și, desigur, bani dați pentru hârtii verificate pe fugă, în cele două-trei minute de dinainte de ora 15. Trecute-fix…

notar

SCRIU ARTICOL – 150 EUR

În timp ce Valentin deja își încheie articolul pe temă dată, eu citesc pentru a zecea oară următoarele rânduri: BizCaf.ro, site-ul de anunțuri gratuite locale special creat pentru a ajuta utilizatorii să vândă si să cumpere local produse sau să își ofere serviciile repede și ușor, dorește să afle despre prima voastră experiență, atât în calitate de vânzător, cât și de cumpărător, cu site-urile de anunțuri gratuite. Scrie pe blogul tău despre prima experiență amuzantă/interesantă pe care ai avut-o cumpărând sau vânzând un produs prin intermediul unui site de anunțuri gratuite.

Din lipsă de idei, intru pe anunțurile de București, unde citesc despre un jurist care se pricepe la redactare documente și-și dorește o colaborare sau chiar o angajare, despre un apartament de două camere, cu aer condiționat, zugrăvit, ușă metalică, termopane, care costă 39 000 euro, despre un decantor de ceară tradițională (poate-mi deschid un salon…), despre un producător de hrană vie pentru animale insectivore, gen reptile gecko, agame, țestoase, cameleoni, dragoni, salamandre, tarantule, broaște, șopârle, axolot, etc….

Ce-i aia axolot, nu am curiozitatea să caut pe Google, dar, ca idee, nu pare ceva complicat ceea ce face omul pentru a-și câștiga banii… crește un gândăcel, ba chiar și-un viermișor… cu-n stomac tare se fac bani buni din așa ceva!

Complicat însă mi se pare ce trebuie să fac eu pentru a câștiga 150 de euro… Să scriu un articol despre prima experiență amuzantă/interesantă pe care am avut-o cumpărând sau vânzând un produs prin intermediul unui site de anunțuri gratuite  nu prea am cum, nici n-am vândut și nici nu am cumpărat… dar hai să-ncerc să scriu despre ceva ce-am vrut să primesc gratis de pe un site de anunțuri gratuite!

***

La începuturile acestui blog, când obiectivul principal era acela de a scăpa de toate lucrurile inutile din casă, am intrat pe cel mai cunoscut site cu lucruri gratis pentru a vedea cum decurg lucrurile pe acolo.

Mi-a plăcut ideea lor și felul cum au pus lucrurile cap la cap pentru a reuni  oameni care dau chestii cu oameni care au nevoie de ele, cum printr-un mecanism foarte simplu ceea ce unul nu vrea îl poate face fericit pe altul.

Navigând atunci alandala printre haine, cărți, pantofi, șuruburi de toaletă (nu, nu este o glumă!), mi-au căzut ochii pe o bluză.

Eu, cea care scotea din casă haine, îmi doream acum cu disperare o bluză cu, atenție, PAIETE – eu nu am purtat în viața mea ceva cu paiete! – și de un albastru… infinit – albastru e una dintre culorile în care eu una chiar nu mă îmbrac!

Mi-am făcut cont, m-am înscris pentru haină…

3 5

Am așteptat cu înfrigurare desemnarea câștigătoarei, timp în care am visat bluza, m-am imaginat îmbrăcată cu ea…

Dar n-a fost să fie… ar fi fost probabil prea ironic…!

Haine. Lucruri. Servicii. Cerem, primim… În concluzie și, desigur, complet hazardat, spun: VREAU SĂ CÂȘTIG CEI 150 DE EURO!!!! :-)

Cum a fost prima dată?

Ne-am cunoscut în 2006. Nu mai atinsesem una ca ea până atunci. Sincer să fiu, nu mai pusesem mâna pe niciuna alta până atunci. La școală doar, dar asta nu se pune, nimic serios.

Eram de trei săptămâni împreună și încă îmi era teamă să o scot în oraș, să o ating măcar. Până într-o seară când am primit vizita unui prieten.

– Dacă ție ți-e teamă, o scot eu! mi-a spus.

– Nu, hai că o fac eu! am spus pe un ton nu tocmai hotărât.

A fost bine, nu cum mă așteptam, doar acceptabil. Era destul de nervoasă iar eu nu eram obișnuit cu așa ceva.

După vreo trei ani, când tocmai începusem să ne cunoaștem mai bine, m-a lăsat. Brusc, fără preaviz. M-a lăsat în stradă. M-a făcut de râs. M-a lăsat ziua în amiaza mare, în Piața Presei Libere, în văzul și amuzamentul tuturor. N-a mai vrut. Am rugat-o, am implorat-o. Nu și nu! M-am certat cu cei care mă înjurau că nu știu să mă port cu ea. După câteva minute bune, am reușit să discutăm mai calm pe un trotuar, la umbră. Mi-am dat seama că nu vom avea niciun viitor împreună. I-am spus adio pe o bucată de hârtie ce-o aveam la mine.

N-am putut să stau prea mult fără și după nici o lună eram în compania uneia mai tinere, mai zvelte, dar cam ușuratică și cheltuitoare. Din cauza ei era să am de-a face și cu poliția. Mă împingea să fac lucruri nebunești. Într-o zi am fost invitați la ai ei iar la plecare m-au rugat să o las o noapte acolo. M-am întors după ea a doua zi. Era schimbată. Mergea ciudat. Am observat asta și în următoarele săptămâni, dar nu se putea discuta cu ea. Mă gândeam să îi întreb pe ai ei, dar îmi era teamă, mai ales că simțeam o complicitate. Am continuat așa, dar ceva nu era în regulă cu ea. Până într-o zi când vecinul meu îmi spune “Felicitări! Când vine pe lume?”.

Am dus-o imediat la ai ei și am avut cu toții o discuție. I-am întrebat ce s-a întâmplat atunci. Ea tăcea iar ei dădeau vina pe mine, că n-am știut să mă port, că aș fi lovit-o, că n-am fost atent… Nimic adevărat din toate astea, așa că am luat decizia să o părăsesc.

Acum sunt cu alta, frumoasă tare. De nici doi ani nu suntem împreună, dar mi-a făcut figura de vreo trei ori, iarna, pe un ger cumplit, vara, când ne întorceam de la mare și într-o noapte, anulându-mi astfel tot programul de a doua zi. Dar nu mă mai supăr. De fiecare dată când are toane, am o alta de rezervă.

Scriind aceste rânduri, ar trebui să recunosc că pe undeva am avut și eu o vină. Prima nu a vrut să mă lase, am aflat asta când deja era a altuia. Draga de ea nu mai avea benzină,  pana prostului, cum se spune pe la noi. Sigur nu m-ar fi făcut de rușine exact în giratoriul din Piața Presei. Pe biletul pe care i-l lăsasem pe parbriz scrisesem scurt, VÂND OPEL – 3000 EUR.

Opel Astra G_1 Opel Astra G_2 Opel Astra G_3

În cazul celei de-a doua, la fel, poate că nu m-am purtat cum trebuie, însă am o îndoială că gâlma aceea de pe cauciuc nu cumva apăruse în ziua în care a trebuit să o las la ai ei, în service fiind rechemat. Am vândut-o postând două anunțuri, unul cu plată prin SMS și unul pe un site cu anunțuri gratuite. Am vândut-o primului care m-a sunat. Văzuse anunțul pentru care nu plătisem.

Opel Astra H_5 Opel Astra H_3 Opel Astra H_4

Actuala este o mașină frumoasă, spațioasă, puternică și deși mă lasă când mi-e lumea mai dragă, calul de dar nu se caută la dinți. Și nici bilet nu-i pot pune.

VW2 (1) VW2 (2)

Loc de dat cu capul

În orice casă ar trebui să existe un loc de dat cu capul. Bloc comunist sau vilă construită pe mal de lac, un loc de dat cu capul este cheia confortului psihic al întregii familii. Oricărui designer de interioare i se solicită chestii precum ar fi locul tabloului cu tema abstracto-futuristă, amenajarea bucătariei într-o manieră care, desigur, favorizează mâncatul la restaurant, locul cabinei de duș feng-shui poziționată față de coșul de gunoi, amenajarea șemineului astfel încât să nu perturbe privitul la smart-TV… Dar nene, oare chiar nimeni nu se preocupă de amenajarea unui loc de dat cu capul?!

Lucrurile evoluează așa: simți că se apropie starea de “grație”. Pentru că ai noțiuni de managiuire a stărilor de furie, numeri până la 10. De mai multe ori. Nu merge, așa că apelezi la niște amintiri frumoase. Nu funcționează, deci treci la stropitul feței cu nițică apă rece. Capul e tot în flăcări, pielea face un fâsssss prelung. Suni pe cineva, doar-doar va rezona cu starea ta. Dacă însă se nimerește să nu raspundă, este începutul. Sfârșitului.

Pentru aceste momente de glorie, locul de dat cu capul este cea mai bună soluție. Soțul nu-i vinovat că soția din telenovela x a fost înșelată, lucru care cumulat cu mâncarea care s-a ars în cuptor și copilul care brusc și-a amintit că atunci când avea 3 ani a pierdut o jucarie, creează premisele unei explozii. Iar soția sigur nu este cauza felului lamentabil în care joacă Steaua, fapt care pus cap la cap cu frigiderul care nu mai are bere și vestea proastă tocmai primită de la un coleg de serviciu, fac motoarele să se tureze.

În concluzie, nu vă bateți cap în cap. Amenajați și folosiți cu încredere un loc de dat cu capul. Dacă aveți acceași stare în același timp, trageți la sorti cine începe…

Elogiu măgarului

Când se vorbește pe la colțuri despre un CEO care e pe picior de plecare, sigur va zice cineva eeeehhhh, l-au prins făcând măgării… Când fata se supără pe băiat pentru că i-a dat două bomboane colegei de cameră iar ei doar una, i-aruncă în față cuvintele ești un măgar!

În DEX, zice-se despre măgar: epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic. Figurat vorbind, un om prost crescut. Elevii care-s coada clasei sunt măgarii clasei, desigur.

Descrierea fizică? Animal domestic care seamănă cu calul, dar mult mai mic și mai urît, cu urechi foarte luuuuuungi…

Și-acum să vorbim deschis.

  • Cară măgarul cât îi pui în spate? Cară! Se vaită? Nu.
  • Dacă una dintre poveri pică, animalul e de vină? Animalul, cum să nu, că-i năbădăios, nu că a fost legătura slabă… Pac un bici pe spate!
  • Vaca dă lapte. Ia bătaie? Nu!!! Măgarul cară. Ia bătaie? De la sine de-nțeles, doar nu e nimic nobil în ce face.
  • Lasă-l flămând, că nu moare.
  • Dacă nu moare, bate-l, că prea-i rezistent!
  • …iar dacă moare, oricum nu-i nicio pagubă…

Concluzia? Lăsați măgarii în pace. Ba chiar mai mult, învățați câte ceva de la ei!

Hai-hui, cu traista la plimbare

Pornesc val-vârtej, trântind de perete – ca un om civilizat ce sunt – ușa liftului, apoi buf-buf și ușa de la intrarea-n bloc, hei-rup căruciorul peste treptele de la intrare, când dau nas în nas cu un vecin, care, siderat, mă întreabă ce fac!

Cum ce fac, îi zic, mă grăbesc!

Omul cere din priviri și alte explicații, eu arunc o privire-n cărucior și-i spun: Îmi plimb poșeta preferată!

Hai-hui-cu-traista-la-plimbare

Mda… eu și glumele mele! :-D Copiii fiind deja fixați pe bancheta din spate a mașinii, căruciorul l-adusesm plin cu lucruri de dat, de jucat, de-mbrăcat… peste toate tronând POȘETA MEA PREFERATĂ.

Acum serios vorbind, ce, ea nu merită plimbată?!

Se asortează la orice. Deși este kaki, merge minunat cu albastru.

Hai-hui-cu-traista-la-plimbare

Deși este din denim, se potrivește cu diafanul triplu-voal.

Hai-hui-cu-traista-la-plimbare

Merge și cu șapca!

Hai-hui-cu-traista-la-plimbare

Tolerează orice conținut. De la crema de gălbenele la scutecul pampers, de la țidule de bancomat la bancnote mototlite, de la șervețele umede la punga de biscuiți, de la telefonul de dimensiuni considerabile la mănușile cu noroi ale unui poznaș.

***

Să recunoaștem. Un articol ce face apologia poșetei preferate nu este ceva de trecut cu vederea. Orice femeie care se respectă are o colecție impresionantă de poșete. De culori diferite, din materiale diferite, de dimensiuni diferite, cu mânere / toarte / barete diferite. Fiecare are rolul ei, fiecare se asortează la ceva, fiecare spune ceva. Viața unei femei este de neconceput fără un asemenea obiect. Poșeta / geanta nu mai este un lucru ce servește unui scop. A devenit un manifest, nu-i așa?

Mă mândresc și eu cu patru minunate exemplare. Le port cu ostentație, spânzurate pe diagonală, cădelnițându-le conținutul ce are mereu potențial de a face firimituri sau pete.

Hai-hui-cu-traista-la-plimbare

Sunt viitoare amintiri. Ele sau ce va rămâne din ele… ;-p

***

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea, invitată de … Reeija! (n.b. se citește “reia”, cu un e lung) ;-)

Hai-hui-cu-traista-la-plimbare
(Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013)

Best deal!

În așteptarea inspirației – ce pare-se că astăzi nu prea îmi dă târcoale – și a comentariilor cheie pentru articolul referitor la farmecul feminin, zic eu c-ar fi o idee bună să intru pe niște site-uri de îngrijire personală, modă și altele asemenea. Doar-doar se va produce declicul și voi putea da drumul tumultului de cuvinte…

Și uite-așa, în timp ce cel mic face zgomot bătând cu lingura de metal în piciorul-tot-din-metal al scăunelului de masă, câinele mănâncă tot ceea ce pică de sus, cel mare o inițiază pe nanny în tainele lego-ului, eu click, click, click...

best-deal1   best-deal2

O imagine aici, o idee colo, zău că mare-i grădina internet-ului! Și tot intrând eu de pe-un site pe altul, am realizat că timpul a cam trecut și că în nici două luni va veni momentul să mă reîntorc la serviciu… zi în care “gumarii” ce fac parte din rutina mea zilnică ar cam trebui înlocuiți cu ceva preferabil la fel de comod dar… mai stilish!

best-deal3

Și-am ochit așa ceva!!!

best-deal4

Prețul e chilipiristic, fiind pro-protecția animalelor mă încântă ideea de piele ecologică, talpa platformă este preferata mea în materie de încălțăminte, culoarea se potrivește cu niște lucruri ce mi-au rămas de dinainte de explozia kilogramelor, ei bine da, m-am hotărât, îi vreau!

Dar, ca orice femeie față în față cu reacțiunea ;-), nu mă pot opri… așadar click, click, click în continuare prin magazinul on-line proaspăt descoperit, ca să văd ce mi s-ar mai potrivi…

Și zău că-mi place ce găsesc! Haine faine, prețuri de-a dreptul decente, ei bine da, o mină de aur! Două exemple ar fi o rochie flu-flu și o bluză cu umărul gol…

best-deal5   best-deal6

Iar pentru 57 de lei, mai e și-un pulover care, în mod cert, este pe gustul (și bugetul) meu!

best-deal7

Dap, e clar, site-ul intră la mine în Favorites!

Pentru later study, căci acum zic și eu precum furnica: și-s grăbită, și-s grăbită, că mi-e casa ne-ngrijită… și copiii cer mâncare… știți voi! :-)))

En garde!

Într-una dintre cărțile recent cumpărate am găsit următoarele cuvinte:

Se poate să fiți chiar nostalgici în privința înfruntărilor și conflictelor care au existat între voi cu doar câteva luni înainte….

Cuvinte care mi-au amintit de niște replici dintr-un film văzut cândva: el și ea, tineri și foarte puțin liniștiți :-p, se despart, ea întâlnește pe cineva mai în vârstă, într-o zi apare fostul și dintr-o banală discuție ajung la o ceartă pe cinste. Tipul mai în vârstă își ia adio de la ea, cu cuvintele Voi vă iubiți. Dacă eu și soția mea ne-am fi certat așa, am fi fost și acum împreună.

Bine de știut, nu?! :-)))