Logistică

Luna în creștere fiind (1% azi, când ajunge pe la 15 am să mă și tund, la mine nimic nu se face haotic și mai puțin decât perfect calculat – n.tr. a se citi folosind antonimele), m-am apucat de curăţenie. Dar nu curăţenie la modul spălat gemurile, șters bibelourile (n-am bibelouri dar zic și eu așa) și baia lunară a lui Vlad (a, ba da, eu sunt un bibelou, așa cum e Venus fără mâini eu sunt unul fără (coadă și) cap) ci la modul scos pentru a fi date celor care au nevoie o canapea, doua fotolii, urmează azi o comodă, dacă mă descurc să o desfac (sigur că mă pricep să o desfac, doar am montat un balansoar de bebeluș cu un briceag de picnic, m-am lăudat de multe ori și iată ce prilej excelent să mă laud iar!), un dulap, etc. Dar nu despre momentul glorios în care am rămas singură și meditativă în afara ușii vreau să vorbesc (asta pentru că am tras canapeaua cu atât de multă maiestrie încât s-a blocat în cadrul ușii, de nici s-o trag afară și nici s-o-mping nu mai puteam și se apropia ora de luat copiii de la grădiniță și școală si nu c-aș fi avut o problemă cu ce vor zice trecătorii văzând o femeie umblând în toiul iernii în pantaloni cu iepurași (unii care mi se potrivesc perfect, pantalonii nu iepurașii, i-am purtat și când eram însărcinată, pe pantaloni nu pe iepurași, și care de-atâta potrivire necesită ca la fiecare 5 secunde să fie trași) și care mergeau la modul sublim cu un tricou cu Cannibal Corpse vechi de 1000 de ani, pentru că așa îmi place mie, totul să fie ca tematică și cromatică riguros asortat, totul culminând cu o pereche de papuci de plajă, așa deci, nu aveam o problemă de imagine, nici de hoţi nu mă temeam, așa cum canapeaua mă oprea pe mine să intru tot la fel i-ar fi oprit și pe ei dar mă gândeam cum procedez cu somnul de prânz al copiilor, în casă exclus să intrăm dar poate cu forţa minţii de cavaleri Jedi se vor putea odihni pe canapeaua înțepenită la vertical) ci vreau să vorbesc despre reacţiile vecinilor de bloc la vederea aceastei fapte de mare angajament:

– vecina care a îmbătrânit dispreţuind orice femeie care arată și gândește altfel decât ea m-a somat să le mut mai încolo în așa fel încât să nu blocheze treptele. Și vederea ei, desigur. Mi-am suflecat pentru a doua oară mânecile scurte de la tricoul meu cu imagini apocaliptice, mi-am tras pentru a mia oară în douăzeci de minute pantalonii cu iepurași, mi-am tras şi papuceii de plajă, cei asortaţi mai ales cu tricoul, cel cu mâneci scurte şi suflecate, și le-am mutat. Feng-shui-ul blocului a revenit la normal.

– vecina no. 2, cea draguţă, s-a minunat de cum m-am descurcat, flatându-mi astfel atât curajul de-a face treburi de bărbat cât și / raportat la structura mea delicată (de bibelou neșters de praf). Mi-a plăcut. Asta nu înseamnă că nu știu că și ea vrea să vadă holul eliberat.

– vecinul care obişnuieşte să fumeze pe hol mi-a spus că vrea el canapeaua și covorul. Îi sunt recunoscătoare, m-a scăpat de jumătate de problemă. M-am simțit datoare să-i fac un demo de cum se extinde canapeaua, mecanismul derulării covorului am considerat a fi unul ușor. A confirmat.

– nenea de la curăţenie. Ei bine, nenea de la curățenie e oricum feblețea mea, iar astăzi m-a cucerit complet. “Sigur sunt fotoliile de dat?”. “Sigur.” “Sunt tare frumoase, poate după curățenie le băgați totuşi la loc…”. “Nu, sigur nu le vreau, sunt de dat. Sunt chiar recunoscătoare dacă le luați.”. “Le iau” (şi i se luminează privirea). “Mulțumesc. Mâine e târziu?” (cred că tot îi e teamă că m-aş putea răzgândi). “Mâine e perfect. Şi eu mulțumesc, chiar m-ați ajutat!”

Aceastea fiind spuse să marchez momentul adăugând şi o poză, asta pentru a dovedi că aranjamentul meu nu numai că se potrivea cu arhitectura holului, ba chiar o punea în valoare, şi să purced la demontarea comodei.

20160111_113710~2__1452604639_109.166.135.138

(Foarte probabil că va urma)

Razna rendez-vous

Dimineață, în timp ce tocmai pusesem trafaletul și pensula în cui și mă pregăteam să atac sufrageria cu o nouă armă, mopul, sună telefonul. Diana, ce faci? …. Pauză. (doamne, am uitat că aveam ceva programat!!!!). Îmi cer mii de scuze și reprogramăm pentru seara, la nouă și un sfert. Seara însă, văzându-mă cu casa iar praf și copiii agățați de mine precum scama de măgar, mă gândesc să îmi trimit soțul pe post de curier. Stabilesc cu el, stabilesc cu cealaltă parte și relaxată fiind după această manevră isteață, zic să-mi asezonez farfuria de cartofi copți cu usturoi și alte bucățele neidentificate și neidentificabile rămase de la masa micuților cu o bere ce zăcea cam de mult în frigider. Nu beau decât foarte rar, dar cum aveam de gând să fac ordine și în zona de depozitare mi-am dat seama că din toate cutiile, sticlele și borcanele prezente, berea mă încurca cel mai mult. O iau, o studiez de parcă n-aș mai fi văzut în viața mea un asemenea sistem de prindere și o asemenea etichetă și o desfac. Și cum beam eu și mă uitam pe pereți, bucuroasă că cei mici m-au abandonat în fața resturilor lor de mâncare, ceasul meu interior îmi spune că s-a făcut cam târziu. Nouă și douăsprezece minute. Ou! Îmi sun fotbalistul, care îmi spune că tocmai a parcat. Zic bine, hai fuga să-ți dau pachetele, să nu fim mojici și să întârziem! Îmi zice că e în echipament și transpirat, măcar să se schimbe. Nouă și cincisprezece. Lasă că merg eu, nu mai e timp de schimbat! Sar în alți pantaloni și altă bluză, apuc pachetele și dau să ies, dar trecând prin bucătărie, văd berea. Iar mintea mea care deja procesa alcoolul din jumătatea băută și pornise hai-hui pe alte cărări, îmi șoptește perfidă să o ascund, că a fost singura din frigider și poate soțul însetat o va bea. Unde s-o ascund…? Nu că n-ar fi locuri destule, dar graba și panica și 1/2 din 4,5% alcool nu sunt combinația cea mai de efect în găsirea de soluții pe loc. Deci dau o directivă despotică de-a o găsi exact la același nivel și suspectez că dacă aveam un marker la îndemână, o și marcam. Plec. Cădelnițez cutiile pe stradă, alerg, mă dezmeticesc, dar nu destul cât să-mi amintesc că trebuie să intru la a doua scară de bloc de la o anumită intersecție. Urc treptele de la prima și dau să sun la interfon. Doar dau, căci numărul nici dacă eram amenințată cu arderea pe rug și mintea mea tot nu l-ar fi pompat. Îmi scot telefonul, sun. Aflu numărul, îl formez, aștept. Și sună. Și sună. Și sună. Ceva nu e în neregulă. Poate mai e vreun X sau C de tastat… Sun din nou. La telefon. Diana, la ce scară ești? La prima! E la a doua… Aaaaa. (mi-e și rușine să spun că nu era pentru prima dată când trebuia să ajung în același loc). Alerg la a doua scară, știind că e tot mai târziu. Sun, mi se deschide, deschid ușa la lift, mă strecor cu pachetele în timp ce-mi caut crema de gălbenele gândindu-mă că dacă mă dau cu improvizația mea de strugurel sigur voi arăta mai prezentabilă și îmi și va estompa mirosul de bere și usturoi. În lift, dau să închid ușile. Manual, că la mine așa se închid. N-au mâner, n-au nimic, le forțez de la încheietură, se închid cam greu și… rămân pe întuneric. Ce naiba?! Apăs la întâmplare în zona panoului, apare un cerculeț roșu cu 10 scris. Pornim. Bun, nu-i bai, urc până la 10 și apoi mai cobor un etaj. Ajung, ușile dau să se deschidă. Aaaaaa, e cu sistem automat! Apăs 9 simțindu-mă foarte competentă în probleme tehnice și abstracte, merg două secunde, se deschid ușile, cobor civilizat, ușa unde trebuia să ajung e deschisă, dau să plasez pachetele și să mă retrag, dar sunt invitată să intru măcar un pic să văd bebelușul (o, doamne, te rog, nu, va adormi instantaneu dacă respir lângă el!). Aleg calea sincerității și-mi recunosc păcatele și, printre cunoscuți fiind, sunt scuzată. Fericită nevoie mare, mă arunc în lift și deja împrietenită cu sistemul, reușesc să ajung la parter. Restul, până acasă, a fost ușor. Mi-am nimerit scara blocului iar liftul a pornit corespunzător. Iar berea mi-am găsit-o la același nivel pe care mi-l aminteam (mi-l aminteam?). Misiune îndeplinită deci și iată cum încă o zi cu evenimente razna s-a încheiat.

Alte lucruri pe care le dau

Curățenia continuă și au mai rezultat următoarele lucruri de dat: niște plușuri, de dimensiuni normale și nu precum cele gigantice de data trecută și un cărucior sport, bleu cu o floare, deci merge și pentru o fetiță și pentru un băiețel. Spătarul nu se lasă la orizontală ci doar la 45 de grade dar e foarte ok pentru un somnic în parc.

Mai jos poze cu plușurile și voi atașa și una cu căruciorul dar numai să găsesc una potrivită, asta ca să nu fie nevoie să-l scot acum din debara.

Revin.

image

image

Am revenit, cu poze de pe Integraalia. Așa arată căruciorul. Se poate observa cred cu ușurință că e foarte rezistent … :-)

carucior

IMG_1594

Ca de obicei, vă aștept cu mesaje oriunde preferați.

Legat de mine, dragostea mea…

Venirea unui copil pe lume presupune, în zilele noastre, amenajarea unei camere speciale, dotate cu: masă de înfășat, patut de bebe cu carusel atașat, cădiță cu suport, termometru și înălțime reglabilă, un dulăpior special compartimentat, un covoraș pentru activități, o pernă pentru alăptat…

Și, desigur, achizitionarea unui carucior de copil care să corespundă în mod obligatoriu standardului ECE R44/04 și de asemenea să respecte neapărat și standardul EN 1888, un cărucior care sine qua non trebuie să aibă un cadru ultra-ușor din aluminiu, un suport pentru picioare ajustabil în 31 de poziții, un spătar ajustabil în 43 de poziții, un sistem de blocare a roților din spate precum și unul pentru pivotarea roților din față la 360 sau poate chiar la 790 de grade, un coș spațios pentru cumpărături, apărătoare de ploaie, învelitoare pentru piciorușe, port biberon izoterm, apărătoare de țânțari, umbreluță cu filtru UV atașată la copertina reglabilă și detașabilă…

Și-mi vine în minte scena finală din Apocalypto, unde patru “sălbatici” se retrag din calea “civilizației”, tatăl ducând – într-o pânză legată în jurul pieptului – bebelușul nou-născut… O lume idilică unde copiii cresc alături de părinți și nu printre jucării colorate și frumos aranjate în paturile special concepute pentru copii

***

Este bine știut faptul că femeile din triburi izolate din locuri (încă) sălbatice ale lumii își poarta copiii legați de ele, mai mult de atât, se pare că în acele colțuri unde civilizația nu a ajuns, nici noțiunea de colici nu este cunoscută… Cum ar veni, altfel crește un copil care imediat după ce s-a născut este așezat fain-frumos într-un pătuț viu-colorat, sub atenta monitorizare a unui digital-video-baby-monitor și altfel unul care este în permanență învăluit de căldura mamei. O zic eu. Și vorbesc din experiența mea.

back-to-the-future1   back-to-the-future2   back-to-the-future3

Lucruri de dat

Am început curățenia de toamnă deci voi avea niște lucruri de dat.

Acum, două plușuri gigantice, mari cam cât jumătate din mine, nu că aș fi eu mare dar pentru niște plușuri, sunt chiar enorme! Sunt aproape noi, adică nu s-au jucat cei mici cu ele ci au stat pe sub pat și au prins praf, atâta tot. Le dau scuturate. :-D

Și o pereche de sandale cu platformă, Zara Collection. Cred că le-am purtat de vreo 3-4 ori. Mărimea 38 chipurile, dar mie îmi vin și port doar 37. Și am piciorul îngust.

Vreau să le dau repede. Cine dorește ceva, îmi poate scrie aici sau pe pagina cu ce mai dau sau pe daruiesc.info@gmail.com sau îmi poate trimite pm pe pagina de facebook.

image

image

image

A venit toamna…

Azi am o zi în care mă simt bine și am chef de chestii light. A venit toamna dar e soare. E cald. E frumos. E bine.

Se-apropie curățenia de sezon, deci dau o raită prin dulap. Al meu, al celor mici, pantofar, cutiile de jucării, iau totul la puricat. Mă uit la ce mai am eu de îmbrăcat, la ce mai au ei, la ce avem în plus, la ce am mai putea da și mă gândesc la ce-aș mai cumpăra.

Dulapul meu. Am hanorace, pulovere, pantaloni strech. Și ciorapi groși până la genunchi, preferații mei. Le-o fi trecut moda dar pe mine arată senzațional – da, știu, știu, mai trebuie să lucrez la capitolul vanitate, dar n-o voi face azi… :-D Nu am paltoane elegante dar la ce-mi mai trebuie acum, poate doar de-o ieșire la teatru dar mă descurc mereu să improvizez cu altceva…

Dulapul copiilor. La fel ca la mine. Sunt suficiente hanorace, pulovere, tricouri, mânecă scurtă, lungă, blugi și reiați. E bine așadar.

Pantofar. Scot niște sandale platformă, turcoaz. Parc-ar mai fi niște chestii de dat dar nu-s hotărâtă deci le mai las. Pantofi de piele am mulți, dar cizme nu prea. Trec pe lista de must-have și-mi văd mai departe de treaba mea.

Etajera copiilor. Ei bine aici totul devine cooperativa munca în zadar. Oricât am avea și oricât am da, tot cumpărăm și cumpărăm și iar cumpărăm. Tot cumpărăm și adunăm pân’ vor fi mari și vor pleca departe de noi. Departe de noi, la casa lor. Nimic lăudabil aici, dar azi nu-i zi de gânduri și analize în van.

Bun. Am terminat. Bifez pe lista de azi raita dată prin dulap. Și lucrurile scoase pentru a le da. Pentru că a venit toamna. A venit toamna, acoperă-mi deci inima cu umbra unui copac. Sau a unui dulap. Sau cu orice altceva. Azi, nimic nu m-ar putea întrista! :-)

Gânduri în miez de zi

Am adormit lângă cel mic. M-am trezit când cel mare a venit să-mi ceară ceva. Nu, nu despre apă era vorba, apa era doar un pretext. Pur și simplu avea nevoie să mă știe lângă el. Fiecare dintre ei are nevoie de mine, fiecare în felul lui. Acestea sunt clipele pentru care trăiesc. Copilului nu-i pasă dacă miros a ceapă prăjită sau a vreo cremă, pentru el nu are importanță dacă port o rochie mătăsoasă sau un hanorac amărât. Pentru un copil nu contează dacă mama e frumoasă sau urâtă, dacă e analfabetă sau dacă a citit un perete întreg de cărți. Instinctiv el știe că ea este hrana, că ea este echilibrul, că ea este cuibul.

Pentru copil contează ca eu, indiferent cum aș fi EU, să fiu acolo. Copleșitor…

Vlad (2)

Lucrurile mari dintr-o lume măruntă

Îmi amintesc perfect prima mărire de salariu. Primul salariu, cel de 700 de lei, care se transformase brusc în 1400. La 20 și ceva de ani, aveam naivitatea de a mă simți importantă, trăiam cu impresia că întregul viitor al firmei depinde de mine… Apoi mi-am schimbat serviciul, am început să lucrez tot pentru 1400, dar în cu totul alt ritm. De la 9 și până la ore la care numai la non-stopul de la metrou mai găseam deschis ca să îmi cumpăr ceva de mâncare. Efortul nu a rămas însă nerăsplătit și după luni de zile în care nici nu mai știam pe ce lume trăiesc, a venit o altă mărire de salariu, spectaculoasă și, desigur, generatoare de noi imbolduri de afirmare. După alte seri lungi și lucruri ce mi-au deschis ochii cârpiți de nesomn, am trecut la un nou job, cu un salariu de această dată negociat de pe poziția de forță a omului care se știe stăpân pe experiența lui.

Acestea sunt bucuriile tinereții mele ambițioase și pline de orgoliu… Dat din coate, agonie și extaz, muncit pe brânci, fără pauze de cafea, fără pauze de țigară, fără povești și glume purtate pe sametime ținând capul ascuns strategic printre dosare și bibliorafturi viu-colorate… Angajatul model, heirupist în toată puterea cuvântului.

Uitându-mă în jur și uitându-mă înapoi, știu acum ce contează. Nu am plâns de fericire atunci când am încasat primul salariul mărit, nu mi s-a umflat sufletul de bucurie deschizând vreun plic vestitor de pași urcați în ierarhia corpo-distrugătoare așa cum mi s-a întâmplat ieri, la o serbare la grădiniță. PRIMA serbare la care copilul meu este actor și nu spectator. Momentul în care vezi carne din carnea ta pășind triumfal pe scenă, neinhibat de lumini, de zecile de priviri, lipsit de orice frică, plin de elan, NU, nu se compară cu nimic… Sunt lucrurile mari dintr-o lume măruntă.

Recomandări de weekend – București

Până pe data de 31 iulie, într-o seră special amenajată în grădina muzeului Antipa, are loc expoziţia „Fluturi tropicali vii”.

Este alternativa spectaculoasă la a vedea fluturi înțepați cu bolduri și aliniați frumos în insectare… Bravo celor care au avut ideea!

recomandari-de-weekend1 recomandari-de-weekend2 recomandari-de-weekend5 

recomandari-de-weekend3 recomandari-de-weekend6 recomandari-de-weekend7

recomandari-de-weekend4 recomandari-de-weekend9 recomandari-de-weekend11

Orăşelul Copiilor din Bucureşti – aici îi mulțumim lui Vali pentru recomandare! Nu am ajuns și-n fortul indian, nu ne-am plimbat cu trenulețul, dar chiar și așa ne-a plăcut foarte mult!

recomandari-de-weekend16 recomandari-de-weekend17

recomandari-de-weekend18 recomandari-de-weekend19

recomandari-de-weekend20 recomandari-de-weekend21

recomandari-de-weekend22 recomandari-de-weekend23

recomandari-de-weekend24 WP_001237

P.S. Iar pentru că veni vorba despre Antipa, expoziția The Human Body, despre care am scris aici, este deschisă până la sfârșitul lunii iunie. În mod cert, merită văzută!

recomandari-de-weekend15

Să înceapă weekend-ul!