Garfield, Sylvester, pisica de Cheshire, Ducesa, Si & Am sau “We are Siamese if you please. We are Siamese if you don’t please.”

Am enumerat toate numele de pisici pe care le știu din desenele animate și l-am trecut și pe Tom dar apoi m-am gândit că el e mai degrabă tomberonez și nu prea are ce căuta pe lângă restul, care par mai istețe și sofisticate – asta ca să mă exprim în nota expoziției SofistiCAT deschisă azi și mâine la Romexpo. Poarta C. Pe lângă mașinile de pompieri.

Deci, patrupede cum n-am văzut în viața mea. În afară de bengalezele care sunt parte din familie și de al căror fel de a arăta mă minunez de fiecare dată când merg la tata acasă, am rămas mută față în față cu niște motani maine coon și norvegian-de-pădure care dacă s-ar fi ridicat pe două lăbuțe mi-ar fi ajuns fără probleme până la piept și care au eclipsat pentru mine și pisicile sfinx și pe cele shorthair și în mod cert până și pe micuțul Scottish fold, singurul pisoi jucăuș din întreaga expoziție.

Ca atmosferă, un aer plin pe de o parte de seriozitatea stăpânilor și felul în care își pun tot sufletul la jurizare, clasament, diplome, certificate, drept de reproducere, etc. iar pe de altă parte de dezinteresul total al viețuitoarelor mai mult sau mai puțin îmblănite. Iar pe margine, o întreagă industrie: standuri cu mâncare pentru pisici, mobilier, accesorii, jucării, apoi hainele cu imprimeu felin, bijuteriile și nu în ultimul rând, ca la orice expoziție unde sigur vin și părinți cu copii, delicioase prăjituri de casă și mascotele pentru poze de genul “colorata, mâine-i gata!”.

Și la final să precizez că bengalezele noastre au fost premiate iar eu mi-am promis pentru a nu-știu-câta oară să-mi las împielițații să le calce cât mai puțin pe coadă. Nu de alta, dar ele două și câțiva eventuali pisoi costă cam cât toată casa noastră.

  DSC_0836__1429989797_89.39.40.202 DSC_0839__1429989767_89.39.40.202 DSC_0842__1429989742_89.39.40.202 DSC_0846__1429989687_89.39.40.202DSC_0830__1429989827_89.39.40.202DSC_0811__1429989854_89.39.40.202

Talent. Isprăvi. Glorie. Prussian blue

Pentru cinci minute de strălucire a copiilor pe scenă noi ne ardem ani buni din viață, dar hei, se merită cu prisosință! Deci, azi iar emoții, iar stat cu sufletul la gură, dar a-i vedea cei doi năzdrăvani țopăind și dând din mânuțe în lumina reflectoarelor e un moment de glorie absolută. Cel mare foarte stăpân pe situație, cel mic în stilul fie-cum-o-fi-oricum-n-are-importanță, cu bluza ieșită din pantaloni și cravata fugită într-o parte, apoi mândru de medalie dar aruncându-și diploma pentru un balon rătăcit pe sub scaune, iată rezumatul dimineții. Cu pozele de rigoare.

DSC_0551__1428311673_89.39.40.202 DSC_0552__1428311743_89.39.40.202 DSC_0596__1428311872_89.39.40.202

Și, după cum ne așteptam și doream, au venit și figurinele de ipsos despre care povesteam ieri, cele de la ipsoart. Așa că ne-am pus pe treabă.

DSC_0599__1428311955_89.39.40.202 DSC_0602__1428312002_89.39.40.202 DSC_0606__1428312042_89.39.40.202

 Și, ca de obicei, mă aștept să urmeze peretele. Unul dintre ei, la libera alegere.

DSC_0540__1428312211_89.39.40.202

Apoi mai mult ca sigur așternutul.

DSC_0545__1428312269_89.39.40.202

Și, fără doar și poate, propria persoană.

DSC_0515__1428312321_89.39.40.202

(later edit) Iată rezultatul. Și astfel am dedus că micul suprarealist are o culoare preferată: Prussian blue. Pentru un iepure c-o blană ce-ar face până și-o albastră de Rusia invidioasă!

DSC_0609__1428313769_89.39.40.202

SCRIU ARTICOL – 150 EUR

În timp ce Valentin deja își încheie articolul pe temă dată, eu citesc pentru a zecea oară următoarele rânduri: BizCaf.ro, site-ul de anunțuri gratuite locale special creat pentru a ajuta utilizatorii să vândă si să cumpere local produse sau să își ofere serviciile repede și ușor, dorește să afle despre prima voastră experiență, atât în calitate de vânzător, cât și de cumpărător, cu site-urile de anunțuri gratuite. Scrie pe blogul tău despre prima experiență amuzantă/interesantă pe care ai avut-o cumpărând sau vânzând un produs prin intermediul unui site de anunțuri gratuite.

Din lipsă de idei, intru pe anunțurile de București, unde citesc despre un jurist care se pricepe la redactare documente și-și dorește o colaborare sau chiar o angajare, despre un apartament de două camere, cu aer condiționat, zugrăvit, ușă metalică, termopane, care costă 39 000 euro, despre un decantor de ceară tradițională (poate-mi deschid un salon…), despre un producător de hrană vie pentru animale insectivore, gen reptile gecko, agame, țestoase, cameleoni, dragoni, salamandre, tarantule, broaște, șopârle, axolot, etc….

Ce-i aia axolot, nu am curiozitatea să caut pe Google, dar, ca idee, nu pare ceva complicat ceea ce face omul pentru a-și câștiga banii… crește un gândăcel, ba chiar și-un viermișor… cu-n stomac tare se fac bani buni din așa ceva!

Complicat însă mi se pare ce trebuie să fac eu pentru a câștiga 150 de euro… Să scriu un articol despre prima experiență amuzantă/interesantă pe care am avut-o cumpărând sau vânzând un produs prin intermediul unui site de anunțuri gratuite  nu prea am cum, nici n-am vândut și nici nu am cumpărat… dar hai să-ncerc să scriu despre ceva ce-am vrut să primesc gratis de pe un site de anunțuri gratuite!

***

La începuturile acestui blog, când obiectivul principal era acela de a scăpa de toate lucrurile inutile din casă, am intrat pe cel mai cunoscut site cu lucruri gratis pentru a vedea cum decurg lucrurile pe acolo.

Mi-a plăcut ideea lor și felul cum au pus lucrurile cap la cap pentru a reuni  oameni care dau chestii cu oameni care au nevoie de ele, cum printr-un mecanism foarte simplu ceea ce unul nu vrea îl poate face fericit pe altul.

Navigând atunci alandala printre haine, cărți, pantofi, șuruburi de toaletă (nu, nu este o glumă!), mi-au căzut ochii pe o bluză.

Eu, cea care scotea din casă haine, îmi doream acum cu disperare o bluză cu, atenție, PAIETE – eu nu am purtat în viața mea ceva cu paiete! – și de un albastru… infinit – albastru e una dintre culorile în care eu una chiar nu mă îmbrac!

Mi-am făcut cont, m-am înscris pentru haină…

3 5

Am așteptat cu înfrigurare desemnarea câștigătoarei, timp în care am visat bluza, m-am imaginat îmbrăcată cu ea…

Dar n-a fost să fie… ar fi fost probabil prea ironic…!

Haine. Lucruri. Servicii. Cerem, primim… În concluzie și, desigur, complet hazardat, spun: VREAU SĂ CÂȘTIG CEI 150 DE EURO!!!! :-)

Cum a fost prima dată?

Ne-am cunoscut în 2006. Nu mai atinsesem una ca ea până atunci. Sincer să fiu, nu mai pusesem mâna pe niciuna alta până atunci. La școală doar, dar asta nu se pune, nimic serios.

Eram de trei săptămâni împreună și încă îmi era teamă să o scot în oraș, să o ating măcar. Până într-o seară când am primit vizita unui prieten.

– Dacă ție ți-e teamă, o scot eu! mi-a spus.

– Nu, hai că o fac eu! am spus pe un ton nu tocmai hotărât.

A fost bine, nu cum mă așteptam, doar acceptabil. Era destul de nervoasă iar eu nu eram obișnuit cu așa ceva.

După vreo trei ani, când tocmai începusem să ne cunoaștem mai bine, m-a lăsat. Brusc, fără preaviz. M-a lăsat în stradă. M-a făcut de râs. M-a lăsat ziua în amiaza mare, în Piața Presei Libere, în văzul și amuzamentul tuturor. N-a mai vrut. Am rugat-o, am implorat-o. Nu și nu! M-am certat cu cei care mă înjurau că nu știu să mă port cu ea. După câteva minute bune, am reușit să discutăm mai calm pe un trotuar, la umbră. Mi-am dat seama că nu vom avea niciun viitor împreună. I-am spus adio pe o bucată de hârtie ce-o aveam la mine.

N-am putut să stau prea mult fără și după nici o lună eram în compania uneia mai tinere, mai zvelte, dar cam ușuratică și cheltuitoare. Din cauza ei era să am de-a face și cu poliția. Mă împingea să fac lucruri nebunești. Într-o zi am fost invitați la ai ei iar la plecare m-au rugat să o las o noapte acolo. M-am întors după ea a doua zi. Era schimbată. Mergea ciudat. Am observat asta și în următoarele săptămâni, dar nu se putea discuta cu ea. Mă gândeam să îi întreb pe ai ei, dar îmi era teamă, mai ales că simțeam o complicitate. Am continuat așa, dar ceva nu era în regulă cu ea. Până într-o zi când vecinul meu îmi spune “Felicitări! Când vine pe lume?”.

Am dus-o imediat la ai ei și am avut cu toții o discuție. I-am întrebat ce s-a întâmplat atunci. Ea tăcea iar ei dădeau vina pe mine, că n-am știut să mă port, că aș fi lovit-o, că n-am fost atent… Nimic adevărat din toate astea, așa că am luat decizia să o părăsesc.

Acum sunt cu alta, frumoasă tare. De nici doi ani nu suntem împreună, dar mi-a făcut figura de vreo trei ori, iarna, pe un ger cumplit, vara, când ne întorceam de la mare și într-o noapte, anulându-mi astfel tot programul de a doua zi. Dar nu mă mai supăr. De fiecare dată când are toane, am o alta de rezervă.

Scriind aceste rânduri, ar trebui să recunosc că pe undeva am avut și eu o vină. Prima nu a vrut să mă lase, am aflat asta când deja era a altuia. Draga de ea nu mai avea benzină,  pana prostului, cum se spune pe la noi. Sigur nu m-ar fi făcut de rușine exact în giratoriul din Piața Presei. Pe biletul pe care i-l lăsasem pe parbriz scrisesem scurt, VÂND OPEL – 3000 EUR.

Opel Astra G_1 Opel Astra G_2 Opel Astra G_3

În cazul celei de-a doua, la fel, poate că nu m-am purtat cum trebuie, însă am o îndoială că gâlma aceea de pe cauciuc nu cumva apăruse în ziua în care a trebuit să o las la ai ei, în service fiind rechemat. Am vândut-o postând două anunțuri, unul cu plată prin SMS și unul pe un site cu anunțuri gratuite. Am vândut-o primului care m-a sunat. Văzuse anunțul pentru care nu plătisem.

Opel Astra H_5 Opel Astra H_3 Opel Astra H_4

Actuala este o mașină frumoasă, spațioasă, puternică și deși mă lasă când mi-e lumea mai dragă, calul de dar nu se caută la dinți. Și nici bilet nu-i pot pune.

VW2 (1) VW2 (2)

Game over… până la toamnă!

De pe Facebook citire:

Dragi SUPERbloggeri – si din punctul meu de vedere astfel sunteti toti – am reusit sa pun si eu calificativele acum. Mi-a fost tare-tare greu de jurizat pentru ca ati avut – cu 2-3 exceptii – toti articole in tema. Si ca sa fiu cat mai obiectiva, nu m-am uitat pe acest grup sau pe pagina de ceva timp si nici in clasament pentru ca voiam sa fie note strict pentru proba. Sunt sigura ca unii se vor supara de calificative, altii se vor bucura. Munca de jurizare nu e niciodata usoara. Eu va spun insa tuturor ca a fost o deosebita onoare pentru mine sa am prilejul de a juriza o rubrica a acestui minunat concurs, devenit competitie cu traditie, frumos creat si gestionat de minunata Claudia Patrascu. Va multumesc din suflet tuturor ca ati participat si pentru ca aici pot scrie doar un numar limitat de cuvinte, va spun de pe acum ca o sa gasiti in aceasta noapte – ori maine de dimineata, dupa cum ma lasa fi-miu – un articol la mine pe blog despre SuperBlog, despre jurizare si o sa vedeti voi despre mai ce. Pana atunci, chapeau in fata tuturor celor care au inscris articole in aceasta proba si in competitie in general!

Hahahahahaha, așadar au mai fost vreo două oi negre, nu numai eu! Amuzată de gândul că fac parte dintre “excepții”, intru să văd dacă am luat 0 puncte din 100 sau dacă am luat totuși 1 punct – pentru poza articolului, desigur! :-D

Ei bine…. am luat 73 de puncte!!! Și încă ceva, chiar și mai surprinzător: nu am coborât în clasament, tot pe locul 63 am rămas!!!

Concluzii:

– competițiile sunt bune pentru piele – emoția scrisului și suspansul așteptării cresc producția de colagen
– competițiile sunt bune pentru curaj – mai ales atunci când regulile pot fi încălcate
– competițiile sunt bune pentru self-esteem – dacă nu ar fi fost cele 60 de puncte pierdute din cauza înscrierii tardive în competiție, blogul meu s-ar fi clasat undeva pe locul 48 – printre primii 50 adică, așa cum mi-am dorit! :-p

Mai jos, cei mai buni dintre cei buni:

  1. irealia
  2. there’s someone in my head but it’s not me
  3. blueblog
  4. sareadinbucate
  5. somnulescu – cel mai odihnit blogger din România

Laude lor precum și tuturor celoralalți, de la fiecare se poate învăța câte ceva!

Una caldă, una rece

Verificam ce note s-au mai pus. Bucurie mare să văd că articolul O oră a luat 87 de puncte din 100! Cu toate acestea și spre stupoarea mea, am coborât 2 locuri în clasament…

De la 71 pe 73… gata, moralul mi s-a dus sub nivelul mării…

Până să-mi manifest dezamăgirea aici pe blog, s-a mai afișat o notă, ca o coincidență tot 87 / 100 – pentru articolul cu papornița mea preferată.

Cu sufletul la gură, intru să văd din nou clasamentul…

una-calda-una-rece1

Hihihihihihihhihihihi – de data aceasta nota m-a ajutat – am urcat până pe locul 67!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Un blogger limitat :-)

De vreo două zile încoace încerc să aflu ce înseamnă social media. Am început cu wikipedia și am terminat bătând din ușă în ușă, doar-doar îmi va explica cineva, așa, fără vorbe mari și cuvinte complicate, ci pe înțelesul meu de om proaspăt intrat în talmeș-balmeșul socializării face-to-…faceless, cum și de ce social + media = social media.

Ce-am priceput? Nu mare lucru. Doar că sunt necesare canale de comunicare on-line, că este important ca informația să fie ușor accesibilă, că implică schimb de elemente audio și vizuale ce trebuie să ajungă la cât mai mulți, că scopul este crearea de noi relații (fie ele personale sau de business).

Că un blog este, alături de forumuri, rețele de socializare, platforme cu conținut video / audio, o modalitate de a face informația să circule, iar că eu, în calitate de creator de conținut, pot face lumea (și nu doar capul meu) să se învârtă. :-D

Iar așa, ca bârfă, am aflat că Oprah nu-și scrie singură posturile, ci are pe cineva dedicat părții de social media. Wow! Ce dezamăgire! Limbă scoasă

Iar dacă înțelegerea conceptului mi s-a părut a fi o piatră de încercare, ei bine partea “frumoasă” abia acum urmează.

Sunt în situația de a scrie un articol despre cum m-aș recomanda eu ca potential partener media, despre cum mă definesc eu ca blogger, despre cum aș vedea o colaborare în calitate de partener media… sau măcar despre cum arată o zi de lucru a unui partener media.

Mno… Habar nu am ce să scriu.

Sunt, în mod cert, un blogger care scrie bine, scrie mult, am vocabular, claritate, coerență, gramatica este my second nature, sunt eu însămi și-n cuvinte și-n spatele lor – și nu mi-e frică de asta – am un stil inconfundabil, da, da, bla, bla, bla, mi-am primit laudele, dar… până aici mi-a fost! Am și eu limitele mele…

un-blogger-limitat1
 (Articol (ne)scris pentru etapa finală a Spring SuperBlog 2013)

Ciupanezul.ro

Ultimul articol pe care-l voi scrie pentru competiția SuperBlog se referă la ce înseamnă a fi partener media.

Problema este că nu am nici cea mai vagă idee.

Așa că, la fel ca orice om ce a aflat ce este internetul, caut pe google. Din una-ntr-alta, intru pe zelist – zic că poate mă inspiră ceva pe-acolo (în afară de faptul absolut măgulitor că blog-ul meu are un trend mega-ascendent – da, da, știu, mi-au murit lăudătorii! :-))) și reușesc să articulez un articol cât de cât decent, poate chiar onorabil…

ciupanezul1
Buuuun… și cum mă uitam eu alandala pe acolo, dau peste un articol cu un titlu… interesant – ca să spun așa! :-p
Ceva cu viața care înseamnă doar cifre. Scris pe data de 31 martie 2013, astăzi adică.
Ce pot să spun decât că… mă bucur că eu am avut inspirația mai devreme, pe 7 februarie mai precis…