(the day we die)

Ora 7. Mi-am început alergarea având în minte un sms în care mi s-a zis că a fost un incendiu într-un club, câți morți, câți răniți. Ştii? Nu, nu ştiu, abia dacă ştiu cine e preşedinte în România. Şi am râs scriind. Am alergat bine de tot. Mult, mai mult decât de obicei, mi-a plăcut că e frig, că bate vântul, că sunt frunze căzute peste tot, că e parcul pustiu, că am umbra alungită la maxim, că aşa, singură pe alei, am senzația că soarele doar pentru mine a răsărit. Am terminat, m-am întins, mult, ca o mâță, am zâmbit, la lac, la frunzele alea mari de nufăr sau de ce-or fi, mi-am verificat ASICS-ul, bun, buuuuuun, în dimineața asta spectaculos chiar, m-am gândit că azi literele vin de la accurate, sharp, intuitive, crystal-clear, sexual in a non-sexual way şi că energia de vegetarian-yoghin-alergător la răsărit pe stomacul gol şi curat se focalizează în exact punctul în care trebuie când are nevoie să cearnă ceva, dar nu ca şi cum ai da ctrlF într-un text şi îți apare acelaşi cuvânt de zece ori ci exact cum e chestia de localizare. Satelitul ştie că sunt în Parcul Circului şi nu în Pacific şi-mi spune să apăs start. Am apăsat. Şi după o oră m-am alungit exact ca umbra mea, am ieşit din mine, am ajuns unde trebuia. Planuri simple, gen ce suc îmi fac, ce film văd azi (“It’s all gone, Pete Tong”, pentru a treia oară, e un film care te trage afară de păr, dacă în alt mod nu te laşi), ce mănânc, ce ulei îmi iau. Şi îmi amintesc de incendiul din club. Google. Club Colectiv. Colectiv îmi sună a un colectiv de oameni care dacă stau singuri chiar şi pentru 5 minute, întră în panică (repede, repede, un selfie, un like). Deci Colectiv. Incendiu. Concert. Alternative metal. (wow). Victime. Multe. Vârsta… 14 – 16 ani. Mă opresc. Mă opresc de tot. Sunt copii. Adolescenți. Tineri. Au plecat de acasă seara şi un părinte a rămas. Să strângă o farfurie nespălată, nişte şosete aruncate aiurea, să şteargă fond de ten scurs pe marginea chiuvetei, să pună capac la un borcan de ceară de păr. A închis uşa, s-a aşezat poate într-un fotoliu, poate în pat, şi s-a gândit că mâine are de cumpărat pâine, mazăre, nişte pulpe. Poate. S-a gândit la multe. La toate care-s nefăcute, care-s de făcut. DAR NU S-A GÂNDIT NICIO CLIPĂ CĂ A DOUA ZI DIMINEAȚA COPILUL NU VA FI, TRĂZNIND A FUM ŞI A BERE, ÎN PAT.

Crunt. Primul imbold e să-ți iei copilul în brațe, să-l strângi, să-ți dai palme până ți se înroşeşte pielea şi să-ți spui că nu vei mai lăsa să treacă clipe în care nu îl observi, nu îi răspunzi, faci calcule mici şi tâmpite în timp ce el turuie despre lucruri mari. Şi, undeva în fundal, al doilea imbold, să plângi pentru ăia care începând de-acum câteva ore, nu şi-i mai au.

Deschiderea ochilor

Dacă am înscris copilul la club de fotbal nu înseamnă că nu va face și pian. Pe lângă chitară. La fel, dacă ieri am fost la teatru și la târg de mici artizani, azi am bifat salonul auto-moto, ediția… a câta o fi fost. Dacă stau bine să mă gândesc, acest gen de ieșiri sunt ca număr la egalitate cu cele făcute în scopuri declarat educative. Și fără a cădea acum în divagații despre parenting, un lucru zic – de fapt doar reconfirm beneficiile dintr-o afirmație care ar trebui să fie o mantra pentru părinți: Nu e niciodată prea devreme. Și nici prea mult! Deci, mergem în continuare pe stilul eclectic, le arătăm de toate urmând ca ei să aibă de unde alege. Dacă unul va vrea să fie cascador iar celălalt olar, atunci așa să fie. Planul meu e unul mare și simplu: să-i încurajez să descopere ce sunt și ce vor. Și-n rest le va fi excelent.

Deci, SAM. Ca de obicei, nenumărate mașini, lucioase, perfecte, spectaculoase, azi și unele de epocă. Și încă o dată am ajuns la concluzia că la fel ca în arhitectură, nu se compară ce-a fost ieri cu ce e azi. Presupun că a prinde suta în 10-9-8-7-6-5-4-3-2-1-0 secunde crește numărul de globule albe, endorfine și tot felul de fluide prielnice corpului dar formele aerodinamice nu au nimic din șarmul generos al celor clasice. Iar cine a văzut cum arată un Dusenberg Torpedo Convertible Berline … ăăăă… hmm… nu prea mai are cuvinte.

Alte atracții (la partea cu mâncatul atracție e mult spus, dar acum hai…) pe lângă care am trecut și ne-am implicat au fost pictatul pe ipsos – iată încă o afacere de familie care m-a încântat (se cheamă ipsoart, am și comandat pentru cei mici iepurași și ouă care ne vor fi livrate la ușă chiar mâine!), am schimbat numere de telefon cu coordonatoarea, mamă și ea, plină de înțelegere și de candoare, era acolo mai mult de drag decât ca să-și promoveze business-ul – mâncatul de tot felul de nenorociri de tip grill-fast-food dar la care am nimerit un mujdei autentic și de-a dreptul senzațional (semăna cu-al lui tata, am mâncat porție triplă!), cascadorii cu motocicletele și atv-urile, mașini și motociclete tunate – aici am stat destul de mult, în amintirea celor pe care le rula fratele-meu-maestru-de-ceremonii acum deja destul de mulți ani, apoi concertul celor de la Hatemode – nu sună chiar rău și mi-au adus în minte perioada când tata de nevoie învățase să discearnă între death metal melodic, progresiv și ska punk, și, în cele din urmă dar nu la final, admirat hostesses și notat mental ponturi pentru a arăta realmente impresionant.

Cam atât. Mai jos, poze pentru jurnal.

20150405_105848__1428254391_89.39.40.202 20150405_105910__1428254410_89.39.40.202 20150405_105924__1428254433_89.39.40.202 20150405_105929__1428254457_89.39.40.202 20150405_110002__1428254476_89.39.40.202 20150405_110044__1428254496_89.39.40.202 20150405_110134__1428254521_89.39.40.202 20150405_110504__1428254547_89.39.40.202 20150405_111730__1428254608_89.39.40.202 20150405_112506__1428254627_89.39.40.202 20150405_112603__1428254652_89.39.40.202 20150405_113012__1428254670_89.39.40.202 20150405_113031__1428254688_89.39.40.202 20150405_115915__1428254574_89.39.40.202

Pop and Rock. Sonic waves for your heart

Ultimul concert la care am fost este cel al celor de la Velosonics. Am aflat de ei întâmplător, întâmplarea fiind aceea că vocalul formației, Adrian Spier, este coleg de serviciu cu soțul meu. Și tot ascultându-le deja binecunoscuta melodie Love for Gold, ne-am hotărât să-i vedem și pe scenă. Un prilej bun pentru a face lucrurile family style.

Unde au concertat? În B52. Un club în care noi n-am fost niciodată și de care nici nu auzisem. Nu-i nimic, un search rapid pe Zile si Nopti, CtrlF in lista completa a cluburilor din Bucuresti, memorat adresa, pregătiri de plecare, haine curate pentru copii agitați, un taxi chemat, indicații date, ajuns, debarcat.

Acolo, surpriză. Nu știu cum vor fi aratand cele mai bune cafenele din Bucuresti, ceainăriile și restul de locuri teoretic child friendly, dar B52 e chiar un loc fain! Cu groapă de nisip pentru copii, o mașină din lemn marca Redbull și-n genul celor pe care deja le știam, tobogan din lemn cu punte suspendată, limonadă delicioasă cu paie colorate, ce mai încolo și-ncoace, raiul oricărui părinte care are copii mici dar care vrea să scoată nasul în lume înainte să se trezească având 50 de ani. Zic 50 pentru că speranța de viață a zilelor noastre a scăzut, nu de altceva.

Și, trecând mai departe la concert, Velosonics sună foarte bine și live. Tineri, entuziaști, sinceri, relaxați, iată ingredientele pentru un spectacol încântător. Muzică de oameni frumoși, pasiune. Ne-au plăcut. Mult. Mult de tot. Recomand. Pop and Rock. Sonic waves for your heart, așa cum o spun chiar și ei.

image image image

La vie en ro(se)

Franța.

În acest moment, trei apropiați de-ai mei sunt ori în Franța, ori cu plan de plecare. Cu un plan de relocare, mai precis!

1. Bunica. Bunica mea cea activă. E acum în Franța. Și nu, nu pornită în vreun city-break in Paris pentru că deh, vârsta nu-i permite să stea departe de casă mai mult timp, ci e în Franța pentru o lună și jumătate! Pe undeva pe lângă Paris, într-un orășel cochet, la o amică de ei (da, bunica mea are amice și amici!). Se plimbă, vizitează, fac shopping, gătesc, se relaxează. La vie en rose.

2. Un amic. Mă refer acum la un amic de-al meu, nu de-al bunicii. Amic care e chiar acum în Paris, doar că în interes de serviciu. Deci aș putea spune că nu-i prea câștigat… Dar chiar și așa, tot respiră aerul fermecat!

3. Cyfer. Călin Cyfer. The blues man. Frugivorul. Călătorul. Începând cu 1 octombrie, va locui în Franța. Dar nu oriunde în Franța, ci… în sud. Visul tuturor boemilor. Și-al meu. Când voi crește mare.

N-are sens să visez acum la cum ar fi să-mi fac un sejur prelungit (la nesfârșit!) în Paris, nu cred că m-aș putea îmbiba de cultură, istorie și romantism cu doi copii ce-s precum argintul viu, poate doar să-i duc pe ei la Disneyland și să mă întorc să-i iau… peste vreo câțiva ani, după ce voi fi bătut fiecare stradă și vizitat fiecare colțișor! Un fel de win-win. Desigur, absurd și complet nefezabil.

Deci ce-mi rămâne să fac e să iau în calcul variante de lipsite de provocare, precum Baile Felix, într-o variantă cu loc-de-joacă-pentru-copii-internet-wireless-plata-cu-cardul-echitație-fermă-foișor (hai că nu sună chiar atât de rău!) sau și mai bine, Baile 1 Mai, să facem chestii simple, de relaxare, cam cum ar fi pentru… pensionari. :-D

Cyfer – muzicianul, frugivorul, călătorul, alergătorul. Omul care îți umple inima…

Sâmbătă seara am fost, pentru prima dată după aproape cinci ani, la un concert. Aflasem de Cyfer acum câteva luni, de la o prietenă din urbea mea natală. Îmi spusese că este un om fain, că e muzician, că trăiește cu fructe, că a călătorit mult, că aleargă mult, că urcă pe munți, cu alte cuvinte, un must-know. Și uite așa, din aproape în aproape, prin prisma unor obiceiuri alimentare ce stau contra curentului carne-lapte-ouă-fiert-răsfiert si-a unui apetit pentru muzică bună, am ajuns la concert.

Cum a fost? Frumos. “Frumos” este cuvântul care descrie cel mai bine seara de sâmbătă. Pentru că atunci când mergi la concertul unui om care are fani cu miile, nu te aștepți să vină la masa ta, să-ți strângă mâna, să-ți vorbească și să-ți spună… “mulțumesc că ați venit”! Nu te aștepți să te asculte povestind despre copii și nici să-i ia pe scenă și să le pună în mână chitara!

De ce am spus doar “frumos” și nu “minunat” sau “perfect” sau orice alt superlativ? Pentru că “frumos” este cuvântul care se potrivește cel mai bine. A fost acel frumos ce nu se pretează la grade de comparație, neputând nicicum fi “mai frumos”. A fost o întâlnire caldă, liniștită, completă, în afara oricărei exagerări și, deși tot ceea ce s-a întâmplat a fost, pentru noi, nefiresc, a oricărui lucru nefiresc! Nu știu cum, dar parcă totul a venit de la sine. Parcă… ne-am fi cunoscut dintotdeauna.

Pentru că Cyfer, muzicianul, frugivorul, călătorul, profesorul de chitară, alergătorul de maratoane e un om blând, liniștit. Un om care îți umple inima.

Și, ca o notă de final: o parte din muzica lui se poate ascuta pe http://www.cyfer.ro/. Și tot acolo, în partea de blog, sunt povești din care se pot învăța foarte multe lucruri – eu una am găsit, dincolo de relatările din călătorii sau despre alimentația lui, o extraordinară lecție de viață. De viață corectă, simplă.

P.S. Prinși de magia momentului, am făcut unele dintre puținele poze pe care le avem așa, cu toții, împreună!

cyfer