De sus în jos

Etajul 10. Eu. Scrum de ţigară pe jos și o cutie, semn că tocmai a fumat un vecin. Si doamnele care îmi spun de … (să fie deja 10 ani?) cum e pe-afară. Mereu e-n sensul rău. “Plouă, să știţi.” Nu-i nimic.” “E cumplit de cald.” “Ei, mulţumesc, mă descurc.” “Bate tare vântul.” “E ok…”. Niciodată nu e “o vreme splendidă, atât de frumos încât mergeţi cu încredere și nu vă grăbiţi să veniţi”. Etajul 9. Mobilă scoasă pe hol și un covoraș care ajunge până în zona treptelor. Și pe care-l evit. A stat un câine pe el, ani la rând. Gipsy îl chema. Un câine mare, fără un ochi, blând. Mereu urca un etaj când mă auzea că plec sau că vin. Se lungea pe jos și aștepta. Nu să-i dau ceva de mâncare ci să-i zic “Ce faci Gipsy?”… dădea din coadă și se uita la mine. Cu ochiul lui. Blând, atât de blând, bun. Etajul 8. Calendarul. Mereu la zi. Și liniște. E un etaj unde nu sunt copii. Și nici oameni mari. Nu știu. Etajul 7. Mâncare. Mereu miroase a mâncare aici. Mâncare bună, cu sos, după una din uși se face ostropel, se fac ardei umpluţi. Mi-e poftă oricum. Etajul 6. Alarma. Ora 7 dimineaţa, e un ceas care sună. Ora 10 seara, sună. O vreme m-am întrebat dacă a murit cineva. A murit prin somn și alarma n-a mai fost cine-o opri. M-am gândit că după câteva zile, dacă nu se va nimeri cineva într-o vizită, se va simţi. Pe hol. Miros. Dar nu. Sau poate se simte dar nu reușesc eu să disting. Ardeii umpluţi de la 7, știu. Etajul 5. Caţelul care latră și daca respir. Cum o fi? Cum o fi pentru cei care-l au? Să te trezești cu noaptea-n cap pentru că pe covorașul de la intrare s-a oprit un gândac. Unul mic-mic. Sau pentru că are cineva tren noaptea și pune valize în lift. 6, 5, 6, 5. Alarma. Căţelul. Alarma. Căţelul. Fac un efort ca să nu respir. Etajul 4. Posterul pe care scrie că un copil înfofolit e un copil bolnav. Hârtie îngălbenită și o mămică din aceea ca-n cărţile de îngrijire ale mamei. Femei din anii ’70, apretate, cochete, coafate chiar și când întind haine la soare. Și un copilaș bucălat, genul acela care poate fi și o fetiţă dar și un băiat. (Ce scria prin carţile mamei…? A, să ne clătim părul cu apă de ploaie. Și de măștile din castravete. Și albuș. De bicarbonat. Și de pulverizarea de bere pe păr, pe post de fixativ. Etc.) Etajul 3. Aici nu e niciodată nimic. Jumătatea etajului 8, îmi dau seama scriind. Etajul 2. Mizerie. Semi-întuneric. Nu îmi place niciodată aici. Etajul 1. Oameni binevoitori și un apartament cu un perete tapetat cu o imagine de la mare. Niște palmieri, nisip. Îmi place la ei, îi știu. Parter. Afară. Trag aer adânc în piept dar e la fel de cald ca și sus.

This entry was posted in fara categorie and tagged by Diana. Bookmark the permalink.

About Diana

Sunt un om ca oricare altul, am o viață normală, mi-o trăiesc într-o casă ca oricare alta. Din care însă dau tot ceea ce este nefolosit. Este un exercițiu bun. Vi-l recomand.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>