Care aș vrea să fie superputerea mea?

Știu. Dacă ar veni un magician și mi-ar spune că-mi poate da o superputere aș cere-o pe cea care face ca atunci când pun capul sub pernă toate gândurile triste și tăvălite prin zahăr 80% din timp să nu se prefacă și-vis. Gretel să locuiască liniștită-n casa de turtă dulce măcar noaptea, fără teamă de vrăjitoare (subst. pl. fem.) și de nimic.

O zi

Dimineață și fac frigănele și tartine. Trezesc un copil, îl hranesc, îmbrac, las totul pregătit pentru celălalt chiar dacă știu că și la întoarcere îl voi găsi dormind fix cum l-am lăsat, îl duc la școală pe cel trezit (îl trezește ploaia de fapt) și hrănit (știu eu, el nu cred că-și amintește că a mâncat), mă întorc ca să-l găsesc, ca prin minune, și pe cel mic treaz și nu numai treaz dar și foarte responsabil, în lipsa mea încercase să repare și capacul de la toaleta și-mi spune o întreaga poveste despre cum s-a deplasat (poate pentru că a obosit de cât a fost agresat cu ventuza de la periuţa mea?), îl felicit pentru iniţiativă dar mai ales pentru că nu plâns văzându-se singur, mănâncă și el și eu încep să dau telefoane. E ora 8 jumătate și eu încă nu știu dacă grupei lui, la care de o lună nu mai e educatoare, i s-a desemnat în final una. Nu știu dacă îl pot duce la gradiniţă iar eu la 11 am interviu. Bun. Aflu că are și în exact patru minute îl scot pe ușă. În alte patru suntem la gradiniţă și de aici… urmează patru zeci. Plus alte patru zeci. În care stăm să vedem unde sunt repartizaţi. Apoi să-l conving să intre în clasă. Apoi să mă prefac că plec și să mă întorc ca să verific că nu plânge. Apoi să mai vorbesc cu doamne din personal. Apoi să cumpăr surprize pentru când îl iau. Și într-un sfârșit să ajung și eu acasă pentru ca în mai puţin de un sfert de oră să-mi spăl trei rânduri de transpiraţie, să-mi fac părul să stea… cumva, să calc o cămașă, să văd cu ce o potrivesc având în vedere că plouă torenţial și-mi pregătisem cu totul altceva. Reușesc. Ies din casă. Cu trotineta. Taxi dacă mai stau să aștept ajung la interviu pentru a spune doar partea cu punctele slabe. Cireașa de pe tortul oricărui om de HR, punctul culminant și final. Afară plouă un pic mai puţin decât torenţial, dar mă descurc. M-am deprins să merg cu o viteză suuuuuper-sonică și asta îmi salvează și hainele, se confirmă ce am văzut cândva la MythBusters, ploaia căzând pe diagonală udă mai puţin decât cea căzând vertical. Doar că îmi fuge un ciorap până la stadiul la care e tot adunat în vârful piciorului, am o cizmă care stă pe ciorap și pe picior și una care stă direct pe picior. Enervant. Și-mi vine în cap felul în care sunt copiii mei. Celui mic îi pot lasă tricoul pe jumătate scos, o pelincă legată la brâu cu un ac de siguranţă, pantalonii înfundaţi în șosete și pe lângă ei bagată și o legătură de ridichi, totul prins cu un elastic, și n-are ce comenta. Dacă pe tricou e Batman, e fericit. Cel mare, dacă are o singură cută la cămașă, o simte pe piele. Nu poate funcţiona. La fel și eu acum, sunt precum prinţesa cu bobul de mazăre. Doar că eu am în vârful cizmei un kilogram. Și așa ajung, și cu kilogramul și cu starea de bine și nici n-apuc să parchez bine trotineta că trebuie să completez niște fișe. Atât de elaborate de parcă m-aș angaja la NASA. Apoi interviu, toate bune și frumoase, doar că programul de lucru e un pic (de tot) diferit de ce am avut eu în plan. Și e în cealaltă parte a pământului. Din cele patru ore libere și disponibile pe care le am mi-ar lua cinci și jumătate să ajung. Și sunt overqualified. Mulţumiri, la revedere, plec și mă confesez la Luis, dacă tot m-am oprit să iau un ziar. Facem o întreagă discuţie despre discriminare, îmi spune tot istoricul familiei lui de romi și despre cum evreii strâmbă din nas când unui rom îi vine rândul să fie promovat. Etc. Complicat. Trec pe acasă să las ziarul înainte de a se face ciuciulete, în poșeţica mea de interviu abia încape un ac. Grădiniță – unde-mi găsesc copilul încântat. Pfffiu, ușurare. Nu mă vedeam repetând episodul cu statul pe la uși și mâine dimineață. Școală. Acasă. Masă. Somn. Aikido. Parc. Unde mă face fericită să văd că micuţului reparator de toalete nu-i mai este teamă să ia râme în mâna, ba mai mult, le caută pe cele mai mari. Căutăm una mare cât o anaconda timp în care mă distrez cu noua vorba de năduf a celui mare. “Mânca-o-ar lupii carnea calului”. Așa zice tartorul zmeilor în povestea cu Greuceanu. Va urma.

Știri fanteziste: Eden și magma din ventrele vulcanului inactiv

Întâmplarea a făcut ca unul dintre cei mai dedicaţi vulcanologi din lume să fie prezent pe Mount Eden la momentul la care era dezvelită statuia-edificiu dedicată anilor-lumină de inactivitate vulcanică iar educaţia sa, devotamentul în meserie și deprinderea de a recunoaște și cele mai mici semne de depresurizare și decompresie a solului l-au determinat să-i dezvăluie fără întârziere edilului din Mount Eden dezideratul său ca o echipă de cercetători colegi din Edinburgh și Edmond să se deplaseze la Mount Eden pentru a decela orice risc de erupţie. Desigur că participanţii care au reușit să prindă o parte din discuţie au răspândit zvonul și s-a iscat un dezacord, teama fiind că utilajele, săpăturile și cercetarile ar fi în detrimentul zonei și i-ar putea deteriora farmecul edenic și desuet. Dar argumentele științifice domolesc Desdemona edulcorantă și cercetătorii debarcaţi de la mare depărtare, prin dedurizarea și descompunerea rocilor de suprafaţă au descoperit că da, inactivitatea a dus la acumulări de derivate și că se cere o cât mai apropiată desensibilizare a zonei prin debazificare.

Brainiac vs. Spud

Am pornit cu foarte multă seriozitate să văd ce alte joburi part-time au mai apărut și tot navigând dintr-o parte într-alta mi-am amintit de punctul acela de pe lista lucrurilor razna pe care să le faci măcar o dată-n viaţă și care zice să te duci la interviuri pentru joburi pentru care ești calificat… asemeni unei balene pentru quilling. Ei, și de aici poveste lungă, m-am distrat uitându-mă inclusiv peste cerinţele pentru hingheri și șoferi de limuzină, dar pe scurt ar fi că am ajuns iar la Trainspotting, sublim Spud cel-care-are-o-răsadniţă-de-panseluţe-în-loc-de-creier atât în dialog cât și în expozeul despre … (filosofie socială?)