Deus ex machina

Râd citindu-l pe Jeremy Clarkson așa cum am râs ascultându-l pe Dara O’Briain povestind despre cei care se suie pe bicicletă și se cred brusc sportivi. Aceeași efervescenţă. Parcă scrie dintr-o abundenţă Clarkson! Îmi place la nebunie în orice fărâmă de text, de la titlurile care sunt ex-ce-len-te și până la încheierile (sau aproape încheierile sau chiar introducerile) savuroase unde poate propune orice, de la instituirea de dictaturi, ieșirea pentru revoltă în stradă, agresarea verbală (și de orice fel) a staff-ului liniilor aeriene și până la a face pipi pe geamul mașinii sau business din orice, pe modelul Stonehenge, ori, și mai frumos, mormântul fictivului rege Arthur: Ai niște pietre în fundul curţii? Zi-le oamenilor că-s din locul unde s-a născut James Bond. Preţ bilet pentru a sta câteva minute lângă ele, x £. Aberant? Da, dar hei, lumea e plină de… ăă … oameni “creduli”, să formulăm. Și despre ce nu scrie Clarkson… Despre ce discută femeile când cred că nu sunt auzite (nu, nu e iubire romantică, dulce, ci iubire … “back-end-of-the-internet”) și detaliază treaba asta mai ceva ca eroul de poveste metamorfozat în muscă și ascuns în firidă pentru a auzi ce pun la cale zgripţuroaicele, apoi despre întâlnirile dintre bărbaţi, întâlniri la care el nu participă pentru că business nu înțelege, țigările îl plictisesc, cricketul nu-l interesează iar la palmele amicale peste spate lui îi vine să răspundă cu “a punch to the face”. Sau, memorabil, despre cei împătimiți să fotografieze sau să filmeze, în “Please, carry on filming, I’m only burning to death”. … Și despre multe altele scrie. Glorios. Lipsit de cuviinţă. Măreţ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>