Băieţi, anu’ ăsta nu mai vrem reclamaţii

De fapt formularea conducerii de la S.C. Alex&Comp S.R.L. Galaţi către cei de la departamentele de cercetare, experimente, vânzări, relaţii cu publicul, juridic, managementul eprubetelor, resurse umane, exprimare prin culoare, logistică și tehnologia informaţiei a sunat mult mai elegant. “Doamnelor și domnilor, dat fiind numărul mare de reclamţii primite anul trecut în legătură cu lipsa de aderenţă a vopselelor noastre de ouă la ouă, avem rugămintea ca în acest an, în perioada pre-pascală, să lucraţi sinergic la elaborarea unei vopsele ale cărei calităţi să nu poată fi contestate. În cazul în care acest obiectiv nu este atins, nu se vor oferi primele de Paște. Și se vor face restructurări în masă.”

Și oamenii s-au apucat și au făcut totul ca la carte în așa fel încât nicio gospodină să nu mai poată suna pentru a spune că ea a degresat ouăle dar au ieșit pătate (nu e vina vopselei, deoarece post degresare ouăle SE CLĂTESC CU MULTĂ APĂ! – vom sublinia asta pe ambalaj folosind culoarea roșie!), că ouăle au ieșit colorate tocmai până la gălbenuș (nu e vina vopselei, atenţie la faptul că OUĂLE NU SE FIERB ÎN VOPSEA! – se va scrie de asemenea cu roșu, ba mai mult, cu majuscule chiar) și au pus în vedere, tot cu roșu și cu majuscule, că nu vor fi folosiţi detergenţi care fac peliculă la suprafaţă – dar hei, aici le-a scăpat din vedere (și printre degete probabil prima de Paște) că în tot pomelnicul de instrucţiuni pentru a colora ouă așa cum se face, ciclic și ritualic, de la prima înviere încoace, dacă nu există și o listă a detergenţilor de care să ne ferim pentru că fac “peliculă la suprafaţă”, tot restul care a fost scris ba cu negru, ba cu roșu, ba cu majuscule, ba cu semne de exclamare, E FIX DEGEABA (se vede cu negru dar am scris cu roșu și am pus și semn de exclamare).

Iar eu am scris o parte din acest text (cu roșu) în timp ce așteptam să mi se încălzească ouă fierte care s-au răcit pentru că între momentul fierberii și aducerii lor la tempertaura la care sunt calde, CALDE așa cum am fost instruită ba cu negru ba cu roșu ba cu majuscule ba cu semn de exclamare, pentru că cei de la cercetare si controlul calității au exprimat clar că doar calde trebuie introduse în vopsea şi doar împerecheate câte DOUĂ (cine folosește oale în care intră simultan cinci le va scoate pătate?) în apa FIERBINTE dar care NU FIERBE și în care au fost adăugate exact 5 linguri de oţet (pline ochi sau pe jumătate?) eu am fost brusc ocupată să lupt împotriva secetei globale iar pe plic nu scrie și despre cum se pot reîncălzi ouăle fierte și răcite dincolo de momentul la care ajunseseră să fie exact cum trebuie de calde (nţ, nţ, cei de la Alex&restul au acoperit în sfaturile lor evidentul și au lăsat descoperit fix esenţialul), deci am scris pentru că am așteptat să se încălzească ouăle procedând după cum se vede, pe modelul aducerii la sursa de căldură (în speță apa măsurată și fierbinte dar nu în fierbere în care am OMOGENIZAT BINE vopseaua și precis cele 5 linguri de oţet. De 9 grade.) și al cercului magic. Dar au ieșit frumoase. Cel puţin așa, fotografiate mai de la distanţă.

20160430_161203~2__1462027704_109.166.130.64

20160430_163913~2__1462027741_109.166.130.64(N.B. Niciun pui nu a fost rănit sau a murit pe parcursul filmărilor.)

… printre mult ascultate

“Jolene, Jolene, Jolene, Jolene / I’m begging of you please don’t take my man / Jolene, Jolene, Jolene, Jolene / Please don’t take him just because you can / Your beauty is beyond compare… / Your smile is like a breath of spring / Your voice is soft like summer rain / And I cannot compete with you, Jolene… / He talks about you in his sleep / There’s nothing I can do to keep / From crying when he calls your name, Jolene / And I can easily understand / How you could easily take my man / But you don’t know what he means to me, Jolene… Jolene, Jolene, Jolene, Jolene / You could have your choice of men / But I could never love again / He’s the only one for me, Jolene…”

Deus ex machina

Râd citindu-l pe Jeremy Clarkson așa cum am râs ascultându-l pe Dara O’Briain povestind despre cei care se suie pe bicicletă și se cred brusc sportivi. Aceeași efervescenţă. Parcă scrie dintr-o abundenţă Clarkson! Îmi place la nebunie în orice fărâmă de text, de la titlurile care sunt ex-ce-len-te și până la încheierile (sau aproape încheierile sau chiar introducerile) savuroase unde poate propune orice, de la instituirea de dictaturi, ieșirea pentru revoltă în stradă, agresarea verbală (și de orice fel) a staff-ului liniilor aeriene și până la a face pipi pe geamul mașinii sau business din orice, pe modelul Stonehenge, ori, și mai frumos, mormântul fictivului rege Arthur: Ai niște pietre în fundul curţii? Zi-le oamenilor că-s din locul unde s-a născut James Bond. Preţ bilet pentru a sta câteva minute lângă ele, x £. Aberant? Da, dar hei, lumea e plină de… ăă … oameni “creduli”, să formulăm. Și despre ce nu scrie Clarkson… Despre ce discută femeile când cred că nu sunt auzite (nu, nu e iubire romantică, dulce, ci iubire … “back-end-of-the-internet”) și detaliază treaba asta mai ceva ca eroul de poveste metamorfozat în muscă și ascuns în firidă pentru a auzi ce pun la cale zgripţuroaicele, apoi despre întâlnirile dintre bărbaţi, întâlniri la care el nu participă pentru că business nu înțelege, țigările îl plictisesc, cricketul nu-l interesează iar la palmele amicale peste spate lui îi vine să răspundă cu “a punch to the face”. Sau, memorabil, despre cei împătimiți să fotografieze sau să filmeze, în “Please, carry on filming, I’m only burning to death”. … Și despre multe altele scrie. Glorios. Lipsit de cuviinţă. Măreţ.

Din categoria “Cine se scoală de dimineaţă, etc”

20160422_064225~2__1461296813_109.166.132.45Ora 6, cel mai bun moment pentru a pune în practică ideile lui tata și a mai scrie un pic despre el, mereu îmi place să reamintesc că e cel mai bun tată, cel mai bun om, că face cel mai bun pepene murat și cel mai bun pește la cuptor, că e cel mai iubitor bunic care aduce cele mai bune torturi, cele mai frumoase cărţi și cei mai razboinici roboţi, ca să nu mai spun că atunci când vine găsește timp să repare tot, ultima dată pornind de la ușa de la balcon și ajungând la trotinetele de pe-același balcon, și, desigur, e omul de la care am moștenit gena iubirii necondiţionate, printre alte gene și genomi.

Și, revenind la ce am pus în practică, azi un pămătuf de spălat sticle, făcut din sârmă si fâșii de lavetă prinse cu un nod. Ce simplu poate fi! Când ai asemenea sfătuitor.

De ce încearcă Scarlet Overkill să-i înspăimânte pe micuţii, adorabilii și nerozii minioni? Răspunsuri posibile.

Răspunsul terapeutului prin relaxare și hipnoză: “Pentru că are probleme nerezolvate și lipsește la ședinţele de regresie.”

Raspunsul psihanalistului: “Refuză anamneza.”

Răspunsul misticului: “Pentru că e blocată în primul corp.”

Răspunsul speakerului motivaţional: “Nu răspunde la tehnicile de stress & anger management.”

Răspunsul etologului: “Atacul e cea mai bună apărare la prădători.”

Raspunsul rocker-ului: “The more you (they) suffer, the more it shows you (they) really care.”

Răspunsul pacifistului: … (n-a răspuns, e preocupat să împartă recunoștință, iarbă și flori)

Răspunsul unui trecător: “Scarlet, ăă, și mai cum vă rog?”

Răspunsul lui Bob (și preferatul meu): zzz-zzzz–sfooorrrrr–sforrrrrrr…

FE-NO-ME-NAL!

Pun suc sau lapte vegetal în sticle de sticlă deci am mereu sticle de spălat. Și cum m-a lăsat peria de biberoane pe care o foloseam de multă vreme am zis să merg să iau una nouă. Ei bine, și ceva ce pare floare la ureche s-a transformat într-o epopee de epopeice proporţii. Proporţii epopeice și de-a dreptul fe-no-me-na-le.

Merg în Kaufland. În Kaufland însă nu găsesc banala perie de biberoane pe care o știam, ci una care presupun că e menită să fie folosită pentru biberoanele bebelușilor care se nasc pe Enterprise. Cea din secolul 26. Cu o spirală nu dreaptă, conform logicii, ci în formă de litera … nu, nu literă, nu există literă pentru așa ceva, deci zicem cu spirala în formă de fulger, care n-am priceput ce rol ar avea în curăţare și pun pariu că nici bebelușii nu l-ar găsi amuzant. Bun, și pe lângă faptul că spirala aia aiuristică n-ar fi trecut prin gura sticlelor mele, mai era și o perie micuţă, iar sticlele mele sunt mari.

Deci plec din Kaufland și mă întorc la Mega. La Mega n-au. Nu-i nimic, merg la Tei, și așa mai am nevoie de niște spirulină (bleah). Dar la Tei n-au perii de biberoane, Bebe Tei e locul desemnat. Nu-i nimic, merg și-n al patrulea loc. Doar ce altceva am de făcut în afară să spăl sticle de suc, normal. În al patrulea loc găsesc zece modele și pentru fiecare model câte zece culori. Prostește, încep să le compar ca formă (partea asta n-a fost prostească, am nevoie de o perie care să cureţe sticle mari si cu gâtul îngust, nu biberoane care se folosesc… a, pe 26th century Enterprise) dar încep să ezit între culori, de parcă aș avea pe de o parte mult timp și pe de altă parte m-aș duce la vreo sindrofie deghizată în Vrăjitorul Cedric și aș lua peria pe post de baghetă. Dar iată cum Cedric într-un final se hotărăște pentru violet și victorios ca de-o nouă formulă… plătește și pleacă.

Acasă, sticlele. Bucuroasă de alegere spăl niște sticle mai mici, rezultate bune, sunt mulţumită, și apoi hai cu cele mari. Hai. Doar că acel capăt spiralat rotunjit ales de mine special pentru sticle mari cu gât mic este atât de bine ales încât nu intră. Zic din tot sufletul meu plin de obidă un “Fe-no-me-nal!”, apare și copilul cel mic să vadă ce-i atât de fenomenal, stau o vreme și mă uit ba la sticle ba la perie ba pe pereţi și mârâi de încă vreo câteva ori “fenomenalul”, apoi … iau patentul. Ha! Doar sunt fenomenala femeie care pentru orice problemă are o soluție, se știe deja! Iau patentul și… patentul are deschiderea prea mică pentru rotunjirea aceea spiralată. Las patentul, iau ciocanul. Și dau așteptându-mă să cedeze din prima. Dar cercul nu devine oval, rămâne cerc. Citez din legile logicii în timp ce mai dau de câte ori. Copilul mă îngână: “Fe-no-me-nal!”. Îi arunc o privire ameninţătoare și soarta îmi întoarce privirea. Sub forma unui deget plesnit de ciocan. Strâng din dinţi și dau până reușesc să înmoi afurisita de sârmă, vag. Dar cu un pic de efort intră în sticlă! Mă doare degetul de mor însă satisfacţia reușitei mă amăgește ca un unguent vindecător. Pentru o secundă. Pentru că mânerul violet e prea mare și se blochează în gâtul prea mic iar peria ajunge în interior doar până spre jumătate. “FE-NO-ME-NAL!!!”, ţip la sticlă, perie, ciocan, patent, ceasul de pe perete și spre copilul care se cocoaţă pe scaun ca să aibă imaginea întregului spectacol pe care mami cu graţie-l dă. Sunt un pacheţel de nervi. Copilul are o idee și vrea să mi-o prezinte, dar senzorii îl avertizează că-i mai bine, bim-bim, să verifice cu mâna înainte să pășească. Stilul bebeluș. Rostește un “Maaaami?” prelung, drăgălaș, întrebător. Nu-i răspund nici măcar cu “Mmm”, adică vag încurajator, zic direct “Nu”. Și până să-l aud cum face a doua incercare (ca orice copil, cum-necum trebuie să se exprime, altă cale pentru-a fi mulţumit nu e), decid să scot peria din sticlă și s-o arunc la gunoi (s-o înfund cu mâna si apoi și cu piciorul și apoi să leg și punga strâns la gură și s-o arunc nu la ghenă ci să caut pe net care-i cea mai mizerabilă groapă de gunoi și s-o duc tocmai acolo si s-o arunc și să torn și pământ, un camion!!, peste ea ca să nu se mai știe vreodată de complet nefolositoarea existenţă a ei!!!). Și dau să o scot dar dacă a intrat greu firește că nu iese ușor. Așa că smuncesc. Pentru a rămâne cu mânerul în mâna și partea cu peri în sticlă. Nor-mal. Nici măcar “fe-no-me-nal!” nu mai e.