Piticot

Joc Piticot cu un copil de trei ani jumătate și cu unul de îndată șapte. Alegem pionii. “Eu vreau verde!”, “Și eu vreau verde!”. Ca să fac atmosferă, ţip și eu răsfățat: “Și eu vreau verde!!”. După cinci minute în care toţi vrem verde începem să jucăm. Cel mare verde, cel mic albastru, eu galben. “Mami, să dai tu prima că ești fată. Sunt amabil.” Îmi place mult asta cu amabilitatea, la fel cum mi-a plăcut zilele trecute când mi-a spus că el “consideră” ceva într-un anumit fel. Putea să spună “cred” dar a preferat “consideră” cum nu de mult preferase să spună ceva de faţa unui om folosind cuvântul “chip”. Dar în timp ce eu mă pierd în aprecieri el dă primul. Nu e amabil totuși. Nici măcar “drăguţ” nu e ce-a făcut dar mă prefac că nu observ. Știu că pe la mijlocul jocului îl voi auzi: “Maaamiii… (pisicos). Îmi pare rău că nu te-am lăsat să dai tu prima…”. Îmi place că se prinde, are o sensibilitate a lui. Una cu efect întârziat, dar nu-i bai. Jucăm. Cel mic dă în două feluri. Ori 1, ori 6. Mă minunez nu de aruncările lui cât de felul în care, deși dă de multe ori 6, spre nemulţumirea celui mare care nu-i așa norocos, echilibrul șansei e păstrat. Și el oricum numără până la 6 sărind ori câte două căsuţe, ori câte vreo opt. Însă e foarte concentrat și serios. Ne-a văzut pe noi cum agităm zarul în palmă și vrea și el. Are mânuţa micuţă cât un boboc de lalea dar agită și el. Mișcând mâna în bloc, din cot, așa că zarul stă în palma lui nemișcat. Dar nu-i nimic, aruncă un 6, numără complet altceva, e fericit. Eu îl las, cel mare însă e tributar corectitudinii. Pentru că nu concepe să nu câștige el. Se enervează. “Vezi că balivezi!!!”, îi strigă atunci când cel mic înmoaie zarul în gură, pentru un maxim de efect. Vrea să spună “salivezi” dar e atât de chitit să facă ordine încât îi iese totul anapoda, dă peste tablă în încercarea de-a lua zarul, adio ordine, adio pioni. “Pe unde eram?!?!”. “Păi mai știu eu…?”. Pune după cum își amintește, el în fruntea coloanei, cel mic pune și el, după cum vrea, pionul la căsuţa purcelușilor, e locul lui preferat, pun și eu, spre satisfacţia amândurora, pionul meu la final. Deși eu conduceam. Cel mic se hotărăște brusc că vrea să coloreze, cel mare respiră ușurat. Continuăm în doi. Și câștig. Se albește la faţă, eu râd. Îi spun că mai facem un joc. Nu vrea. E mic, ambiţios, stângaci. Apare cel cu coloratul, se interesează cine a câștigat. “Mami a câștigat.” se aude vocea încrîncenată a nemulţumitului. Cel mic are dintr-o dată amintirea unui alt joc, din altă zi, mă-mbrățișează încântat, “Mami, mami, erai în echipa mea!! Am câștigat!!”.

20160128_101417~2__1453972142_109.166.132.77

4 thoughts on “Piticot

  1. Ce frumos scrii tu, Diana!
    Acum te-am descoperit, i-am cerut lui Vali adresa.
    O sa revin cu drag, ori de câte ori o sa prind o clipă de răgaz :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>