Despre cum am cărat un fluturaș mort în cască

Am găsit azi pe drumul de la grădiniță la școală un fluturaș mort. Am trecut, Vlad oricum nu-l observase printre niște ambalaje nemăturate, apoi i-am zis de el, dacă vrea să-l vedem. Normal că da, doar orice mortăciune face în mintea lor clic, deși de obicei le preferă pe cele mari, un șobolan, un porumbel, o raţă. Ne-am întors, l-am dezlipit (rupt, de fapt) de pe jos, fusese strivit și-i îngheţase pe asfalt lichidul acela din corpușor, l-am pus în casca lui Bogdan ca să i-l arătăm și lui iar mergând, m-am gândit la el. Ce-o fi fost în căpușorul lui? Nimic, teoretic, dar micuțul din drum eu zic că era special. Totuşi ce fluturi zboară iarna? O fi crezut că vreo două zile vag mai călduroase înseamnă primăvară? Și cum și-a făcut el așa curaj s-o pornească, singur, vioi, crezând că mai are fraţi pe afară… Mi l-am imaginat zburând (“ei, și ce dacă parcă îmi simt antenuţele un pic îngheţate?!”) și apoi căzând în stradă, ultimele zbateri, amorțeala, și imaginea de pe retină, ultima imagine. Una cu soare. Flori. Și iar soare. Habar n-a avut că a picat printre gunoaie, că l-a și călcat cineva (o fi murit de la frig ori sub talpă?). Mintea lui oricum era calibrată pe altă lentilă, aia că el e făcut pentru căldură și că e făcut să zboare. 15 ianuarie 2016 și un fluturaș mort pe stradă. Azi a murit și a murit între 8 și 12. Știu asta pentru că altfel l-aș fi văzut la drumul de dimineață, mă uit pe jos când merg și îmi atrag atenția chestiile colorate, a fost o zi în care alergam și m-a obsedat ture la rând un muc de ţigară, Pall Mall, alb, cu urme de ruj roz, un muc dintr-o țigară fumată până la capăt, îl vedeam la fiecare tură și mă gândeam să mă opresc să-i fac o poză-moment dar era atât de frig încât nici oamenii cu câini nu ieșiseră să și-i plimbe, probabil se învârtiseră cu ei prin jurul blocurilor vreun sfert de ceas cât să-i amăgească, mi-am zis că nu-l va lua nimeni pe picioare așa că fac poza la sfârșit dar la sfârșit mucul nu mai era la locul lui, asta pentru că dacă oamenii cu câini n-au prea ieșit în schimb administraţia parcului are și pe frig oamenii de la curăţenie la treabă. Dar totuși, cine-ar fi crezut că în toi de iarnă voi da peste un fluture din acela cum avea bunica în curte și unde mai pui că eu credeam că în București, altundeva decât la expozițiile sezoniere de la Antipa, apar maxim din cei albi, de varză?

Și am recitit titlul. “Cărat”? Când nici măcar bucățica aceea grasuţă de corp n-o mai avea, practic era doar antene și aripi? Ar fi fost bun pentru colecţia de aripi a bufniţei Cocuţa, așa ar fi știut și ea și steluţa Uţa și ariciul Hapciu și caţelușul Puc din poveste cum arată aripile de inger. Erau singurele care le lipseau.

20160115_122301__1452889724_109.166.130.220

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>