Despre acest moment glorios al existenței mele în care a trebuit să…

… schimb un bec. Dar nu orice fel de bec, ci un bec care explodase așa:

20160125_095209~2__1453710742_109.166.130.39

Și am procedat ca un adevărat expert. M-am urcat pe un scaun. Cu gândul că știu ce fac. Odată urcată mi-am dat seama că transpir într-un hal fără de hal și că n-am nici cea mai vagă idee ce fac. Am coborât, mi-am scos hanoracul, am analizat situația de jos, m-am urcat. Ups. Panoul. N-am oprit lumina de la panou. Nu știu cum se face că mereu uit câte ceva important. (Și că de fiecare dată scap.) Iar jos, mutat scaunul, iar urcat, pus cele trei butoane pe off, iar coborât, iar urcat. Și iar analizat situația, acum de aproape. De unde prind? Hmmm… de telefon. Cel mai bine de telefon. Soţul. Explic situația cu o stăpânire de sine și cu o siguranță de parcă aș avea și eu soluția, o confirmare vreau doar. Trecem întrebările de rutină: Ai închis panoul? Ai patent izolat? și primesc instrucțiuni să… aștept că vine el în jumătate de oră. Nu aștept, nu veni, eu pot rezolva. (huh?!) Bine, atunci prinde de filament (Cum… să… prind… de … filament?! Mi se va sparge în mâna! Nu ţi se va sparge. Și oricum vin eu.) Prind de filament, hotărâtă. Să fac treabă chit că voi sfârși cu tot sângele scurs prin buricul degetului. Sau ochi, presupunând că mă pricopsesc și cu cioburile care se vor desprinde și conform legii gravitaţionale dublată de cele ale lui Murphy vor ateriza pe partea unsă cu unt nu pe gresie, ci fix pe retina mea. Nu merge cu învârtirea de filament. Decid să mai cer, contra cronometru, părerea unui bărbat. Tata. Tata îmi spune să prind cu patentul. De marginea de metal a becului explodat, dacă nu am un patent suficient de mare. (N-am.) Și printr-un melanj de învârtit de filament, tras de margine și o hotărâre implacabilă de-a duce singură treaba la bun sfârșit, AM DESFĂCUT BECUL! Într-un top al momentelor în care m-am simțit cum nu se poate mai mândră de mine, iată, pe primul loc, desfiletarea unui bec explodat, cu un minim de instrucțiuni (adică un telefon dat pe speaker în care mi se spunea exact ce să fac și mi se cerea să confirm fiecare pas) și cu un maxim de curaj (abia puteam să ţin patentul de cât de transpirată în palme eram).

Și normal că păstrez becul ca să-l arăt la prânz și băieților și să le explic cum se procedează în asemenea situaţii. În primul rând, cu stăpânire de sine. Apoi, cu curaj. Și trei… (unde-naiba-i-afurisitul-ăla-de-telefon-și-eu-ce-mama-mă-sii-fac?!)

One thought on “Despre acest moment glorios al existenței mele în care a trebuit să…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>