Acum-doi-ani & azi. Ieri.

935380_10200661323828849_549522867_n__1444249859_109.166.132.122

O poză pe care am căutat-o pe-aici azi (ieri de fapt, e aproape 12 noaptea, până termin de scris și postez va fi deja “ieri”), o folosisem într-un articol în care făceam reclamă la gerovital-pentru-coșuri, adică “anti-” și era dintr-o vreme în care abia îmi trecea prin cap ideea de-a-mi suci familia pe-un stil de viaţă vegetarian, nu făceam yoga, nu alergam și sigur nu știam că voi ieși dintr-un făgaș care-mi părea singurul posibil pentru cel puţin o mie de ani. Mai precis, fusese făcută într-o după-amiază în care ochii mei funcţionau telescop-periscop la burlanele din Floreasca și în care la fiecare cinci minute strigam câte un “Bogdaaaaaan!!!!” prelung ca să văd pe unde bogdanul s-a aciuiat, într-un moment de 50% liniște pentru că imobilizasem pentru primenire o mogaldeaţă de numai un an ce prinsese drag de mers și nu mai știa de nimic altceva. Mogaldeaţa fiind copilul numărul doi, desculț, crăcănat și aproape chel, mai mereu cu mânuţele într-al meu. Păr. Aceeași mogaldeaţă care acum îmi vorbește fără “r” și fără “l” dar cu idei de om mare și care știe perfect când e de stat și când e de mers. Cum ar fi ieri (e trecut de 12, aşadar e clar “ieri”), când stătea și se gândea la cai verzi pe pereţi iar eu îl așteptam să termine. De gândit și de-mi explicat. “Mergem, Vlad?” “Nu, mai stăm.” “Bine, mai stăm.” Ne odihnim acum pentru vremea de-acum doi ani când tot ce-ţi doreai era pur și simplu să mergi.

20151007_130453__1444252365_109.166.132.122