Javier Vladimir, José Ilici

Nu cred să fi zis că Isabel Allende e una dintre scriitoarele mele preferate. Am citit acum destul de mulți ani tot ce a publicat iar de ceva vreme mi-a venit chef s-o recitesc. Şi tocmai am dat peste o parte pe care mi-am însemnat-o atunci şi aş fi însemnat-o cu exact acelaşi entuziasm şi acum:

“Hilda îl însoțise atâta amar de vreme că nici nu-şi mai putea aminti viața lui de dinainte de ea. Mărşăluise cu pas ferm alături de el la manifestații. Îşi crescuseră copiii în perfectă colaborare. Îi ajutase pe cei la nevoie, rămăsese în ploaie în timpul grevei, făcuse croitorie nopțile ca să câştige un ban. Îl urmase la război sau în exil, îi adusese mâncare caldă la închisoare când îl arestaseră şi nu-şi pierduse calmul când le puseseră sechestru pe mobilă, nici buna dispoziție în timp ce dormeau zgribuliți pe puntea de la clasa a treia a vaporului de refugiați. Hilda accepta toate extravaganțele bărbatului, şi nu erau puține, fără a-şi pierde voia bună, căci în lunga lor viață împreună dragostea pentru el nu făcuse decât să sporească. 

Cu mult timp în urmă, într-un sătuc din Spania uitat printre dealuri abrubte şi vii, el o cerea de nevastă. I-a spus că era catolică şi că avea de gând să rămână astfel, că n-avea nimic personal cu Marx dar că nu i-ar suporta imaginea la căpătâiul patului, iar copiii vor trebui botezați, ca să nu moară cumva păgâni şi să rămână în limb. Profesorul de logică şi literatură, comunist fervent şi ateu, a avut intuiția să înțeleagă că nimic nu o putea face să se răzgândească pe tânăra fragilă cu ochi luminoşi. Au decis să se căsătorească la biserică, copiii să fie botezați dar să urmeze şcolile laice, el să se ocupe de educația băieților, ea de a fetelor, să fie înmormântați într-o groapă fără cruce dar cu un epitaf cu conținut pragmatic pe care să îl redacteze chiar el. Hilda a fost de acord pentru că era îndrăgostită de bărbatul uscățiv cu mâini de pianist. Dacă el şi-a îndeplinit scrupulos partea de program, Hilda nu s-a dovedit la fel de corectă. Când li s-a născut primul copil, bărbatul era la război iar băiatul a fost botezat Javier, după bunic. Mama era tare slăbită când el a venit în permisie, nu era cazul s-o certe, dar s-a hotărât să-i spună copilului Vladimir, primul nume al lui Lenin. N-a reuşit niciodată, dacă-l striga aşa nevastă-sa întreba la cine dracu’ se referă iar plodul holba nişte ochi mirați şi nu-i răspundea. Cu puțin înainte de a doua naştere, Hilda s-a trezit într-o dimineață spunând că visase că va avea un băiat pe nume José. S-au certat zdravăn timp de câteva săptămâni, până au ajuns la o soluție: José Ilici.”

Cam aşa scrie Isabel Allende, fie ca e vorba despre un azil de nebuni, de revoluție, de felul în care năşteau femeile acasă, despre copii abuzați de părinți, despre dragoste, etc.

This entry was posted in Cărti and tagged by Diana. Bookmark the permalink.

About Diana

Sunt un om ca oricare altul, am o viață normală, mi-o trăiesc într-o casă ca oricare alta. Din care însă dau tot ceea ce este nefolosit. Este un exercițiu bun. Vi-l recomand.

One thought on “Javier Vladimir, José Ilici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>