Frumos ca o fată

Frumoși ca niște fete, de fapt. Așa sunt băieţii mei. Într-o primă fază, când imi spunea cineva că oau, ce fete frumoase am, mârâiam că sunt băieţi și mă minunam cum un păr mai lung determină genul de parcă hainele cu supereroi, genunchii juliţi și … (ăăă, nu mai știu ce-ar mai fi, mie una mi se pare că arată a băieţi, fără tăgadă, chiar și când poartă agrafe și tricouri cu portocaliu, galben și roz) n-ar mai conta, acum însă când imi spune cineva că-s fete o iau cu încântare, da, sunt frumoși de parcă-s desenaţi și vor crește să fie superbi. Punct.

Ei bine și azi în parc îi urc în balasoar și se urcă și o fetiţă și cum ăștia mici trebuie mereu să se numere unii pe alţii și să facă tabere, zice că în balansoar sunt două fete și un băiat. Mă gândesc că s-a referit la cel mic, care are zulufi și s-a nimerit și cu un tricou în culori pastelate, dar nu, ea se uită la Bogdan. La care copilul reacţionează scoțându-și repede agrafa din păr (da, are agrafă, ca să i-l pot lăsa lung, așa cum îl are Thor, fără să arate în perioada intermediară precum căţeii aceia care nu văd pe unde merg) și urcându-se pe lanţuri, trebuie să o impresioneze doar! Și în timp ce el dădea un adevărat spectacol și-i dovedea că e bărbat, mai mult, însuși Spiderman, micuţa care arăta de parcă ar face zilnic zumba cu Lorde pe fundal (asta n-are de-a face cu textul dar se leagă de o chestie pe care am văzut-o puţin mai devreme și care mi s-a părut comică) se uită mai bine și la cel mic, el la ea, iar eu cu temere la toţi, acum dacă mi-l face și pe ăsta să se caţere pe lanţuri ca să o convingă că e băiat, nu știu zău ce mă fac… Poate să îi zic că da, are dreptate, ba chiar mai mult, sunt trei fete in leagăn. Și că trebuie să se dea toate ca la pension. Regulamentar.

20150717_104135__1437123540_109.166.129.24320150717_104155__1437123591_109.166.129.243

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>