Într-o lume ideală

Nu știu dacă mi se pare mie sau într-adevăr așa e însă parcă înclin să spun că mamele au cam început să se împartă în două mari categorii. Mamele-cuc, genul care se întorc la serviciu imediat după ce au născut și lasă copilul în grija unei bunici sau a unei bone și mamele care cad în extrema cealaltă, mai precis acelea care nu țin copilul în cărucior ci doar în sling/wrap/manduca sau cum se mai cheamă, îl alăptează până ce intră la școală, nu-l vaccinează, îl îmbracă doar în haine din bumbac organic și i le spală doar cu detergenți eco-friendly și, nu în ultimul rând, sunt atât de experte în parenting încât în prezența lor nu îndrăznești nici să respiri, darămite să te mai lauzi.

Dar cum orice pahar pe jumătate gol are o jumătate plină, observ cu plăcere că toată această alterare a noțiunii de maternitate e foarte frumos echilibrată de niște tați curajoși care trebuie neapărat dați drept exemplu, astfel încât să știe tot mai mulți că se poate. Timid, dar pare-se că încep și la noi părinții să simtă că sunt amândoi datori să se implice în creșterea copiilor, nu mai trăim în preistorie când unul stătea acasă și veghea asupra casei și a odraslelor în timp ce al doilea era mai mereu plecat la vânătoare, așadar pe undeva denaturarea a ceea ce înseamnă a fi mamă e compensată de grija taților. Tați care observ că apar în număr tot mai mare prin parcuri iar asta nu numai în weekend-uri, ci toată săptămâna, de unde deduc că acel concediu de paternitate nu mai este doar așa, un articol de lege, ci chiar a devenit o alegere și o realitate.

Iar eu personal, cunosc doi. Și nu știu cum se face dar ambii mă fac să mă întreb dacă eu, în calitate de mamă și teoretic împărțind cu copiii același suflet și aceeași carne, pot să le ofer la fel de mult pe cât îi văd pe ei dând. Deci azi scriu un pic despre unul dintre ei, pentru că s-a nimerit să facem drumul grădiniță-casă împreună, fiecare cu câte doi copii și, după cum ne-am dat seama tot mergând, oprindu-ne și povestind, cu idei foarte apropiate. Iar drumul grădiniță-casă a durat astăzi două ore în loc de douăzeci de minute, timp în care mi s-a confirmat că răbdarea și stilul hai să fim în mintea lor, că-i fain tare! dă roade cum nimic altceva nu poate. Așadar am plecat și ne-am oprit întâi să mănânce cei mici covrigi, să bea apă cu bule, apoi să vadă niște pești într-un acvariu dintr-un geam, să numere felii de pastramă și cârnați dintr-un afiș, să se cațere pe niște bolțari și să studieze un pliant (eu iau înghețata roz, o vrei tu pe cea cu portocală?), pliant din care le-am făcut și avioane, după aceea să numere furnicile care porniseră dintr-o crăpătură de zid spre o alta și odată numărate, să le încurce într-un hal fără de hal măturând cărarea lor cu crenguțe înfrunzite, apoi să vadă melci galbeni, să se joace cu o sticlă de apă sărind pe ea și stropind în toate părțile, și, tot din categoria chestiilor zburătoare, pentru a face elicoptere din miezul acela de tei, care nu știu exact cum se cheamă. Și în timp ce cei mici s-au bucurat de toate cele enumerate, tatăl despre care spun pe de o parte le-a explicat lor cum-de ce-pentru ce de parcă tot viitorul lor ar fi depins de acele explicații iar pe de altă parte mi-a povestit mie cum acum trei ani, când s-a născut cel mic, și-a luat concediu, apoi pe măsură ce puștiul a crescut și-a dat seama că de fapt așa, fiind aproape de el și de surioara mai mare, a început efectiv să trăiască. Mă uitam la el și mă minunam, parcă erau gândurile mele articulate de altă gură, iar a vedea atât de mult calm și atât de multă plăcere investite într-o relație care în majoritatea cazurilor e extrem de hurducată și se lasă mai mereu cu țipete, tras de urechi, amenințări și palme, e cel puțin lăudabil!

Așa că m-am gândit că un tată bun face cât două mame. Pe de o parte e grija, grija aceea fizică, să le fie bine, să nu le fie sete, să nu stea fără pălăriuțe în soare, dar pe de altă parte e spiritul acela jucăuș care încurajează năzbâtiile și explorarea și care nu le stă în fire prea multor mame. Și m-am întrebat dacă nu cumva într-o lume ideală rolul mamelor nu cumva ar trebui să se rezume la a purta copii și la a le da naștere, pentru ca apoi la cârmă să treacă bărbații și astfel să rezulte copiii temerari, crescuți de parcă ar fi niște parteneri de joacă și viață și nu niște boțuri de aur ce trebuie protejate de tot și de toate.

20150513_125238__1431543183_89.39.40.202 20150513_131700__1431543229_89.39.40.202 20150513_135016__1431543251_89.39.40.202

2 thoughts on “Într-o lume ideală

  1. Felicitări taților care stau in concediu acasă,si ai dreptate in privința mamelor.Aseară in parc nu mi-am regăsit locul,numai bisericuțe,numai bârfe,numai fitoase le spun eu.si chiar am vrut sa va sun,dar știam ca mai des alegeți alt parc.bun articol!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>